Jurnal de America. Zilele 37-40. ”Oazele” Câmpul Românesc și Mănăstirea din Clinton

Ultima seară canadiană am petrecut-o la Câmpul Românesc. Este un adevărat paradis național, bine fixat în natura puternică a locului. Din 1957 încoace, Câmpul servește tradițiile lăsate acasă. Mai nou, de administrarea locului se ocupă familia Răchitan și colegii din conducerea asociației care gestionează oaza de Românie de lângă Toronto. ”Nu mai spuneți că eu sunt șeful, că nu e adevărat; de Câmp se ocupă asociația noastră, nu eu. Nu că se supără colegii mei dacă vorbiți doar de mine, dar nici nu e corect, suntem o echipă”.

Povața lui Dumitru Răchitan (foto jos stânga) sună corect, dar nu ne convinge. De Câmpul Românesc se ocupă chiar el și cei apropiați, și o fac foarte bine cu toții. Altfel n-ar fi venit atâta lume în seara în care am nimerit și noi pe-acolo.

DSC_0318IMG_20150523_184408

Dar până la distracție, am zis să facem o incursiune în istoria din spatele așezământului. Nu suntem singurii interesați. Antonella Marinescu (sus, în verde), consul al României la Toronto, și soțul său ne însoțesc în muzeul de folclor bine păstrat de asociația care îngrijește Câmpul. Intrăm de asemenea și în Biblioteca Românească de alături. Pereții parcă ne vorbesc și ei românește, ne strigă din dorința să afle lumea că România de aici, din Hamiltonul Canadei, chiar freamătă de tradiție și de dragoste pentru valorile naționale.

E sala plină ochi. Peste 200 de invitați de prin toate colțurile României și din toate timpurile ocupă mesele și locurile. Mă simt ca la o frumoasă nuntă neaoșă, unde veselia te face să uiți de viața mohorâtă din afară. Le vorbim oamenilor despre cărți, despre cât de mare nevoie avem de Diaspora – vezi 16 noiembrie 2014. Încep muzica și dansul. Mă prind obligatoriu în horă, prietenii știu că-mi place sârba, deh, olteanul din mine nu tace! Și dă-i, și sări, picior peste picior, prinde-te neică la joc, muică zău că suntem neam de horă!

Descopăr cum și-au făcut românii, din puținul lor timp liber și cu resurse proprii, formație de dansuri populare. Niște fete în costume populare bine adaptate la ochiul bărbatului privitor. Hmmm!

Maria DincovÎi reîntâlnim aici pe dragii soți Dincov, cei care vara își mută reședința într-o căsuță de la Câmp și stau acolo să simtă energia vie a locului și a amintirilor de acasă. O văzusem prima oară pe Maria Dincov la Toronto, în Primărie, dar știam de ea din povestirile lui Grigore Cartianu și din relatările colegilor de la ”Viața Liberă”, cea mai importantă publicație a Galațiului și totodată singura cu pagină dedicată Diasporei.

Familia Dincov este un focar de sufletism românesc. Ce păcat că n-am avut timp să le vizitez căsuța de Câmp și să le pap faimosul borș de pește, făcut ca pe malurile Dunării! Dar nu-i nimic, dragi prieteni, data viitoare nu mai scăpați de noi, iar noi promitem să ”radem” toate rezervele de bunătăți din minunata voastră bucătărie.

Am plecat spre SUA ”nesătui” de prietenia gazdelor din zona Toronto, dar fericiți că i-am întâlnit totuși fie și pe fugă pe frații noștri întru suferință românească.

Miracolul monahal din Clinton

Clinton nu are nicio legătură cu numele fostului președinte american. E un sătuc cochet și verde-curat, pe drumul Detroit-Chicago. Aici, intrată cu sfințenie în adâncimea pădurii care ”ține spatele” micuței așezări, am dat peste Mănăstirea ”Înălțarea Domnului”. Era chiar de hramul sfântului lăcaș și am avut timp să prindem partea finală a slujbei pe locul care nu peste mult timp nu va mai servi unui astfel de scop. Urmează să vină direct din Maramu` o minunăție de biserică din lemn, cea care va fi loc de rugăciune pe viitor. Locul ei va fi în apropiere de poarta de la intarea în micul paradis al credinței românești, o lucrare de asemenea în stil maramureșean.

IMG_20150524_130056

Lume multă, la mănăstirea dirijată cu har și cu artă managerială adevărată de Prea Sfințitul Irineu Duvlea, diriguitorul locului. Oameni veniți din toate părțile, unii de la 400 de kilometri distanță. Soții Tușer, din Chicago, ne întâmpină la finalul slujbei și ne invită în metropola care azi le e casă. Aveam să legăm în acel moment o strânsă prietenie cu Grigore (iată ce coincidență frumoasă!) și distinsa sa soție, oameni care ne-au fost aproape precum o gardă pretoriană în periplul din orașul stăpânit pe vremuri de Al Capone, dar aflat azi în parohia muncii și a cursei economice contracronometru.

IMG_20150524_152027Batem palma parteneriatul cu soții Tușer și ascultăm ”concertul” clopotelor așezate în linie dreaptă în fața bisericii din Clinton. Clopotele sunt podoabe grele aduse din felurite locuri ale Americii, bine îngrijite, vopsite și aranjate astfel încât să dea glas vocii locului întru trezirea credinței pe stil românesc. Avem norocul să dăm peste părintele Păun (foto). Acum e stabilit în Texasul Dallasului lui J.R., dar s-a plimba prin toată America de Nord. A condus destinele unor parohii românești din SUA și Canada, iar acum și-a luat o vacanță sabatică să-și mai tragă sufletul după atâta pelerinaj întru cauza românismului dumnezeiesc. A lăsat în urmă biserici ctitorite de el și de cei care i-au înțeles misiunea ortodoxă, dar nu face caz de asta. ”Era ceea ce trebuiua făcut și punct. Mă doare că nu reușim să ne dăm mîna și să facem o comunitate religioasă unită, aici, pe pământ american.”. Câtă relaxare implicată și ce normalitate bătăioasă în vorbele acestui om! L-am îndrăgit de la primele vorbe și ne-am dorit să nu fie ultima oară când îl vedem. Poate vom ajunge cândva prin căldurosul Texas, sfinte părinte!

IMG_20150526_135954IMG_20150526_144650

 

Privim în jur la micul paradis din Mănăstirea ”Înălțarea Domnului”. E ca în rai. Griguță prinde aripi și o ia la fugă prin oaza spiritulă românească parcă dornic să-și ia zborul până spre văzduh – atât îl bucură peisajul pe el, cel îndrăgostit de natură. Locul a aparținut unei misiuni catolice și a fost cumpărat acum câțiva ani prin generozitatea lui Adrian Leică, un tânăr om de afaceri din Detroit. Adrian a reușit să-și împlinească visul american, la pachet cu sacrificiul obligatoriu pentru o astfel de misiune, iar acum a înțeles că nimic nu are valoare dacă nu sfințești locul măcar cu memoria sfintelor locuri ale pământurilor natale.

”Nu vreau publicitate, doar mă simt bine când văd pace românească în jur, când știu că biserica noastră trăiește 100% ca acasă, chiar la atâta distanță de țară”. Cuvintele ctitorului acestui minunat colț de României întru Dumnezeu îi merg la suflet și starețului Irineu. Amândoi au făcut posibil acest miracol menit să panseze sufletele românilor cu dor de țară. Stăm pe iarbă, în mijlocul naturii pure, alături de călugări și de alți musafiri ai mănăstirii.

Facem o plimbare în pădurea alăturată alături de părintele Lucian. ”Aici nu ai voie să atingi natura. Crengile căzute rămân la locul lor până putrezesc. Dar oare nu așa trebuie tratatată natura de noi, oamenii?”. Ne afundăm adânc în codru. Ajungem la un podeț de lemn pe care stăruim preț de câteva minute și schimbăm gânduri despre loc, locuri și Dumnezeu. Grigore, un îndrăgostit neînduplecat al paradisului verde în general, respiră ca-ntr-o oază de beatitudine și povestește despre frumosul din Brădicenii Gorjului.

 

Irineu DuvleaNe întoarcem agale spre inima așezământului. Parcurgem la pas cu divintatea toate bornele are dau personalitate mănăstirii: poarta maramureșeană, șirul de clopote, biserica veche, sale de mese, camerele de cazare din spatele domeniului, lacul care ne sticlește ochii. Camerele de oaspeți arată pace și confort. ”Românii sunt bineveniți aici atâta vreme cât respectă viața monahală și ordinea locului. Am avut de-a face și cu musafiri mai zgomotoși și au înțeles că nu pot rămâne aici peste noapte. I-am pus la masă, i-am omenit și i-am binecuvântat în călătoria ce-o vor face. Dar atât”, ne povestește senin PS Irineu (alăturat), fericit că poate ține sănătoasă valoarea mănăstirii sale. I-am cerut să ne spună mai multe despre istoria locului și ne-a trimis la site-ul mănăstirii, de unde am cules următoarele:

”Sfântul locaș a fost înfiinţat la data de 23 Februarie 2001. Nou-înfiinţata mănăstire a devenit imediat un centru de spiritualitate pentru comunitatea ortodoxă Româno-Americană, cu călugări, ducând în timpuri moderne, o viaţă monahală tradiţională, conformă cu spiritul Evangheliei, viaţă asemănătoare celei duse de eremiţii primelor secole ale creştinismului. Acest lucru a fost posibil numai “datorită voinţei şi milei lui Dumnezeu, revărsată peste Sfânta Sa Biserică de pe tărâmul Nord American.”

La 28 Iunie 2002, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, a ales pe Preacuviosul Arhimandrit Irineu (Duvlea), stareţ al Mănăstirii „Înălțarea Domnului”, în calitatea de Episcop de Dearborn Heights şi Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America.

În perioada 2003-2008, obştea mănăstirii s-a bucurat de sprijinul financiar al binefăcătorului nostru donator dl. MICHAEL RONNETT din Chicago, IL, precum şi a familiei SORIN şi MARIANA CIŞMAŞ din California, alături de toţi credincioşii care în această perioadă au frecventat Sfânta noastră Mănăstire.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu lucrarea Duhului Sfânt şi prin stăruinţa Prea Sfinţitului părintele nostru Irineu, s-a reuşit cumpărarea unei noi proprietăţi în Clinton, Michigan, care adăposteşte acum Mănăstirea „Înălţarea Domnului”. Toată această realizare s-a făcut prin jertfa şi dragostea ctitorilor şi binefăcătorilor noştri permanenţi, familia ADRIAN şi MARIANA LUPU-LEICA.”

Adrian Leica

 

 

, , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *