Și iată-ne picați pe capul familiei Brebenaru, la Montreal! Apropo, ”dezvăluim” din nou marele secret pentru care unii ași ai veninului românesc s-au grăbit să ne toarne pe țeste tone de mizerii inventate. Una dintre ele, nu și cea mai scabroasă – că am fi plătiți de ”agenturile străine” ale României din Diaspora, în acest lung turneu de promovare a cărților. În realitate, ”plățile oculte” născocite de minți rătăcite nu există și nici n-au existat vreodată. Căci există ceva cu mult mai transparent și mai omenos: ospitalitatea unora dintre frații noștri de peste Ocean.

Cu voia lor am putut să purcedem la acest drum obositor și înălțător deopotrivă. Altfel, dacă nu ne-ar fi găzduit pe deranjul și pe cheltuiala lor, nu ne-am fi aflat astăzi aici, în Lumea Nouă. Grație lor am scutit nopți la hoteluri, mașini de închiriat și chiar mese scumpe. N-am primit bani nici de la Băsescu, nici de la Iohannis și cu atât mai puțin de la Ponta. Am primit în schimb multă prietenie, spirit săritor și o mână întinsă din partea unor români de omenie care pariază pe onestitatea noastră, pe meseria pură de jurnalist, fără să ne ceară nimic în schimb. Eventual, doar să rămânem aceiași. Și atunci cum să faci pactul cu diavolul pe care îl servesc toți cei care încearcă să arunce la gunoi gesturile unor oameni de suflet?

Emil volanE greu să fii bun român, cetățean și chiar pământean! Și infinit mai ușor să devii instrumentul răului, sclavul banului stors prin lăcomie și batjocorirea semenului. Cum să te bucuri atunci când poți să invidiezi? Și cum să spui ”iată ce treabă frumoasă!” în loc să tragi cu morișca de împrăștiat zoaie? Iată o provocare a existenței pe care confrații noștri cu toporul la brâu o ocolesc intenționat. Dar, știți cum e, adevărul iese întotdeauna la suprafață. Căci EL eliberează!

Să-i lăsăm în plata Domnului (ce vorbă adevărată, nu?!) pe cârcotașii de serviciu și să ne continuăm călătoria noastră contra-cronometru.

Revenim, așadar, la familia Brebenaru. Emil și Hilda sunt ”babacii”, Tommy și Hella – juniorii. Să nu-l uităm pe cel care este de fapt vedeta casei – Blacky. ”L-am adus când era cât un ghem, l-am crescut cu dragoste și disciplină, acum e ditamai masculul”, povestește Emil despre cum le-a intrat în casă, în urmă cu șapte ani, blândul Blacky. E o minunăție de prieten patruped. Înțelege tot. ”Ia vezi, a venit Hella?”, îi spune mai mult în șoaptă stăpânul casei. Nici n-apucă să termine că Blacky se și repede la geam și bagă capul pe sub draperie să vadă dacă Emil are dreptate sau dacă i-a dat țeapă. Se agită, dă din coadă ca metronomul, se vaită în surdină de supărare că nu vine Hella.

Dar, vai, Hella intră pe ușă! Blacky începe un concert de fericire cum rar am mai văzut. Sare pe două labe, fuge ici-colo, salută, se pune pe burtă. Spectacol, nu glumă. ”Gata, Blacky, ajunge, hai, treci în grădină că avem treabă la grătar!”. Se oprește ca la comandă, dovadă că a înțeles totul instant, pleacă rapid coada între picioare și mai mult să târăște spre curtea din spatele casei. Ce minunăție de animal de companie!

Saint-Eustache este o așezare ceva mai nouă din partea de nord a Montrealului. Casele arată ca în cartierele new-yorkeze pe care abia ce le-am lăsat în urmă. E curat pe străzi, liniște. Emil ne preia pe timpul său în mașina noastră pentru a ne conduce la întâlnirea cu cititorii de carte din Montreal. E aglomerat. ”Mereu e așa la ora asta”, ne spune profesionistul volanului ca unul care cunoaște orașul, străzile și obiceiurile șoferilor de pe această parte a planetei.

”Uite cum se bagă, trebuie să ai grijă că vin tare prin dreapta, văd că drumul se îngustează și intră din scurt pe banda rămasă singură în direcția lor de mers”. Lui Emil, om de formație germană și colindător pe patru roți cu milioane de kilometri la activ, nu-i prea plac impolitețurile pe șosea. Dar le depășește calm, pe ”banda de urgență pentru relaxare automată”, căci obiceiurile nu se schimbă cu una cu două, nu-i așa…

Sala MontrealAjungem la timp în fața clădirii Centrului Comunitar Cote de Neige. Este locul în care minoritățile primesc din partea primărie Montreal spațiu pentru întâlniri de grup, fără costuri, dar cu programare! Canada este o lume care a crescut spectaculos grație emigranților și știe, iată, și în acest fel, să-și arate recunoștința. Adrian Ardelean, ”proprietarul” managementului acestor întâlniri ale noastre cu publicul românesc de aici, este chiar un ardelean pe bune! Suferă pentru depărtarea de Maramureșul natal, dar își alină dorul cu clopul din poza de pe Facebook și cu povestiri dulci despre pălinca locurilor sale dragi. Are de asemenea o tolbă de bancuri la purtărtor, cu care aveam să ne delectăm a doua zi.

Întâlnirea de la Centrul Comunitar a fost o reală plăcere. Oamenilor de aici chiar le pasă de România, nu degeaba i-am spus ”Miracolul din noiembrie” cărții-document despre alegerile din noiembrie 2014. Am onoarea să-l întâlnesc pe profesorul Nedea, din cărțile căruia am studiat chimia analitică în anii studenției mele bucureștene. Cine-ar fi crezut că reîntâlnim abia pe tărâm canadian?Sala Montreal1

Emil Milich Brebenaru nu simte răcoarea nopții care tocmai s-a lăsat. E singurul dintre noi în tricou și pantaloni scurți, dar pare că noi suntem ”defecții”. În Montreal a fost iarnă grea, cea mai grea din ultima sută de ani, povestesc oamenii locului. Dar acum stă să vină primăvara, iar Emil i-a aruncat deja mănușa vestimentației. Are amintiri cu mult mai friguroase. Imediat după Revoluție a plecat în Germania cu soția, Hilda, pe jumătate nemțoaică. N-aveau acte, deși ambii sunt cu origini germanice. Copiii i-a lăsat în țară. S-au chinuit până să intre în rândul lumii cu acte în regulă. Au stat, de pildă, trei luni în mașina cu care veniseră din România. Acolo dormeau, nu au vrut să apeleze la prieteni.

”Cineva ne-a reclamat la poliție că dormim în mașină. Așa că stăteam de vorbă, ascultam muzică, ne făceam de lucru până venea polițistul în control. Îl salutam, ne saluta, apoi pleca. Așa au trecut trei luni, iar între timp venise toamna și în mașină era tot mai greu de suportat. După mai multe peripeții, am ajuns în contact cu autoritățile, care s-au crucit când au aflat. Să nu mai spuneți nimănui că ați dormit în mașină că am eu probleme, ne-a spus funcționarul de zonă de la primărie, care ne-a îndrumat către o locuință și astfel am intrat în normalitate”.Tariceanu

Istoria călită a familie Brebenaru le-a dat lui Emil și Hildei forța pentru a răzbi în viața canadiană. Emigrația nu e un covor roșu întins celor ce calcă pragul Țării Arțarului. Dar Germania își făcuse bine datoria de antrenor pentru greutăți ulterioare. I-am găsit pe soții Brebenaru poate mai obosiți după o viață de efort, dar nicidecum mai hâtri ori mai respingători. Dimpotrivă. Ne-au întins o mână sinceră și dezinteresată, doar din dorința ca ”Miracolul din noiembrie” să nu se piardă în vântul tulbure al României. Și pentru a arăta românilor din țară că un frate din emigrație nu-și vinde votul pe-un mic și-o bere (vorba lui Tăriceanu) – mai ales când știe că nimeni nu i-a oferit un sandviș sau un cent pe gratis, aici, în lumea care prețuiește adevărul -, Emil ne propune un mic scenariu.Gratar

Ne-am așezat în cocheta curticică a gazdelor noastre și am trecut la lucruri serioase. Un grătar pe cinste, că era și cazul. Iar Blacky adulmecă nerăbdător pentru dreptul său la o porție de cetățean sătul al casei care ne-a deschis ușa cu atâta ospitalitate.

”Acum, o poză și pentru Tăriceanu, să vadă cum v-am cumpărat noi c-un mic și-o bere, aici, în Diaspora”, râde amar prietenul nostru, în timp ce ne face invitația la fotograf. Cu mare drag, Emile, rușine ție, Căline! Oare cât de lipsit de conștiință să fii încât să spui că oameni precum Emil, Hilda, Hella sau Tommy și-ar fi putut vinde votul, vreodată în viața lor, pentru un ghemotoc de carne și-o litră de băutură lejeră? Iată de ce un om ca Tăriceanu nu-i va merita niciodată pe acești oameni simpli dar cu un caracter infinit mai prețios decât ditamai șeful de Senat al unei țări care și-a permis riscul de a-i oferi această funcție.

Uităm repede de jignirea apocaliptică a șefului Senatului și ne concentrăm pe grătar. E o mică bijuterie de care Emil și Hilda au grijă cu sfințenie. Alt gust are fritura de vită fragedă! Iar Blacky, la poale sale, primește și el porția mult-așteptată, ca recompensă pentru că este cel mai ascultător membru al familie Brebenaru. Mulțumim, oameni buni! Cu voi alături, România arată mai bine. Se-aude, bade Tăriceanu?Emil si hilda

, , , , ,

3 Responses

  1. Sunt mama unei fete care a plecat la facultate la varsta de 18 ani . Acum 10 ani. A terminat facultatea – relatii internationale – stiinte politice – . Acum este in anul 2 la un masterat in stinte economice. De doi ani si-a cumparat casa in rate. Rata a realizat ea , este mai mica decat chiria. Si-a luat masina . Anul trecut am fost invitati la nunta. Acum este un om realizat ! Cati tineri romani au norocul sa fie la nivelul fiicei mele ? Doar cei care au spate. E foarte greu in strainatate , mai ales cand spui ca esti roman. Trebuie sa dovedesti ca esti mai bun ca ei. Se mira multi de vointa si puterea cu care faci tot ce trebuie . Noi romanii cred ca lucram oriunde ca si cand am lucra pentru noi. In strainatate asta se apreciaza , La noi nu. Sanatate va doresc si putere de munca.
    Cu simpatie . Irina

    • Ai dreptate, Irina. Din pacate, Romania nu ofera sanse prea multe celor care nu au ajutor din partea familiei…

  2. Cinste familiei Brebenaru, familie din care fac parte, eu fiind nepoata lui Emil! Am avut ocazia de-a lungul vietii, pana in prezent, de mai multe ori, sa fiu mandra ca fac parte din aceasta familie, si acum se intampla din nou! De multe ori, stiind ca s-ar putea ca numele de Brebenaru sa fie cunoscut datorita bunicului meu, ma prezentam ca fiind Brebenaru Madalina. Si urmau aproape de fiecare data povesti spuse de acele persoane despre ” nea Tavi”, caci asa i se spunea bunicului meu, tatal lui Emil. Iar acum imi creste sufletul cand vad ca, pe langa multumirea sufleteasca pe care o au, ca pana la urma au izbutit, cu sudoarea fruntii lor, cu nopti nedormite si cu multe altele, Emil Hilda, Tomy si Hella sunt apreciati si sunt prezentati cu foarte putine cuvinte ca fiind o familie de romani, de peste ocean cu care ne putem mandrii! Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *