Jurnal de America. Zilele 22 și 23. Cu tricolorul pe umeri, la întâlnirea cu ”Miracolul”

Emilia și Dumitru Răchitan (în dreapta) îngrijesc de ”Câmpul Românesc”, un loc special, în plină natură, situat în apropiere de orașul Hamilton, și o fac din dragoste pentru plaiul natal. Amândoi sunt mehedințeni, dar nu vor mai reveni în România definitiv. Vin însă des în vacanțe sau pentru întâlniri cu prietenii, ori rudele. Dar Canada este acum țara lor. ”Câmpul”, o oază de Românie tradițională, este în administrare sub tutela Asociației Culturale Române din Hamilton, cea mai veche organizație românească din provincia canadiană Toronto, înființată în 1957!Dana, Dumitru, Emilia

Românii de reunesc acolo de câte ori sunt evenimente importante pentru comunitate, atunci când vin artiști în vizită, la serbări populare, de Sărbători. Vara este momentul ideal. Soarele aprinde natura din jur, iar locul capătă o energie miraculoasă. Dumitru Răchitan știe multe dintre secretele așezării, despre cum a fost ales punctul în care a fost clădită capela ortodoxă de acolo și ce semne de esență divină au marcat istoria Câmpului Românesc.

Vom reveni pe acest subiect, pentru că sâmbătă vom fi și noi acolo. Dă Doamne să fie soare, chiar mi-e poftă să încing o horă cu românii. Deocamdată, mai avem de bifat momente din actualitatea româno-canadiană și de recuperat impresii de călătorie. Așadar, la drum birjar!

DSC_0450Încălecăm” iarăși autostrăzile zonei. Mă fascinează camioanele nord-americane cu ”botul” lor prelung și cu look de navă spațială pe patru roți. Apoi, admir din ochi celebrele camionete cu cinci locuri și platformă micuță la spate. Îmi aduc aminte de imaginile din filmele americane și imortalizez ”vedeta” genului – Ford F 150. ”E regina șoselelor”, ne spusese Marius Mureșan, clujeanul care ne-a plimba prin Montreal și care, între timp, ne-a făcut mândri români la auzul veștii că s-a întâlnit cu ministrul federal al afacerilor mici și mijlocii. Marius, poate le spui și politicienilor din București că America nu-și îngroapă micii întreprinzători cu girofarul, inspecții, amenzi, șpăgi și taxe peste taxe! Dacă nu cred, fă-le legătura cu ministrul tău, deși nici el nu-i va convinge pe satrapii românului care se zbate să facă un ban.

DSC_0447

Și mai vedem ceva de ținut minte. Asta chiar că-i o surpriză și pentru obișnuiții șoselelor de aici. Mașina vișinie din imaginea alăturată, purtătoare de cuplu cu aură romantică și aer nord-american, ne-a sedus! Bine că șofează Ovidiu, am răgaz s-o savurez prin lentila Nikon-ului. Iată ce bine e să stai pe drum! Șofatul e mai ușor decât acasă, poate chiar plictisitor, eufemistic vorbind. Ții banda ta până te saturi, căci cam toate drumurile au mai multe benzi pe sens, viteza e mică, șoferii nu ”se bagă” precum turbații României, și ai peisaj multicolor și multidimensional de forme pe patru roți.

IMG_20150515_124033

Nick Carabas a ajuns deja în grădina din spatele proprietății-gazdă. N-a venit cu mâna goală, ci cu un fel de damigeană mai mică în care a rostogolit vin marcă personală făcut din struguri de California! Noroc, române! Nu bem, căci avem treabă, iar ”Miracolul din noiembrie” cere o discuție cu mintea limpede. Aducem cartea și Nick ne-o ”confiscă” una-două, dar doar pentru a face o poză împreună. Apoi vorbim despre alegerile trecute și despre cele ce stau să vină. Dar și despre lumea nouă a prietenului nostru permanent. ”Eu vă spun cu mâna pe inimă: pentru mine Canada a fost ca un miracol de genul celui pe care voi l-ați explicat în această carte de care îmi vorbește tot mai multă lume”. Aflăm cât de mult l-a ajutat țara sa adoptivă atunci când i-a fost mai greu. Este doar una dintre sutele de deosebiri dintre Canada și România.

Nick ne „înhață” pe toți în caravana sa și ne duce la o plaza din zonă. Vom lua masa la un restaurant grecesc. ”Eu nu mă împac cu pizze și fast-food-uri. Îmi place să mănânc bine”. Și noi, și noi! Nick, om bun, ne-ai ghicit gândurile! Ce bine merge un gyros ca la mama lui! Grigore îi stă la dreapta și depănăm povești, până sosește ”prada”. Ne facem poftă cu niște amintiri hrănitoare de țară. Interesant e că băiatul său iubește România de parcă ar fi trăit acolo, nu aici. De fapt, chiar trăiește. ”Face școala la București, stă la sora mea, îi place acolo, se implică în societate, are dorința de a muta munții blocați în politica dâmbovițeană”. Ce frumos! Este excepția de la regulă. În majoritate, copiii românilor născuți dar și crescuți pe pământ american nu au planuri românești. Viitorul lor se scrie în limba engleză. De aceea, ar trebui să ne scoatem pălăria în fața unor unicate precum copilul lui Nick Carabas.

IMG_20150515_145354

N-avem pălărie, dar are el…fulare cu ”U” Cluj. E fan până la moarte! Pe vremea lui Ceașcă s-a mutat la Cluj, din Medgidia natală, special pentru a fi aproape de fotbaliștii Șepcilor Roșii. ”Ce vremuri, ce jucători!”, spune cu nostalgie fanul culorilor alb-negru. ”De la Șepcile Roșii la Pieile Roșii”, mă joc eu cu un titlu imaginar, apropo de distanța între porecla-alint a celor de la ”U” Clujul de suflet și Canada crescută pe tărâmul indienilor de odinioară, unde a ajuns prietenul nostru îndrăgostit de fotbalul tinereții sale. De fapt, nu e greșit ce spun. Dincolo de jargon, Nick iubește din suflet aceste două lumi. Cea a vremurilor de odinioară, care rămân impregnate în ființa sa, și cea a timpurilor noi, nord-americane, care pentru el au însemnat salvarea din lagărul comunist și catalizator pentru o viață mai bună. Fii fericit, prietene! Cu ”U” Cluj, cu România și cu Canada adoptivă, în suflet până la capăt!

Ne despărțim greu de Nick, așa cum se întâmplă de fiecare dată cu oamenii de omenie întâlniți aici. Rămânem acasă și facem interviuri de salon cu soții Răchitan. Se aude soneria la intrare. Câteva secunde și apoi un strigăt: ”Gregoaaaaar, Gregoaaaar! Ești tocmai tu, iată-te aici în carne și oase!” Erau Cătălin Iacob și partenera sa de viață, Karina. ”Cu K, nu cu C”, îmi atrage ea atenția. S-a făcut!

IMG_20150515_221741

Cătălin e unul dintre eroii cărții ”Miracolul din noiembrie”. Trăiește românește 100%. În carte este un capitol în care spune cum i-a trimis bani fiicei sale din România să se pună în mișcare pentru votare. Adevărul că are o fată de toată isprava. Învârte medicina pe degete, la Iași, e frumoasă foc și pe deasupra conduce și o organizației studențească de profil. Dar tatăl devenit canadian nu uită să fie și tată, și român.

Nu degeaba ne-am trezit cu el la ușă înfășurat în tricolorul său drag. ”Laur, Laur, nu-mi vine să cred că ești aici!”. Mă mișcă emoția sa. E și a mea. Suntem parteneri peste Ocean pe axa presă-cititori, iar prietenul meu e câine de pază al democrației mai dihai decât mulți români rămași acasă. Nu degeaba a trăit aventura de la Consulatul din Toronto, nu degeaba a trăit acele clipe din noiembrie la cote apocaliptice.

IMG_20150515_221458

”Vreau să văd cartea, Laur!”. O pun pe masă și Cătălin plus perechea sa creață vor să vadă repede cum arată. Ieșeanul nostru cu aer de răzeș al lui Ștefan aterizat peste ani în lupta anticomunistă vrea să simtă paginile. Răsfoiește și în fața mea, și în fața lui Grig. Ce seară! Vin și soții Răchitan și punem de-un mic…miracol sărbătoresc. Iese o întâlnire pe cinste. Cinste lor!

Eu și Cătălin. Luăm cartea amândoi și privim în interiorul ei ca și când ne-am întoarce în timp. A trecut ceva timp de când am devenit parteneri jurnalist-cititor, dar acum am resetat zilele, orele și minutele. Suntem una. Unul. Nu e și ăsta un miracol?

 

, , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *