Grecia Românească. Oare ce-am fi trăit azi, dacă era Ponta în locul lui Băsescu-Boc?

Grecia a devenit vedeta tragediei europene și poate chiar mondiale, în filmul despre finanțele publice. GREXIT e numele noii pelicule cu impact la buzunar, iar ”succesul” ei în materie de audiență globală e departe de a se fi oprit. România s-a aflat și ea de câteva ori după Revoluție în situație de faliment. A fost mai întâi anul 1997, după venirea Convenției Democrate la putere; șase ani de PSD (mă rog, FSN, PDSR, cum i-o fi spus, că năravul nu s-a schimbat deloc) au aruncat România în buza prăpastiei. FNI-ul lui Vântu și rețelele sale de tip mafiot au sărăcit aproape o juma de milion de românași. dar pierderea mare au suferit-o toți, prin jefuirea sistemului bancar: Bancorex, Dacia Felix, BCR, BRD, Banca Agricolă, Bankcoop etc. Țărăniștii au fost obligați să taie în carne vie pentru a salva țara de la un crah precum cel al levei bulgărești, și au făcut-o. I-a costat fatal, desigur. Era plata facturii politice pentru îndreptarea parțială a haosului provocat intenționat de urmașii lui Ceaușescu.

A urmat episodul 2008-2009, când lumea era lovită în plin de tsunami-ul pornit cu Lehman Brothers, iar România încă își căuta busola. Alianța pe sub masă PNL-PSD i-a permis premierului de atunci Călin Popescu Tăriceanu să arunce cu bani în pomeni electorale (în 2008, au fost alegeri), deși toată lumea strângea precaut cureaua. Sătul să mai suporte dezmățul tăricean pe spinarea poporului călărit, Băsescu l-a impus pe Boc. Ce a urmat, se știe.

Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi petrecut în România dacă în plină criză globală (2008-2010) la putere s-ar fi aflat un guvern condus de Victor Ponta, nu de Băsescu-Boc! Ce-ar fi făcut el, când ar fi văzut că n-are bani de pensii și salarii?

S-ar fi luat la ceartă cu predecesorul său Tăriceanu, care făcuse jaf în visteria țării chiar în timpul crizei și intenționat, pentru a lăsa viitorul guvern în belea? Nu, doar erau și sunt, iată, tovarăși buni. Ar fi tăiat din salarii pentru a stabiliza dureros, dar rapid, corabia bugetară? Aș! Cum să facă un ”social-democrat” așa ceva!

Ați ghicit, popor deștept! Ar fi umflat masiv taxe și impozite, stâlpi și alte cele. Ar fi angajat mai mulți gealați la Antifraudă, ANAF și alte organisme concepute pentru a te considera apriori evazionist sau rău-platnic, pentru a stoarce bani din piatra seacă a privatului român, și-așa vai mama lui după atâtea taxe, hârțoage, șpăgi, controale etc.

S-ar fi împrumutat, desigur, în condiții total slavagiste, de la marea finanță internațională. Și uite-așa ne-ar fi condus glorios spre o stare de tip ”Grexit” de genul celei prin care trec acum vecinii din sudul Bulgariei.

Această bătaie de joc față de soarta generațiilor viitoare continuă nestingherită. Pomeni au fost, pomeni sunt încă, iar de plătit vor plăti copiii și nepoții celor care primesc azi șpaga de esență pesedistă. De unde banii? Simplu: din impozitare mascată și din jumulirea celui care produce. Patronii știu mai bine, dar înghit cu stoicism demn de cauze nobile. A mărit Rovana Plumb Ponta salariul minim. Frumos! Ce bine se vor fi simțit niște sute de mii de români. Dar de unde bani? Iată un răspuns: tot de la 1 iulie se scumpesc gazele pentru populație. Tare, nu? Asta știu băieții și fetele astea să facă: să se joace cu banul public și cu viitorul generațiilor încă necoapte.

Alaltăieri, s-a prins în sfârșit și guvernatorul BNR de acțiunile guvernului de subminare a economiei naționale, după modelul Tăriceanu-2008. Isărescu a prevestit că va fi rău deja pentru cei ce vin după Ponta, având în vedere atentatul la siguranța finanțelor publice naționale care se petrece de câtva timp la București. Ca și cu Boc, factura o vor plăti fraierii ce vor prelua ”greau moștenire”. Dar nu-i bai, românul e as la înghițit multe, mai ales când are de-a face cu o administrație care nu-i schimbă salariul sau pensia din fluturașul lunar, dar îi halește prin inflație și supraimpozitare mai dihai decât prin tăieri directe de pensii și salarii.

Știu că inclusiv Boc a avut pe masă măsuri mai puțin dureroase la prima vedere, dar foarte costisitoare pe termen mediu și lung. Noroc că a ales varianta tăierii din coasă și din topor a veniturilor publice, pentru care a fost desființat, la pachet cu Băsescu, de toată lumea abonată la propaganda televizată de tip fascist.

Altfel, foarte posibil că ghidați de populiști iresponsabili precum Ponta sau Tăriceanu, azi am fi stat la coadă la bancomat să scoatem vreo doi roni pentru pâine și circ…

, , ,

4 Responses

  1. Total de acord d-le L. Cocazanu, dar cea mai mare vina o are asa zisa presa ( propagandisti si mercenari ) care au manipulat la greu pe unii romani care stau cu gura cascata la t.v-urile manipulatoare . In rest multa sanatate. Asa se vede din varful muntelui.

  2. practic am fi avut 20 de miliarde mai puţin de plătit ptr pierderile băncilor din criză. o să vină şi rândul lui ponta că doar cineva trebuie să plătească datoria greciei măcar parţial. http://www.opinia1.ro/cine-este-mai-roman-cel-ramas-in-tara-sau-cel-plecat-afara/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *