IMG_20151017_152414Când mă gândesc la Ziua Națională, îmi vin în primul rând în minte românii din Diaspora. Pe unii i-am întâlnit în cele două mari turnee din America și Europa. Veneau deseori cu tricolorul la ei. Imaginea de mai sus mă înfățișează lângă prietenul Cătălin Iacob, din Toronto, unul dintre eroii cărții ”Miracolul din noiembrie”. Cătălin a venit la întâlnirea cu mine înfășurat în tricolorul său drag și nici nu vă imaginați ce sincer era în sentimentul său patriotic! Alături, e o altă imagine de la o întâlnire din Madrid, unde de asemenea drapelul ne-a fost tovarăș de poză, pentru o amintire de suflet. Mi-am dat seama că, acolo, în Diaspora, sentimentul patriotic e diferit de țara-mamă. E pur și simplu mai puternic. Și nu spun asta pentru a supăra orgoliile noastre, ale celor rămași să trăiască aici, pe pământul natal. Ci pentru că am înțeles ce mult le lipsește diasporenilor o Românie de suflet, adevărată, dar mai ales ce mult și-au schimbat ei percepția despre condiția lor de român. Ce pretenții au început să aibă de la ei înșiși și de la România de acasă. 
 
Au înțeles că a fi român adevărat înseamnă să te bați pentru țară, pentru libertate, pentru onoarea, fiind bun cetățean american, european etc., dar și un luptător implicat întru cauza României curate, democratice pe bune, nu de formă. Așa se explică și ”Miracolul din noiembrie”, pe care l-au produs ei și care ne-a salvat poate pe termen definitiv de Ciuma Roșie care ne-a furat Revoluția din decembrie 1989 și ultimii 26 de ani din viață.
 
Acasă poate nu înțelegem cât de greu le e fraților noștri de peste granițe, dar ei au învățat că greul acesta trebuie să se întoarcă sub forma unei doze mărite de patriotism. Și-au creat un rost afară prin stres, umilințe și efort imens și au înțeles că democrația înseamnă să te bați pentru ea. Să te opintești cum poți împotriva corupției, a imposturii, a minciunii, a incompetenței. Altfel nu vei avea niciodată o țară ca afară.
 
În Diaspora, n-am prea auzit văicăreli lașe de genul ”toți sunt la fel”, ”politicienii sunt toți de vină”, ”nimic nu se va schimba”, ”mafia e prea mare, n-o poți răpune” etc. Nu. Acolo am întâlnit oameni bătăioși, care știu că scuzele nu te ajută la nimic. Sigur că lupta pentru o Românie sănătoasă te costă, îți strică nervii, confortul, dar dacă ținem la statutul ăsta de români atunci trebuie să alegem acțiunea, nu resemnarea.
 
Gândul meu zboară acum la românii mei adevărați. Adică la aceia care înțeleg că a fi român înseamnă să-ți pese. Nu cum să-ți aranjezi tu apele, să faci un ban sau să-ți aranjezi familia. Ci să-ți pese de mediul în care trăiești. De curățenia morală a aleșilor, de reguli, de lege.
Iar printre românii mei adevărați favoriți sunt astăzi cei din Diaspora. De Ziua României, mă gândesc în primul rând la ei. Căci ei sunt ai noștri, nu ne-au părăsit. Ne-a fost greu, foarte greu, fără ei, aici. Și încă ne este. Dar, de niște ani încoace, au arătat că s-au întors. Nu în țară, ci pentru ea. Nu doar cu bani trimiși acasă, ci și cu forțe proaspete de civism. Le-am descoperit puterea pe 16 noiembrie 2014. Apoi, un an mai târziu, când ”Miracolul din noiembrie” a fost desăvârșit prin îndepărtarea guvernului Ponta/PSD. Am simțit iarăși legătura Diaspora-România, după Tragedia Colectiv. Am trăit sentimentul unirii, cel care s-a născut pur la 1 Decembrie 1918.
Axa România de afară-România din țară a început să conteze tot mai mult, de un an încoace. Ea trebuie să devină tot mai puternică, pentru că ea este singura sursă reală a schimbării României. Dacă aș fi Dacian Cioloș sau Klaus Iohannis aș pune preț imens de românii care au reușit în Diaspora. Sunt mulți. Iar ei au răzbit acolo doar prin forțe proprii, fără pile, relații și șpagă. Au învățat ce-i trebuie unei țări să fie țară. Și ce are nevoie România pentru a ieși din bălteală. I-aș aduce pe acei oameni pe poziții-cheie și le-aș da mână liberă. Doar așa va fi începutul sfârșitului pentru rețelele corupției. Numai așa vom putea contrabalansa influența malefică a fesenismului care a intoxicat România. Cu ei vom trăi plenitudinea unirii naționale. Astfel vom fi cu adevărat mândri cetățeni cu pașaport de român.
La mulți ani, România! România din Diaspora și România de acasă. Să facem împreună o Românie adevărată.
Laurențiu Ciocăzanu
Laur Ciocazanu

2 Responses

  1. E ziua ta, iubită Românie,
    Când, scuturând istorici nedreptăţi,
    Te-ai îmbrăcat în aurul din glie,
    În roşul şi azurul noii libertăţi.

    Român, de pretutindeni, azi e ziua ta,
    O zi pulsând, din inimi de eroi, speranţa,
    Când, de pe prispa casei, mama, tata,
    Fac legământ, prin tine, iar cu viaţa.

    Ai trei culori în tine, pribegind în lume,
    De fiecare dată spre acelaşi ţel:
    S-apuci şi tu odată să îţi fie bine,
    S-agăţi de grindă versul tău rebel.

    E ziua ta, român cu aspră palmă
    De lucrul câmpului tot mai puţin al tău.
    De-atâtea mii de ani, grâul te chemă
    Şi peştii te cunosc în eleşteu.

    E ziua ta, profesor umilit,
    Ce scrii cu viaţa-ţi viitorul ţării,
    Punând în mâini condeiul de grafit
    Şi-n inimi vise cât imensitatea zării.

    E ziua ta, oricine-ai fi, şi-oriunde
    Te-or duce paşii să-ţi grăpezi destinul,
    Cât Dunărea te leagănă pe nevăzute unde,
    Cât timp pe româneşte se limpezeşte vinul.

    E ziua ta, adună-te, române,
    Îndreaptă-ţi ochii-n rugă către cer,
    Căci Dumnezeu şi ţara sunt zestrea ce-ţi rămâne
    Cu ele poţi trăi, când toate-n juru-ţi pier.

    Nu eşti străin, nici musafir, nici slugă,
    Tu eşti stăpânul propriului vis.
    Agaţă-te de viitor cu rugă
    Şi poartă-ţi ţara-n drum spre paradis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *