”Domnilor Ponta și Rus, fiica mea nu e golancă, e viitor chirurg în România!”

Cătălin Iacob nu este un simplu român din Diaspora, este un român adevărat pur și simplu. Nu întâmplător a devenit subiect al eroismului la vot în cartea ”Miracolul din noiembrie”, grație dăruirii sale totale pentru răsturnarea in extremis a lui Victor Ponta din drumul care îl ducea triumfal către Palatul Cotroceni. L-am întâlnit în capitala provinciei Ontario și n-am ratat ocazia să ne fotografiem. Venise înfășurat în tricolorul său drag și dornic să răsfoiască primele pagini din cartea despre alegerile trecute. Aterizat cu viața din dulcele târg al Ieșilor în impozantul Toronto canadian, Cătălin are doi ochi care privesc apăsat în direcții diferite: unul pe viața din țara adoptivă, Canada, altul critic și ferm, pe România.

Nu-i e indiferent nimic din ce se întâmplă, se aude și se spune în țara-mamă, iar exercițiul democratic din Patria Arțarului l-a învățat să nu tacă atunci când simte primejdia sau află despre derapaje incalificabile. Bunăoară, nu poate rămâne surd și mut atunci când politicienii de la București o iau razna pe arătură, mai ales când știe că a lăsat acasă o fiică și doi părinți care îi duc dorul. Iar ultimele declarații ale fostului ministru Rus – care reflectă de fapt ura PSD față de Diaspora, mai ales după votul din 16 noiembrie 2014-, i-au trezit lui Cătălin Iacob un sentiment de revoltă față de aroganța puterii pesediste:

”Și by the way, și noi suntem oameni români care lucrăm în străinătate și nu suntem zidari sau fierari-betoniști, deși am toată stima pentru ei. Asta nu înseamnă că fiica mea este o golanca Ea este un viitor chirurg al Romaniei, mă cert și acum cu ea și nu vrea să plece din țară. Și nu sunt 3 milioane de români afară, suntem 4,5 milioane, asta o spun sigur EU și cu mâna pe inimă.”

Am primit mai multe astfel de mesaje de revoltă din partea românilor plecați peste granițe. Le facem acum ecou prin vocea românului nostru din Toronto, care continuă să lupte de la distanță pentru curățenie în țara-mamă, în speranța că fiica sa va trăi într-o altfel de lume, mai curată. Dar, ca și pe alți compatrioți de-ai săi din Diaspora, pe Cătălin Iacob îl încearcă o strângere de inimă când vede ce puțin se revoltă românii de acasă în fața unor evidențe crase, care în alte țări civilizate ar fi atras consecințe imediate:

”Au fost în ultimele zile demontrații anti-Ponta și au venit doar câtaeva sute, în loc de o sută de mii. Ce să-nțelegem, noi, cei de aici: că-și merită românii soarta???”

În Canada, SUA sau în orice stat membru UE, urmărirea penală a primului-ministru ar fi atras automat demisia de onoare a respectivului politician. În România, atrage, dimpotrivă, ură și înverșunare anti-justiție din partea celor vizați de acțiunile procurorilor. Statul român e pe muchie de cuțit, între două lumi: cea vestică și cea estică. Prima, susținută de magistrați curajoși, de unele grupări patriotice din serviciile secrete și de țările occidentale, cealaltă – susținută de societatea dispusă să ierte corupția, de o parte a populației ușor de influențat prin campanii mediatice televizate, de marea masă a politicienilor prinși în afaceri cu iz penal și de slaba capacitate a românilor de a se opune practicilor antidemocratice. Are, așadar, Cătălin Iacob dreptate când pune întrebarea de mai sus despre cât sau nu își merită românii soarta? Ne vom lămuri curând, cel târziu în alegerile viitoare…

, , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *