Diaspora românească este privită în continuare cu dispreț și chiar ură de unele forțe politice și mediatice din țară. Nu mai departe de zilele trecute, Antena 3 a declanșat o nouă campanie împotriva românilor care muncesc afară, pe motiv că nu e ”nimic eroic” în a trimite bani în România. Pe de altă parte, PSD continuă să lovească și să-i jignească pe compatrioții de peste granițe. În alegerile prezidențiale trecute, premierul Ponta, miniștri de Externe Corlățean și Meleșcanu, alte persoane implicate direct au dat curs unui plan de sabotare efectivă a votului – chestiune care nu are cum să rămână fără consecințe penale câtă vreme vorbim de încălcarea cu premeditare a unui drept fundamental constituțional: dreptul la vot. Recent, fostul ministru PSD Ioan Rus a vorbit despre cei aflați la muncă în străinătate folosind cuvinte precum ”golani” sau ”curve”.  Între timp, în ciuda acestei campanii ostile din țară, românii din Diaspora continuă să-și facă datoria de suflet față de cei rămași acasă, fără a cere nimic în schimb în afară de puțin respect.

Publicăm astăzi o scrisoare deschisă semnată de o elevă de liceu din București, de loc din județul Vaslui, care arată cum i-a schimbat ei viața un suflet generos din Statele Unite ale Americii. Este doar un exemplu de maximă generozitate având ca sursă Diaspora, care arată că nimic nu justifică atacurile și jignirile față de acea parte a României care nu vrea nimic altceva decât să ajute România-mamă:

 

”Sunt eleva în clasa a zecea în București si cred ca am trait un miracol pentru care voi fi recunoscatoare toata viata romanilor din Diaspora. Pana in clasa a opta, am trait cu teama gandului ca nu o sa am nicio sansa sa imi continui studiile, sa ma pot duce si eu la liceu, fiindca parintii mei nu aveau posibilitati financiare. Oamenii din satul meu din judetul Vaslui, printre care se numara si familia mea, nu au o situatie financiara buna, dimpotriva, pentru ca in zona nu sunt locuri de munca. Locuitorii zonei se ocupa in principal doar cu agricultura si cresterea animalelor. Cand eram acasa si eu trebuia sa am grija de animalele din gospodarie, sa le hranesc, sa le curat, sa ajut in gospodarie.

Aveam grija de ceilalti frati mai mici si, apoi, cand terminam treaba, mai si invatam. Cu toate astea, la scoala reuseam sa iau notele cele mai mari din clasa. Imi placea sa invat, deoarece descopeream multe lucruri care iti sunt folositoare peste tot. Ceea ce ma motiva sa studiez si mai mult era faptul ca imi vedeam parintii cum munceau ca sa ne dea ce sa mancam, sa ne imbracam, asta fiindca ei nu au avut posibilitatea sa invete din cauza saraciei. Vazandu-mi mama cum spala rufele, la mana, seara, cum avea grija de animale, iar a doua zi se ducea cu tatal meu sa munceasca cu ziua, mi se rupea inima; imi promiteam ca daca o sa ajung sa imi fac un viitor o sa-i ajut, pentru toate eforturile depuse de ei pentru mine si fratii mei. Uneori vedeam alti copii mancand tot felul de dulciuri, inghiteam in sec, ai mei de abia aveau bani sa ne dea sa mancam. Alteori vedeam colegii care aveau tot ce le trebuie, iar eu aveam doar cateva caiete primite de la scoala, pentru ca parintii mei nu mai aveau bani si pentru asta.


Cel mai mare vis al meu, de cand eram doar un copil de 11 ani, a fost acela de a putea sa merg la liceu, asta pentru ca stiam ca daca voi ramane alaturi de parintii mei, nu voi reusi sa-mi creez un viitor prea stralucit. Alte fete, care nu au reusit sa se duca mai departe la scoala, fie s-au maritat imediat, fie au stat acasa cu parintii, ajutandu-i la treaba. Eu, daca as fi ramas acasa, m-as fi dus cu ziua cu parintii mei, insa in niciun caz nu m-as fi maritat, pentru ca vedeam asta ca pe un chin.


Intotdeauna am sperat la o minune, de asta dorinta de a invata sporea in mine. Uneori cedam, cu gandul ca degeaba astept un miracol. Nu se va intampla…  Insa apoi ma incurajam, spunandu-mi: <<Numai oamenii slabi renunta>>…Si asa continuam sa visez. Toate aceste framantari le-am avut pana in clasa a VIII-a, cand ma pregateam de absolvire, si stiam ca drumul meu urma sa se incheie brusc. Pentru mine sansa de a scapa de problemele si saracia din zona insemna scoala. Intr-o zi insa, minunea s-a intamplat!

La 19 mai 2011, au venit la mine in sat niste reporteri de la <<Romania, te iubesc>> , cautand copii analfabeti care nu au putut invata, insa niste vecini de-ai mei le-au spus reporterilor de mine, cum ca sunt un copil care are note foarte bune, insa posibilitati destul de reduse. Ziaristii au venit la mine acasa si au facut un reportaj, punandu-ma sa le povestesc despre mine si despre visurile mele. Dupa un timp, am primit din America o valiza plina cu dulciuri si haine, nu mai mancasem atatea dulciuri in viata mea! Eram foarte incantata, apoi aceeasi persoana minunata care mi-a trimis acea valiza-miracol mi-a spus ca vrea sa ma ajute sa ma duc la liceu. Mi-a stat inima in loc! Nu stiam cum sa reactionez.


Nu-mi venea sa cred, plangeam de fericire ca ma pot duce la liceu! A fost cea mai frumoasa zi din viata mea, una pe care mi-o amintesc si acum, retraind acele momente. In ziua aceea am aflat ca am posibilitatea de a ma duce la liceu mai departe, sa-mi urmez visurile, si am invatat ca daca iti doresti ceva sincer si din suflet nu are cum sa nu se indeplineasca. Insa trebuie sa si lupti, chiar daca uneori iti vine sa cedezi. Sprijinul financiar primit din Diaspora mi-a schimbat complet viata. Cu banii aceia imi platesc lunar caminul in care stau, imi iau de mancare si alte lucruri de care am nevoie.  Am inceput sa vad cum visurile mi se indeplinesc, sa sper mai mult, sa-mi doresc sa fac cat mai multe lucruri. Au trecut de atunci doi ani. Acum am terminat clasa a zecea si sunt unul dintre cei mai fericiti copii, pentru ca am avut sansa de a ma duce la liceu. Cred ca m-a ajutat cineva din afara, pentru ca probabil a fost impresionat de cazul meu, pentru ca stia de problemele din tara si poate a incercat sa se puna in locul meu pentru a-mi intelege situatia, ori a trecut prin ceva asemanator. Daca nu mai primeam acest ajutor, acum nu mai eram la Bucuresti, ci acasa, ajutandu-mi parintii la treaba, si asa visurile mele s-ar fi naruit. Acum important este ca am primit ajutor si ca totul s-a schimbat in bine si ii voi fi datoare toata viata pentru aceasta acelei persoane minunate care mi-a schimbat viata.

 

CITEȘTE ȘI:

Badea-Stoiceasca, atac la românii din Diaspora: ”Plătesc și impozite în țară?”

Cine e golan și cine curvă? Așa arată România lui Ponta-Rus

, , , ,

3 Responses

  1. Ce-ar fi dacă am face o fundație prin care să ajutăm(cu adevărat) copiii ce își doresc să învețe, însă situația financiară nu le permite?
    Internetul ne facilitează comunicarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *