Suntem nevoiți să grăbim pasul căci zilele trec și restanțețe se adună. Am promis că nu voi întârzia prea mult cu povestea călătoriei noastre nord-americane și iată că riscăm să pierdem ritmul. Evenimentele se adună…pas cu pas, iar pauzele dispar pe zi ce trece. Când ajungem în casa Hildei și a lui Emil Milich Brebenaru, cădem lați, iar tastele laptopului rămân nemișcate. Așa că mărim doza de călătorie, iar astăzi punem pe masă povești adunate în două zile de călătorie: zilele 13 și 14.VD Emil Hilda

Mă urc în mașina familiei noastre-gazdă de la Montreal și dăm o raită la cumpărături. Vom lua pulsul prețurilor din magazinele locale, dar și românești. Intrăm într-un fel de Metro sau Selgros de România, dar e brand grecesc cu marfă canadiană, numele nu mai contează. Prețurile la mâncare nu diferă mult de cele de acasă, deși diferența de venit între canadian și român e de 5 ori mai mare în favoarea primului. Trăiască foamea de România!

”La români” e mai scump decât acasă, dar e logic, marfa vine de peste mări și țări depărtare. Un borcan de zacuscă de Râureni, de exemplu, nu arde la buzunar atât de tare, în ciuda faptului că a traversat Oceanul. Face în jur de 4 dolari Canada, față de aproximativ 2 dolari – cât costă pe rafturile din țară, deci logic. Plus că 4 dolari, dintr-un venit de familie de 4.000 de dolari de exemplu, nu este egal cu 2 dolari dintr-un total de 700 – cât adună un cuplu chinuit pe românește.

Nea Costică și soția gestionează de ani mulți prăvălia din apropierea cartierului evreiesc. ”Are cea mai bună tobă din oraș” se linge imaginar pe degete Emil, clientul său fidel. Îl întreb dacă are treabă cu ANAF, Antifraudă etc? Mă rog, echivalentele acestora pe stil canadian. Aiurea! Aici nu există teroare împotriva micului întreprinzător. ”Nu avem de ce să ne plângem. Controalele vin foare rar, poate și o dată la un an, uneori și mai rar, nu are nimeni treabă cu tine dacă îți declari venitul corect. Când vin nu iau decât temperatura de la frigiderele în care ținem mezeluri, marfă perisabilă și se uită să nu fie eventual vreun șobolan prin magazin”, ne spune zâmbind nea Costică.Antifrauda

Are aer fresh și nu înțelege de ce proprietarii de magazine ca al lui din România acceptă să fie sclavii inspectorilor și ai statului de tip milițienesc. Dar dacă puternicii zilei pot să-ți țină pe privați iobagi pe plantația politicienilor, apăi așa să fie! Declarația lui nea Costică și tăcerea patronilor asupriți de Fiscul român arată diferența de cel puțin 50 de ani între cele două lumi. Nu se va schimba nimic atâta vreme cât cei din urmă nu vor dori să fie cei dintâi. Adică, să se revolte împotriva șpăgii și a politicienilor care i-au transformat pe privați în vacile lor de muls.

Uiii, iarăși mă duce gândul la prigoana din România! Nu la cea de tip Bahmu, ci la aia adevărată, cu circ TV inclus, în care mașini cu girofar descins în fața amărâtei de tarabe să se minuneze tot Occidentul că România a inventat în capitalism ceea ce el nu va face vreodată: violul zilnic administrat patronului care, în loc să ceară slujbă la guvern, l-a mâncat undeva și s-a apucat să-și riște pielea pentru prostimea care votează comunismul și fețele sale, iar și iar și iar, de 70 de ani încoace…

Ponta, vino la ”Angelica”!

Sărim peste asta, că doare la corazon și, în altă zi, mergem la un alt loc faimos pentru românimea din Montreal. Se cheamă Patiseria Angelica. Ghizi ne sunt Mihaela și Călin, prietenii cu ”căbănuța” de poveste pe care i-am vizitat zilele trecute. Angelica și soțul său Dragoș ne întâmpină doar un zâmbet. Sunt brașovenii cu frișcă fără egal pe care i-am întâlnit în Canada francofonă și nu regret o clipă că mi-am luat lumea-n cap să trec Oceanul ca să le pot trece pragul! Nu ratez ocazia să-mi ”țuc” un selfie avându-l pe Dragoș în spate.IMG_20150509_151404 Iar el nu ratează ocazia să mă pună pe skype, pe mine și pe Griguță (alintătură marca Dr. Răchitan, din New-York) Cartianu, cu părinții săi din Brașov. Adevărul e că, la ce oameni sunt, n-aș fi ratat eu ocazia să vorbesc cu dumnealor! Fericiți, dragi părinți, cu așa copii!

Le spunem acest mesaj corect și intrăm în spațiul nu prea larg în care stau vitrinele purtătoare de gust magic. Și chiar că e de magie ce găzduiesc în recele valoros din spatele geamurilor aburite ușor. Grigore studiază atent marfa și salivează mascat. Are și de ce.IMG_20150509_151417

Ascultați bine ce spun acum și luați-mă în serios! Nu există în România prăjituri mai bune ca aici care să redea atât de precis gustul de odinioară al prăjiturilor din vremea lui Ceaușescu. Cel puțin comparația mă privește pe mine cel de acum, cu mine cel din urmă cu 25 de ani. Eram mai suplu atunci, dar memoria papilelor a funcționat bine astfel încât să trăiesc 25 de ani de dezamăgire prin cofetăriile patriei. N-am mai întâlnit de la Cofetăriile București, Scala sau Tosca încoace, din acele vremuri de tristă amintire politico-socială, prăjituri care să semene măcar la gust cu cele din trecutul comunist. Am dat în schimb peste 1.000 de cofetării bine ”marketate”, pline de savarine și alte cele îmbuibate de zahăr și de friști sintetice, care m-au îndepărtat treptat de dulcele românesc.

Dar iată că miracolul trăiește departe de țară, tocmai în Canada, în mica prăvălie cu gust, din Boulevard Décarie, a soților cofetari mai sus amintiți. Ce să încerc, prea miroase totul ca pe vremuri! Instinctul îmi spune că voi avea o surpriză. Și chiar e una de zile mari. Aleg ”Diplomatul”. Mamăă, uiiiii, hmmmmm! Nu-mi vine să creeeed! Exact ca acum 25 de ani!! Ce gust pufos, rece, puțin, foarte puțin dulce, dar bine sățios! Doamne, cum de mi i-ai scos în cale pe oameni ăștia? Credeam că a murit orice urmă de savoare adevărată a acelor timpuri sărace în libertate, dar uneori bogate în simțuri artistice, culinare sau camaraderești.
Mersi, Mela! Mersi, Călin! Mare pomană v-ați făcut cu noi să ne aduceți aici. Mă uit la Grigore, care îmi confirmă din priviri adevărul adevărat al simțurilor mele.IMG_20150509_160032

Nimic din ce am mâncat în București nu se compară cu ce descopăr la Montreal. Și fără nicio urmă de favoritism. E de-ajuns să te uiți la eclere, cartofi, amandine, savarine, fursecuri, doboș și alte cele ca să-ți dai seama că emană acea senzație unică, după care nu doar eu cred că am râvnit în căutarea gustului de mult pierdut…
”Chiar că folosim doar ingrediente curate, nimic de conservat, nimic de ordin chimical sau nu știu ce ingrediente ciudate, de vremuri noi. Nu, totul ca pe vremuri, iar lumea simte. Ne-a fost greu la început, până ne-au descoperit oamenii, dar acum ne descurcăm bine și lumea a aflat că tot ce facem noi este unic”, ne povestește Dragoș în timp ce servește o puștoaică de vreo cinci anișori, drăgălașă fiică de emigranți români, îndrăgostită și de a gusturile de altădată ale părinților săi.IMG_20150509_151339

În timp ce ne arată pozele cu Mălăele, Piersic și alte vedete care i-au vizitat mica sa afacere de familie din Montreal, Dragoș îmi confirmă ce spunea nea Costică: statul, funcționarii, controalele nu există, de fapt. Există, însă nu pentru a amenda sau a închide afaceri, ci pentru a ajuta. Nu interesează decât ca impozitul să fie plătit corect și la timp, dar nimeni nu îți caută nod în papură. Nu vin inspecții peste inspecții, de la te miri ce instituții, ba unele și cu girofar de tip RO. Nu și nu! Vine doar de la Sănătate publică, din an în Paști, cineva și măsoară cu un termometru temperatura din frigider. ATÂT, bre Ponto! Oare ce-ți spune ție lumea asta?

Vorbește, omul lui Dumnezeu (sau nu!) cu românii de aici, care te pot învăța cum să-i tratezi pe frații de acasă. Să înveți a-i respecta, nu să-i încaleci zi-lumină cu funcționari trimiși să-i abuzeze, să le caute un scai pe la colțuri, un smoc de praf prin cotloane care nu supără pe nimeni sau mai nu știu eu ce alte tâmpenii de țară retardată.

Aici, omule, românii tăi (pe care nu-i vei chiar așa) îți vor spune că  doar o astfel de lume poate naște afaceri precum cea a maeștrilor cofetari întâlniți la Montreal. Modeste, decente, dar prospere, pline de creație culinară fără egal și bune pentru bugetul de stat. Așa arată o lume… normală, dragă Viorele, dragă! Nicidecum împăiată cu girofare și uniforme ”Antifraudă”, care trăiesc pe spinarea muncii privaților călcați în picioare, amendați, speriați, transformați în sclavi ai socialismului de cumetrie securistică și obligați să moară pe limba lor. Fă un drum, Viorele tată, la Montreal, Toronto, în toată Canada, SUA și pe unde-ți mai cere sufletul. Așa vei înțelege că o țară trăiește prietenă cu privatul și moare odată cu siluirea lui birocratică. AMIN!

, ,

5 Responses

  1. Sper sa fiu bine inteles si nu interpretat.
    Chiar si Paunescu a descris In “de la Barca la Viena…” situatia la momentul respectiv din Austria. Si semana mult de tot cu ce este normal. De ce oare?
    1. Intreprinzatorii erau cu vechime, stiau (si stiu) si ei ce e aia mica afacere. La noi? Nu vorbesc de exceptii (si alea greu de gasit pentru ca nu e asa usor …sa te opui curentului)
    2. Organele si ele nu porneau la vanatoare. Aveau in spate (cred eu) experienta unei (unor) organizatii care se reglase in timp. La noi?
    DIN pacate si presa este de multe ori populista. Ma uit la ce se intampla cu campania antihypermarket. Sa dau un exemplu : taxa de raft. NImeni nu se intreaba ce e aia si la ce foloseste. Prin “definitie” HMarketul distruge; ce? Totul. Asa ca nu ne uitam la chestiunea concreta. “SE STIE”.
    Admir optimismul “50 de ani”.

  2. Amigo, dar de preturile de la Angelica nu ne spui nimic..?

    • Ce sa spun? Calitatea costa…

      • Thanks, ai raspuns deja. Aceeasi calitate o gasesti si la polonezi sau cehi cu 30% less.
        Hai pa :)

  3. Perfect de acord cu complimentele facute romanilor din Montreal care muncesc mult pentru a oferi produse de calitate si felicitari sincere pentru evidentierea acestora dar de ce loviti in Ponta pentru problemele din sistem, de parca pe vremea celorlalti nu ar fi fost la fel? Tot timpul, in Romania, au existat controale “nod in papura”, si vor mai exista. Nu Ponta e de vina pentru ce e in sistemul actual, Ponta va fi de vina daca la sfarsitul mandatului sau nu se vor schimba lucrurile in bine, ca slava domnului, timp mai este/a fost. Sincer, nu cred ca se vor schimba dar incercati sa puneti problema mai corect, nu mai aruncati cu pietre dintr-o anume viziune politica sau pentru ca trebuie sa aruncam in cineva. E trist ca absolut orice articol din presa din Romania, chiar si pe alocuri, autorul se leaga de politica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *