Se întâmplă lucruri grave la Parchetul General! Tiberiu Nițu, procurorul-șef și prietenul intim al premierului Ponta, duce încet-încet instituția în zona periculoasă în care s-a aflat în urmă cu mai bine de zece ani, pe vremea regimului Iliescu. Primul semnal: colcăie de fapte de corupție printre subalternii lui Nițu. Iată doar cele mai recente și mai grave două exemple:

– Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost prins în flagrant, duminică, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în timp ce primea mită, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor, el a fost prins în timp ce primea 2.000 de euro de la o persoană inculpată într-un dosar la o altă unitate de parchet și căreia i-a promis că va interveni pentru rezolvarea dosarului său. Aceleași surse au explicat că procurorul ar fi pretins 3.000 euro și un telefon mobil, duminică întâlnindu-se cu persoana respectivă pe o terasă de la o cafenea din București pentru a primi 2.000 euro, când s-a realizat flagrantul. El este audiat în prezent la sediul DNA, urmând că ulterior procurorii să decidă asupra reținerii.

– Angela Nicolae, fost procuror-sef al Biroului de Relatii Internationale si Programe din Parchetul General, a fost condamnata definitiv luni de judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 4 ani inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, anunta Agerpres. Un complet de cinci judecatori a respins apelul Angelei Nicolae si a mentinut decizia de condamnare data de instanta de fond pe 17 martie. Potrivit DNA, Angela Nicolae a pretins de la liderul unei retele de evaziune fiscala, Ghaziri Rami, direct si prin intermediul fiului sau, Daniel Nicolae, sume de bani totalizand 111.715 lei si 1.500 euro, relatează Hotnews. In schimbul banilor, Angela Nicolae a promis ca va interveni pe langa judecatori si procurori, astfel incat sa ii determine sa pronunte hotarari favorabile lui Ghaziri Rami si firmei sale. Un mod de operare similar a fost folosit de Angela Nicolae si in raporturile cu o alta persoana, administrator si asociat in mai multe societati cu profil agricol.

Ce ne spun acest două cazuri? În primul rând, că ele sunt doar vârful aisbergului. Aproape în fiecare lună mai aflăm de câte un procuror, din București sau din țară, prins în flagrant cu șpagă sau trafic de influență. În parohia lui Tiberiu Nițu nu s-a făcut o reformă reală și asta deoarece există în Parchetul General ”ancore” vechi, de pe vremea regimurilor Iliescu din anii 90, când procurorii erau fie surse de șpagă, fie executanți politici dispuși să pună în practică ordinele de la PDSR (fosta denumire a PSD). Va rămâne cea mai neagră pată pe obrazul Parchetului General scandalul în care Adrian Năstase și Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției, punea la cale lista cu inamici politici ai partidului cărora Parchetul trebuia să le facă dosare penale.

Tiberiu Nițu n-a fost niciodată un lider de anvergură dispus să-și asume menirea glorioasă de a transforma Parchetul General într-o emblemă a luptei anticorupție, care să dubleze eforturile DNA. Dimpotrivă. Ce se petrece în ultima vreme arată că Nițu crează toate condițiile pentru ca procurorii să devină instrumentele sale și ale celor care l-au numit în funcție pentru un scop politic.

Nu există alt exemplu mai bun decât dosarele supte din deget pe numele fostului președinte Traian Băsescu. Cazul de ”șantaj” pornit de la un impuls mai degrabă hormonal al senatoarei PSD Gabriela Vrânceanu Firea arată în ce umilințe îi împinge șeful Parchetului General pe unii dintre procurorii săi. Și sunt tot mai multe indicii că astfel de anchete urmăresc alt scop decât acela de a face justiție. O posibilă pistă, care va trebui investigată de urgență – altfel riscăm să ajungem la un război pe viață și pe moarte între procurorii PG și DNA – privește răzbunarea grupării Nițu-Ponta pe DNA, instituție care continuă să taie în carne vie printre politicienii suspectați de corupție.

Altfel spus, supărați că procurorii DNA nu se opresc cu investigațiile anticorupție la nivel înalt, Ponta și Nițu au găsit de cuviință să contraatace dând undă verde la Parchetul General unor dosare împotriva lui Traian Băsescu – principalul ”vinovat” pentru înființarea DNA și pentru oferirea de puteri mari procurorilor independenți anticorupție. Ce nu înțeleg autorii acestei ”răzmerițe” anti-DNA, care prinde în joc și oameni de bună-credință din Parchet, este că la un moment dat astfel de comenzi și presiuni politice vor ieși la iveală. Nucleele anti-corupție pro-occidentale și pro-NATO din servicii au aceste informații pe care le vor folosi la momentul potrivit. Iar acest moment va veni atunci când actualul premier nu va mai avea susținere politică. Atunci, supapele din Parchetul General vor exploda și le vor exploda în față celor care au moșit anchete penale pentru scopuri politice.

Ponta PanaitProcurorii prinși forțat în mecanismul aflat sub stăpânirea dubioasă a lui Tiberiu Nițu vor vorbi despre influențele politice și asta va fi foarte grav pentru cei care văd în Parchet un instrument de folos personal. Un al doilea caz ”Cristian Panait” nu va mai fi posibil acum, cu toate măsurile de precauție pe care și le iau dirijorii malefici ai acestei lupte oculte din interiorul Parchetelor. Asta și fiindcă PSD nu mai controlează cu mână forte magistrații tineri, intrați în sistem în ultimii ani, care au altă libertate și altă formație față de vremea când Victor Ponta îl vizita acasă, înainte să cadă de la balcon, pe fostul său coleg din Parchetul General. Urmăriți filmul ”De ce eu?” și veți înțelege ce grozăvii se petreceau atunci printre procurori. Și acestea vor începe să iasă la iveală, iar filmul lui Tudor Giurgiu nu face decât să ajute adevărul.

Președintele Klaus Iohannis și viitoarea majoritate parlamentară trebuie să ia în calcul o soluție pentru a nu mai permite imixtiunea politicului în actul de justiție. Cea mai sigură variantă este desființarea Parchetului General și trecerea secțiilor în subordinea DNA. Sigur, e o modificare complicată, dar care va securiza pe termen lung lupta anticorupție. Totodată, sub conducerea Laurei Codruța Kovesi va fi posibilă o reformare reală a aparatului procurorilor din Parchetul General, ceea ce-i va feri pe magistrați de ”accidente” precum Tiberiu Nițu menite să le pună în pericol meseria, integritatea și, de ce nu, chiar libertatea.

,

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *