Ne-au tăiat site-ul, ne-au blocat accesul la voi, dar nu mor caii când vor câinii, nu-i așa? Iaca, suntem iarăși aci, cu plusuri și cu minusuri, mai ales de timp. Am trecut deja înapoi în SUA, dar avem restanțe mari de povestit în ăst ”Jurnal de America” față de prietenii din Canada și față de toți cei care ne urmăresc în acest periplu nord-american.

Bine că ne regăsim, de recuperat recuperăm noi toate amintirile. Și despre angelicul părinte Ichim, și despre prietenii din Oakville (am greșit inițial numele pentru un autograf, dar așa înveți!), despre familia Dondaș și cele trei fetițe ale sale din Mississauga, despre voia bună din casa Ceraselei și a lui Dorin Gînscă, despre familia Covaci, din Burlington, despre fabrica de vinuri condusă de arădeanul Petre Rotar sau despre mirifica Mănăstire ”Înălțarea Domnului”, din Clinton, lângă Detroit.

IMG_20150524_125959IMG_20150524_125448

Am avut șansa de a descoperi această oază mirifică de românism creștin nimerind în curtea sfântului lăcaș chiar de hramul așezământului. Era puhoi de lume venită și de la 400 de kilometri depărtare. Prin voia Prea Sfințitului Irineu, am poposit în mijlocul acestei Românii aparte grupate în jurul credinței și a valorilor creștine de acasă. Locul e cu adevărat înălțător, ca spirit și ca natură vie, în mijlocul unei păduri ce respiră pace și oxigen, la doar o oră și jumătate de industrializatul Detroit. Dar despre Mănăstirea-Miracol, vom reveni pe larg în episodul următor.

IMG_20150522_130015IMG_20150522_124952

Apropo de vin, cei de la Antena 3 n-au putut rezista tentației de a otrăvi lumea lor prin damblagirea minților privitoare. Iaca, au luat poza postată pe FB de Griguță Cartianu, în care specialistul oenolog Petre Rotar (stânga sus) ne făcea și omul o prezentare de vinuri în supercompania din Toronto unde este ditamai șeful. Colegul Raul Dudnic, om de televiziune la Toronto (dreapta sus), poate depune mărturie despre frumusețea momentului de la fabrica Magnota, dar mai ales despre decența lui. Dar varanii nu pot să vadă nimic bun pe planetă, setea lor e răul absolut. Înțeleg că  s-au folosit de poza aceea (în care jucam rolul de cetățeni turmentați) pentru a spune că ne-am înecat amarul de țară în licoarea lui Bachus. Sărmanii de ei, nu știu ce-i așteaptă dincolo de lumea faptelor răsucite după cum le vine lor bine. Pe Felix Rache îl știam om la locul său, dar se pare că l-au contaminat și pe el puternic minciuna, invențiile și banii Varanului veninos. În fine, să lăsăm pe altcineva să facă dreptate, căci știe El mai bine cine greșește și cine plătește…

Kitchener, ca o poezie din dragostea părintelui Ichim

Tot timpul ne obligă să trecem în revistă toate aceste episoade minunate de călătorie, dar tot timpul ne va permite să revenim pe larg, căci viața pe care am întâlnit-o în toate aceste puncte cardinale românești merită cu prisosință spațiu editorial.

DSC_0427DSC_0426

Să revenim, așadar, la episodul de după ”Oshawa, pământ românesc” – locul unde o prietenă din Facebook și soțul ei cumsecade au simțit nevoia să mă doftoricească -, unde am dat peste ”oșteanul” părinte Petre Busuioc, project manager la Dell și preot îndrăgostit de credincioșii săi și de drapelul românesc.

Am lăsat în urmă cocheta Oshawa și ne-am ”năpustit” cu sete de carte către Kitchener. Un oraș de mărimea Craiovei, să spunem, ba chiar mai mic, unde viețuiesc poate aproximativ 20.000 de suflete românești. Aici l-am descoperit pe părintele Ichim, un venerabil purtător de sfinte veșminte, sosit pe tărâm american acum peste 40 de ani.

Trecut de multă vreme în ”solda” lui Dumnezeu, părintele cu barbă albă și prelungă nu renunță nici azi la slova de care s-a îndrăgostit. Scrie poezii și cărți de poezii cu o apetență greu de concurat. Ne plimbă prin biserică și ne arată picturile. ”Ne-au costat o groază de bani, dar la final am izbândit grație credincioșilor frați români și bineînțeles cu voia lui Dumnezeu”.

Îi ascult pașii și îi caut istoria în ochi. Lumina lor sticlește precum văpaia din sufletul unui nou-născut. Nu găsesc nicio urmă de maturitate prost înțeleasă, nici vorbă de obstacol în calea fericirii lăuntrice. Părintele Ichim însuși e o poezie de dragoste față de viață și cei apropiați.

Ichim

În jurul lui se adună destul popor românesc dornic de România curată. Grigore Cartianu îl flanchează prietenește, iar românii care îi vizitează biserica din dealul verde al Kitchener-ului ne onorează și pe noi cu prezența.

Coborîm la subsol, într-una din încăperile Centrului Cultural Românesc. Am mai spus, aici în nord-America bisericile sunt la una cu sălile de socializare, culturalizare, distracție. Din acest motiv printele Busuioc a fost blagoslovit în tabloidele din țară cu știrea privind un presupus dezbrăcat al Danielei Gyorfi în biserică. N-a fost în, ci lângă, n-a fost dezmățat, ci socializare normală.

Părintele Ichim a scăpat de astfel de șopîrle otrăvite, dar nu-i timpul pierdut.

IMG_20150520_191615IMG_20150520_194719

Lumea din Kitchener ne ia la întrebări la foc automat. Ce-i cu Ponta, de ce mai stă, dar Iohannis, ori Radu SecasanNașul, și cu rușii cum rămâne etc. etc. Ne întindem la vorbă, dar ne place. Trăim aceeași poveste frumoasă din care nu-ți vine să pleci în lumea reală. Cărțile ne leagă, iar sentimentul că Diaspora a căpătat forță nebănuită din 16 noiembrie încoace ne dă energie.

Ar fi multe de spus despre România din Kitchener, dar vom găsi timp să revenim. N-am fi reușit însă să bifăm cum se cuvine această bornă din Kitchener fără ajutorul confratelui jurnalist Radu Secășan (alăturat). Un om cu dragoste de presă și de Dumnezeu, care ne-a intermediat întâlnirile cu publicul grației ziarului ”Agenda Românească”. Radu e blând precum părintele Ichim și săritor fără egal în ale presei cinstite. Ne-a fost aproape așa cum doar un prieten adevărat poate fi. Mulțumiri sincere, dragă Radu!

Acasă la ”votanta cu trei copile”

Acum să ne facem bagajele și să pornim spre ”Votanta cu trei copile” – mica eroină a votului din cartea ”Miracolul din noiembrie”. E vorba de brăileanca Veronica Dondaș, de soțul său, simpaticul Sorin, și de cele trei fetițe care ne-au încântat șederea în Mississauga: Eva, Xenia și Maria, în ordinea crescătoare a vârstei.

IMG_20150518_153936

Cartierul soților Dondaș e din filmele cu ”Singur acasă”. Sunt multe pe pământ nord-american și nu ieftine. Dar Veronica, Sorin și cele trei prințese care vorbesc bine românește se simt acasă în casa lor din Mississauga. E un orășel care a  crescut precum voinicii din basme, dirijat magistral de bagheta unei doamne primar care s-a retras recent din funcție la, atenție!, 94 de ani!!! Lumea vorbește că ar fi votat-o în continuare dacă ar fi candidat, dar femeia care a transformat miraculos așezarea a decis să puncă punct activității politice după mai bine de 40 de ani de primărie!

Însoțiți de Veronica, de Sorin și de junioarele familiei am luat la pas împrejurimile, zona portului, parcurile din apropiere. Eva, cea mică, plânge de rupe. Motivul: nu vrea să iasă din casă, căci nu i se asortează bine pantofii cu bluza. Greu o urnim și n-o convingem că nimeni nu se va supăra pentru asta. Plânge și afară, iar Sorin nu-și poate stăpâni zâmbetul.

IMG_20150518_124045

În parc, lume relaxată, grijă pentru spațiul public, fără muzică zgomotoasă, fără scandal de stradă. O forfotă plăcută, în surdină, ne acompaniază pașii, iar vocile micuților aflați la joacă ne dau veselie inimilor noastre călătoare.

IMG_20150518_135711

”Tătie șogorițeleeee !”

Am stat trei zile în frumoasa casă a familiei Dondaș și n-am ratat plăcerea de a savura o super-bere cu Sorin, produsă la o minifăbricuță de lângă cartierul lor de basm. Și gustul ne-a prins până în zori, mai ales când am aflat că un românaș de-al nostru e preparator principal în atelierul care scoate bere brună pe bandă rulantă. Cu prințesele lor ne-am mai revăzut ulterior de două ori, parcă pentru a ne convinge o dată în plus că nu degeaba au apărut ele în cartea ”Miracolul din noiembrie”, la capitolul cu titlul ”Votanta cu trei copile”

Ginsca

Soții Cerasela și Dorin Gînscă – stabiliți în orășelul Cambdrige, tot în preajma metropolei Toronto -, sunt ca un fel de agenție de primit români trubaduri. Nu puteam face excepție, mai ales că lista lor de oaspeți e lungă și plin de tot felul de nume mai mult sau mai puțin sonore din România. Dar musafirul comun poartă un nume comun: artistul. Iar Cerasela și Dorin nu mai țin socoteala și nici evidența cântăreților, actorilor, scriitorilor sau gazetarilor care le-au trecut pragul. Nu întâmplător am dat aici peste Angela Rusu și soțul său. Mi-am făcut mea culpa pentru că nu pusesem semnul egal între solista musafiră și melodia ”Tăte șogorițele” – mare hit popular, care mi-a sunat și îmi sună și acum plăcut în urechi. Știam melodia, nu și artista. Defect de orientare în marea de artiști ai folclorului care au apărut în valuri după 90. Deci, mea culpa!

Dar am avut grijă să-mi repar ”greșeala” ascultând de câteva zeci de ori melodiile Angelei în smart TV-ul din living, acolo unde Dorin și Ovidiu punea țara IT la cale, iar Cerasela mustăcea simpatic – știe ea de ce! – gândindu-se nu neapărat la autorii de muzică populară, cât mai ales la Turcia însorită, de care s-a îndrăgostit în ultima vreme și unde vrea să pună de-o casă de sezon. Cerasela, Tătieee Șooo-gorițe-leeeee/ M-or mînca dac-ar putieee…! Hai, că ne-am distrat, nu glumă! Parcă ne știam de-o viață, zău așa. Tocmai de aceea n-am vrut să plecăm din fața casei primitoare până nu ne-am tras în poză mare, mai ales că ieșise soarele izbăvitor.

Au fost două zile superbe petrecute alături de Cerasela, Dorin și muzica populară. Și noi, cei trei nemușchetari călători, prea istoviți de alergătura frumoasă nord-americană, n-am ezitat să mai tragem câte-o poză ”compromițătoare”. Evident, victimă sigură a oboselii marcate de pixeli – al dumneavoastră Gregoooaaaarrr Cartianu! Iată-l în toată splendoarea sa sforăitoare:

IMG_20150521_045245

Aleck mai pierde orele de zbor?

AleckAm sărit în mașină și ne-am trezit ”adoptați” de Gabriela Covaci, de soțul său, Alecu, și de junele Aleck – un personaj de filme, fără exagerare! Nu-mi iese din minte vocea sa gravă, demnă de Hollywood, din ciclul replicilor cu timbru rezonant pe care le-ați auzit în filmele cu Rusell Crowe, de pildă. Aleck și Alecu se tachinează, dar se iubesc tare. Eu însă l-am tachinat la fel de tare pe actorul în devenire, maestru vorbitor de română. Cum îl vedeam, cum îi spuneam: ”Aleck pierde orele de zbor”, aluzie la un capitol în care el și al său padre apar în cartea ”Miracolul din  noiembrie”. Se rușina instant. Nu știu de ce, dar nu m-a iertat! M-a prins dormind în mașină, ba chiar m-a fixat vesel nevoie mare și-ntr-un selfie de magistru.

Gabriela ne-a ”pescuit” (fără nicio aluzie față de pasiunea lui Alecu pentru vânătoare și alte cele!) chiar în fața căbănuței lor urbane din Burlington. Ai zice că e din altă specie decât cea umană – atâta energie are femeia asta! Conduce cu o mână, manevrează telefonul cu alta, se întoarce către tine să-ți explice cum vine treaba cu Canada, scoate din memorie amintiri impregnate de date concrete, știe exact cum a fost la alegeri, bagă la Starbucks pentru o cafea take-away (apropo, n-am uitat că am rămas datori!), șofează și nu se mai oprește din făcut ceva.

”Când am văzut cum poate un om cu plagiat de doctorat să conducă o țară, îmi venea să turbez. Oare câți dintre cei care votează cu atâta zeflemea acasă știu ce chin e să iei un doctorat în Occident? Pentru mine, de exemplu, a fost un calvar, am învățat de-mi venea să renunț de fiecare dată, cred că au fost zeci de ori de astfel de lupte cu mine însămi”. Nu vorbește cu ură, dar simți dezamăgirea față de România care nu are pretenții de la viață normală.

IMG_20150521_121909IMG_20150521_132902IMG_20150521_133205

Dar Gabriela știe să iasă dintr-o astfel de ”încercurire” a angoaselor. Ne saltă repede pentru o ”baie” de Niagara. Cascada și lumea multicoloră din orășelul de alături ne spală de amărîciune și ne înviorează spiritul. Facem poze cu puhoiul miraculos, cu lumea largă sosită în vizită pe mal, cu păpuși, uriași, grași, Dracule, urangutani, dinozauri și alte ”arătării” de jucărie care dau locului o savoare turistică aparte.

Ne întoarcem impregnați de picături fine de apă, de gogoși Tim Hortons și de cafea. Acasă la familia Covaci, Alecu ține la tradiții. Scoate o șuncă afumată din hambarul din fundul curții și o țuică de Pitești, mamă, mamă! Nu atât foamea cât amintirile gusturilor de acasă ne incită să tăbărâm grămadă pe merinde. Ne ajută și inginerul Chioreanu, conducător al Asociației Inginerilor Români din Ontario (AREC), care ne onorează cu acompanierea la masă și cu povești despre România lăsată în urmă.

Micuța Maria: ”Cum de-a scăpat Iliescu?”

Gabi-”Titirez” ne-a organizat două întâlniri frumoase în zonă. Una chiar în Toronto, unde l-am descoperit pe Tinu Barbur, fan presa liberă din România și fabricant de pufuleți neaoși pe pământ canadian. ”Eu știu mai bine ca voi ce se întâmplă în România”, ne-a spus el cu hotărârea celui care și-a luat în serios rolul de om informat chiar și la mii de kilometri distanță de țară. Tot aici, am întâlnit-o pe Antonella Marinescu (în picioare), actual consul la Toronto, trimisă aici chiar de însuși Victor Ponta.

Antonella Marinescu

Doamna Marinescu nu prea seamănă cu ex-colegii săi din PSD-ul românesc. E om de dialog, ascultă, nu sare la gât, nu se supără, nu vorbește de rău și, înainte de toate, își respectă meseria. S-ar putea s-o coste aceste vorbe cu nuanță pozitivă (eu aș spune normală, de vreme ce normal e să te comporți normal în funcție, nu anormal). Dar nu spun eu, ci chiar românii din ”parohia” sa canadiană.

Un exemplu care s-ar putea să-l fi deranjat tare mult chiar pe însuși marele VVP: în alegerile din 16 noiembrie 2014, la Toronto n-a rămas niciun român fără să voteze, iar Antonella Marinescu a stat în continuu printre votanți pentru a-i ajuta cu declarațiile de proprire răspundere, cu acte de călătorie care să le permită să voteze, documente eliberate ad-hoc în timp record, cu apă și vorbă bună. Știu, veți spune că și-a dat foc la valiză ajutând Diaspora să voteze anti-Ponta. Dar cineva…normal ar spune că femeia și-a făcut doar datoria. Ne vom lămuri curând. Dacă o vor retrage de la post, în ciuda respectului de care se bucură în comunitate, atunci va fi a ”n”-a dovadă că România roșie calcă totul în picioare. Nu că ar fi o surpriză…

IMG_20150522_192902

Apoi, am avut o seară frumoasă la Oakville, alt orășel din regiunea Toronto, unde am dat peste multe familii cu copii, inclusiv peste prințesele Veronicăi Dondaș. Mi-a rămas în minte o întrebare pusă de Maria, fata cea mare (în primul rând, foto sus), după ce vizionase o parte din filmul ”Trei zile până la Crăciun”, regizat de Radu Gabrea după scenariul lui Grigore Cartianu scris ca adagio la cartea ”Moartea Ceaușeștilor”: ”Dacă Ion Iliescu a făcut atâta rău, de ce nu a pățit nimic până acum?”. Iată ce întrebare de om mare la care România mică a celor care ne-au furat Revoluția nu a răspuns nici până azi…Maria n-a făcut decât să ne provoace intelectul. Ne-am prins în dezbateri după conferință, iar prietenii noștri n-au ratat ocazia să umple tolba foto. Grigore și-a întâlnit un fost coleg de studenție, acum pasionat nu de TCM ci de drone pe care le gestionează magistrat. Au făcut împreună un test (foto stânga jos), în timp ce, în sală, eu dezbăteam cu Victoria cea mai bună destinație geologică pentru pensie și testam selfi-ul de interior, ”pielea” noastră  :)

IMG_20150522_184223IMG_20150522_215044

Am stat trei zile și trei nopți la familia Covaci, mai revenim cu povestirile de aici când vom ajunge în România și ne vom aduce aminte, pas cu pas, momentele petrecute aici. Să nu uităm totuși ultima seară de la Câmpul Românesc, din Hamilton, acolo unde am plecat împreună să sărbătorim cu tradiții autentice alături de aproape de 200 de români așezați pe pământ canadian. Am vorbit cu ei, am stat la masă, am ciocnit un pahar de vin, am dat autografe, am schimbat contacte, am vizitat Muzeul Românesc, Biblioteca Românească, bine îngrijite de asociația care administrează Câmpul”, prin grija lui Dumitru Răchitan și a celor care ajută la conservarea României din Hamilton. Înainte să plecăm, ne-am pus în fața camerei foto pentru o amintire de familie românească, alături de familiile Covaci și Dondaș. Blitz!

Covaci Family

 

Ne-am luat la revedere în zorii zilei de la Alecu Covaci, care a ieșit sărmanul cu ochii cârpiți de nesomn să ne luăm la revedere. Și noi, care încercarserăm fără succes să ieșim tiptil din casă…Evident, ca peste tot pe unde am trecut, am uitat câte ceva. Gabriela îi scrie lui Grigore pe Facebook și îi face inventarul uitucilor: una bucată sacou (al meu, dar uitat de Ovidiu, căci el mi l-a folosit), una pereche pantofi (uituc – eu, deși zău dacă am văzut-o!), un șampon (uituc Ovidiu), una cămașă (uituc Grigore) și un…ciorap! Unul singur. Al doilea l-am găsit în valiza mea. În fine, le vom recupera noi cumva. Plecăm chiauni de somn către SUA. La revedere, dragi prieteni!

, ,

2 Responses

  1. Foarte frumos…mi-a facut o reala placere aceasta lecura ca un jurnal de calatorie ! Noi va multumim ca ne-ati tinut la curent cu acest periplu de suflet si ne-ati impartasit din experientele speciale traite ! Se impune o concluzie: spiritul romanesc nu piere, indiferent in ce colt de lume ne-am afla! Felicitari !

    • Ne bucurăm să auzim astfel de mesaje, sunteti deja parte din echipa noastră dacă ne-ați urmărit asa atent :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *