Vântul bate cu putere, pe autostrada către Ottawa. Șoseaua e fină ca o coală de hârtie, deși a fost iarnă grea. Mai sunt porțiuni de tip ”românesc”, dar rămâne o plăcere să conduci. De-a lungul și de-a latul benzii de asfalt care traveresează câmpurile mai vezi ici-colo case răzlețe. Construcții mici, tipic nord-americane, cochete la exterior, din lemn și panouri ”sandviș” la interior. Nu există case ”cazemată”, din beton armat și cele mai solide cărămizi ale momentului, așa cum construiește românul. Ci doar astfel de ”cutii” de lemn, bine ancorate și izolate termic. ”Costă mai puțin, se construiesc repede, poate nici în două luni, și iarna, când aici sunt constant geruri de – 20 de grade Celsius, țin bine de cald”, ne explicase Emil Milich Brebenaru, de-acum fosta noastră gazdă din Montrealul lăsat în urmă.

IMG_20150512_184340

Din sens opus vine un TIR având pe platformă o astfel de căsuță la cheie. Ce simplu, casă la pachet adusă…acasă! Circulația e lejeră. Traficul nu e aglomerat, iar șoferii nu fac neghiobii cum vezi pe rutele din țară. De trei săptămâni în America de Nord și peste 1.000 de kilometri parcurși n-am văzut ceva ”șoc” pe șosele. Nimeni nu ”se bagă”, nu vezi tupeiști la volan, claxoane doar când chiar e cazul, depășiri corecte. Iar viteza e mult mai mică. În România ne plângem că e prea mică limita de viteză. Păi aici, pe autostradă, ai voie cu maximum 100 km/oră, cu o marjă de 1o-15% acceptată de poliție. În RO, e 130 pe autostrăzile puține, dar poți merge și cu 140 la oră. Iar în localitate am văzut foarte des limită de 40 km la oră, față de 50 la noi.

IMG_20150512_184039Ajungem relaxați la Ottawa. Capitala Canadei e pusă pe coline joase. Totul e întins pe orizontală, pare o așezare imensă, dar zona metropolitană are în jur de 1,5 milioane de locuitori. Ce păcat că nu vom avea timp să vedem clădirea Parlamentului! Am înțeles, din povestirile prietenilor montrealezi, că seamănă mult cu spațiul Legislativului din Londra. Regina e însă aceeași, pentru ambele țări. Dar în Canada, prezența este una mai mult formală, prin guvernatori regionali, care însă au mai mult un rol decorativ. Canadienii joacă totul pe cartea parlamentului central de la Ottawa și a parlamentelor regionale din Ontario (în care tocmai ce-am intrat), Quebec (pe care tocmai l-am părăsit), Alberta, Manitoba etc.

Domnul Dragoș Constantinescu ne așteaptă în fața casei sale în cămașă cu mânecă scurtă. Afară e rece bine. ”Nu vă e frig?”, în întreb. ”Aici te obișnuiești, iar frigul ajută organismul, îl pune la treabă”, răspunde el pe o voce slabă marcată de o răgușeală interesantă, delicată. Suntem într-un cartier rezidențial situat la vreo 30 de kilometri de centru. E o zonă cu care vrea să semene de pildă Pipera, dar nu are nimic pestriț, nimic opulent în ea. Casele sunt impozante, dar decente. Și parcă fac parte din același peisaj arhitectural, deși sunt diferite. Unitate în diversitate! Deviza lumii de mâine, secretul lui Dumnezeu, visul neîmplinit al omenirii – iată o părticită din acest concept care ”face sens” aici, în cartierul soților Constantinescu (foto dedesubt).

DSC_0702

Doamna Ileana Constantinescu ne întâmpină cu un zâmbet de Românie pură de-altădată. Intrăm și ne lăsăm seduși de interior. Spațiu mare, un hol imens, scară interioară, bucătărie discretă ca o piesă din lego-ul arhitecturii open space, coloane, lumină, alb plăcut, o grădinuță mică și luminată străjuită de o mică pădurice plantată de vecinul de peste drum.

DSC_0690

 

În mărinimia lor, gazdele ne-au rezervat o cameră la etaj, alta la parter. Fac hopa-sus cu Ovidiu, Grigore rămâne ”la bază”. Despachetăm și ne revedem în salon. Schimbăm câteva vorbe de curtoazie, dar discuțiile încep să ne prindă. Avem 1.000 de subiecte, ce păcat că nu e timp nici măcar pentru 100 dintre ele! La ora 18.00, avem întâlnire cu românii din Ottawa care au aflat de sosirea noastră. Doamna Ileana Constantinescu e sufletul comunității. S-a implicat de fiecare dată, ba în alegeri, ba la Biserică, ba în întâlniri. De multe ori, casa lor a fost sediul unor întâlniri de spirit românesc, loc de ceai, de schimburi de idei. Acum, ia ghiciți ce-a făcut? A dat șfară-n țară printre românii din anturajul său comunitar, iar oamenii au sărit cu mic cu mare la organizarea unei mici gustări înainte de dezbaterile cărților noastre. ”Eu aduc zacuscă de Râureni, eu brânză telemea de la magazinul polonez, eu savarine, eu măsline, eu pateuri cu spanac, eu crenvuști”. Vai, dar iese de-o masă pe cinste!

DSC_0694

Încep pregătirile în timp ce discuțiile noastre avansează într-o zonă captivantă. Ai ce auzi din gurile gazdelor noastre. Sunt istorii de familie cum auzi uneori prin emigrație. Dânșii au fugit din țară înainte de Revoluție. Au dat lovitura cu o excursie în Germania de vest. ”Nici azi nu ne explicăm cum de au acceptat. Probabil s-au gândit unii din bloc că doar așa pot pune mâna pe apartamentul nostru”. Din Germania au ajuns în Franța, unde au găsit repede joburi bune și bine plătite. Renunțaseră în România la catedre universitare în Electronică, iar Ileana Constantinescu lucrase mai bine de zece ani la Academia Română. ”A fost cea mai frumoasă perioadă profesională, acolo chiar am învățat să învăț”. O expresie de ținut minte: ”Am învățat să învăț”. Ia aminte, România!

După doi ani, au ales visul canadian. Ottawa a fost destinația, dar au plecat la scurt timp la soare, în California. Le-a plăcut mult, dar au fost nevoiți să revină în Canada după o criză financiară care a cuprins economia zonei și care le-a afectat joburile. De atunci, au rămas aici, au profesat, au câștigat, au învățat, au muncit, au economist, au ajutat, au trăit și acum îmbătrânesc frumos. Fac sport, Dragoș Constantinescu joacă zilnic tenis, soția se mișcă precum un titirez prin casă, ca la tinerețe, când făcea gimnastică de performanță. Avea să renunțe la sol și la paralele în urma unui accident urât, care i-a afectat rău coloana. ”Nu putem să-mi mișc piciorul deloc”. Anii au trecut, corpul și-a revenit cu grație divină, iar doamna Constantinescu este și acum atletă în propria casă.

O invidiem, mai ales când ne urcăm pe cântar :) Începe să sune gongul la intrare. Sosesc invitații. Fiecare aduce câte ceva de-ale gurii. Promisiunile se respectă aici. Începe trebăluiala. Apar toți invitații care își anunțaseră prezența la apelul online. Cina se derulează lent pe fondul mizicii clasice care sună cald și oarecum ”complice” cu apetitul nostru pentru gust bun. Atmosferă boemă precum la ceaiurile dansante de odinioară.

DSC_0697

 

Coborâm în basement. Locul arată precum o sală intimă de conferințe, de unde concluzia că soților Constantinescu le place postura de gazde întru comunicare. Discuțiile prind repede contur. Oamenii știu multe despre România, le pasă cu adevărat, pun întrebări, vorbesc deschis și inteligent despre ”ceața” publică de acasă. E admirabil să-ți pese de țară când țara ta adoptivă îți oferă atâtea motive să  nu-ți pese deloc!

DSC_0706Dar unii se întrec pe sine. Aflăm de doamna Liliana Hoton (foto alăturat), originară din Galați, acum angajată la o editură din Ottawa, că și-a educat băiatul, Ștefan, în spiritul cunoașterii de România. ”Vorbește perfect limba noastră, știe ce se întâmplă în politică și în sport. Îi voi duce noua dvs. carte <<Miracolul din noiembrie>>, dar și pe <<Hagi>>, scrisă de domnul Cartianu. Lui Ștefan îi place să citească despre gloriile noastre sportive de parcă ar vrea să-și facă temele de nota 10”, ne spune emoționată fericita mamă.

Seara se încheie parcă prea repede față de cât ne-am fi dorit. Ne despărțim cu evidentele regrete și cu aceeași speranță a revederii. ”Să nu lăsați să se piardă acea energie imensă din 16 noiembrie 2014. A fost victoria României adevărate. Titlul cărții <<Miracolul din noiembrie>> e pe deplin justificat!”. Ne măgulesc aprecierile oamenilor și ne dau forța să mergem înainte. Mulțumim, oameni buni!

IMG_20150512_114549IMG_20150512_114434

A doua zi, ne trezim cu ochii cârpiți. Dragoș și Ileana Constantinescu sunt în lobby, cu micul dejun pregătit. ”Ce bună e cafeaua, domnule Constantinescu! Chiar că ne ține treji până la Toronto”. Discutăm la masă și pierdem măsura timpului. E hrană bună la micul dejun, dar și hrană spirituală din belșug în discuțiile noastre. Aflăm povești de poveste despre trecutul familiilor gazdelor noastre. Ileana Constantinescu ne pune pe masă un jurnal de război din Primul Război Mondial. Arată nemaipomenit de bine! Coperți de piele naturală bine păstrate, hârtie rezistentă și îngălbenit de timp și un scris caligrafic de invidiat scris de bunicul doamnei Constantinescu de pe front. Ne copleșește proba istoriei! Și a istoriei de familie.

Prezentul e la fel de bun cu noi. Ne aflăm într-un loc de spirit românesc, în fața unor gazde atât de radioase față de cultura română și în miezul unor discuții pe care le-am vrea duse până spres seară. ”Rămâneți și numai bine se face amiaza, așa vă vom avea musafiri și la prânz, nu doar la micul dejun”, propune curajos doamna Constantinescu. Ce bine ar fi să mai rămânem! ”Ne așteaptă Toronto și drumul lung”. Știam cu toții că nu putem să ducem dialogul nostru mai departe…

IMG_20150512_124059

Ne urnim cu greu spre mașină, încărcăm bagajele și facem poza de minigrup din fața casei. A ieșit soarele! Dumnezeu ne-a dat binecuvântarea pentru scurtul nostru sejur la Ottawa. Am fost în capitala Canadei și în capitala românismului de aici. Familia Constantinescu iubește sincer lumea pe care a părăsit-o în 1987. Nu se va mai întoarce vreodată definitiv lângă Carpați, ci doar în vizită. Dar nici nu e nevoie. În casa pe care tocmai o lăsăm în urmă ne-am simți mai acasă ca niciodată. La revedere, dragi români! Toronto, sosim!

, , ,

One Response

  1. BantzaTe salut, Victor!Sigur ca ai dreptate, am spus chiar si aici pe blog, desi mai nierimt e in ineriorul partidului, ca e nevoie de actiuni concrete de reforma serioasa dupa aceste alegeri. Este evident ca un partid puternic in spate i-a lipsit lui Crin Antonescu ca sa se califice in turul 2, asa cum lui Mircea Geoana i-au lipsit abilitatile personale.Daca ne propunem sa fim adevaratul pol de dreapta, daca ne propunem sa schimbam sistemul, e obligatoriu sa avem un partid serios cu structuri serioase si responsabile, altfel revolutia bunului simt ramane o idee generoasa fara posibilitatea de a fi implementat de noi, ba chiar dimpotriva, ne-o asumam incorect fara o o putea duce la capat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *