Nimic nu se compară cu un grătar în iarba verde de acasă a familiei Brebenaru, din Montreal, gazda noastră benevolă pe care în curând vom fi nevoiți s-o părăsim în drumul către Toronto, via Ottawa. Am mâncat și micul acompaniat de berea dedicate cioclului anti-Diaspora Tăriceanu, iar a doua zi ne-am trezit greu, după atâta potol.

Noroc însă cu acea cafea parfumată și energizantă pregătită de Emil pentru…noi și pentru Hilda. El nu bea, dar o face tare bună. Hmmm! Trebuie să fie Tim Hortons, marcă rivală a Starbucks, proprietate pur canadiană născută de un fost mare hocheist al Țării Arțarului.IMG_20150503_122120

Savurăm licoarea brună și ne trezim încet-încet. La ușă a ajuns deja Călin, soțul Mihalelei Ciovică, partenera noastră în organizarea conferințelor de la Montreal dedicate cărților despre România recentă. Mersi, Mihaela, și ție, Adrian Ardelean! Fără voi, dragi parteneri benevoli, n-am fi ajuns aici și n-am fi putut să schimbăm idei, impresii, gânduri despre devenirea locurilor care ne-au adus în această lume.

Călin ne ”saltă” cu mașina sa puternică și elegantă – un Doodge de toată frumusețea. E soare și o zi luminată ne așteaptă la orizont. Admirăm din mers călătorii de trafic și nu putem să nu zâmbim văzând alături cățelul cu ochelari aflat în sacoșa unui cuplu motociclist. S-au gândit să nu-i strice ochii și așa am văzut pe viu primul patruped cu ochelari!IMG_20150503_121707

Biserica Buna Vestire a sărbătorit anul trecut 100 de ani de existență. Este cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din Montreal. Se simte în pereți și în spiritul locului. Ajungem chiar în momentul unui parastas. Câteva familii de români parcurg în pace ritualul și cântă cu evlavie: ”Hristos a înviat din morți…”

Ne așezăm în sala de conferințe alăturată și începem dezbaterile. Asistența e vie, discuțiile pătimașe. George Rusu povestește o întâmplare cu fostul președinte Ion Iliescu. Era prin 2004 și i-a tremurat mâna pe microfonul de la Palatul Cotroceni atunci când i-a bătut obrazul pentru felul în care l-a tratat pe Regele Mihai. ”Am fost emotiv, dar i-am spus ce mă durea. Ne chemase la București pentru a poza alături de Diaspora, nu pentru a-i da vreo șansă”.

Apropo de Iliescu, vorbește și George Filip, cu un zâmbet amar în colțul gurii. ”Vreau să fac un denunț public. Am fost în grupul celor care îl susțineau pe Ion Iliescu. M-am prins apoi că sunt folosit. I-au rămas aproape Mircea Dinescu și alți așa-ziși disidenți. Aveau nevoie de noi doar pentru a-l da jos pe Ceaușescu. Atât”. Poetul bătrân cu plete tinere are șarm și e șugubăț nevoie mare. Nu degeaba și-a pus pe cartea de vizită inițialele ”SRI”. Fără legătură cu Coldea, ci cu inițialele asociației scriitorilor români din Canada, pe care o reprezintă :)IMG_20150503_135119

Adunarea noastră se lungește mult, căci discuțiile sunt interesante. Ne luăm la revedere de la distinsa asitență și ajungem în sfârșit acasă la Mihaela și Călin. Au o căsuță ca o căbănuță de poveste, nu departe de centrul Montrealului. În România, o astfel de casă ar fi considerată înghesuită de către aroganții imobiliarelor. Aici însă lumea a înțeles respectul pentru spațiu, iar plăcerea stă în detalii și în decență, nu în opulență.

Grigore își exersează calitățile de ospătar. Trăiască ospătar Cartianu, după Ciocăzanu! Na, ca să nu mai facă bășcălie doar de mine băieții răi cu venin pe țeavă. Iată alături poza compromițătoare care îl bagă și pe el în gura…presei născute din ură de aproape. Dar ura se vinde bine, nu-i așa?IMG_20150503_183645

Subsolul căbănuței arată cochet și plăcut ochiului. Într-una din camere e spațiul pentru minigrădinița administrată de Mihaela. În Canada, dacă poți găzdui și doar câțiva copii (maximum nouă, minimum nu există), statul îți plătește o sumă pentru fiecare copil, suficientă cât să-ți asiguri astfel un salariu lunar rezonabil. Așadar, devine o bună afacere să poți găzdui în casa ta câteva suflete de mucoși simpatici.

IMG_20150503_160753Curtea din spatele căbănuței e ceva de vis. Suficient de mare, verde, cu arțari imenși înăutru sau alături. O încântare! Să trecem la fapte. Muicăă, ce de bunătăți! Cred că Mihaela și Călin mai bine și-ar deschide un restaurant, prea bun e totul, prea ca la țară. Grigore trece la ”inspectarea” casei. Cade în admirație față de amenajarea pe trei nivele, dar subsolul rămâne favoritul. Șemineul, canapelele, intimitatea, parcă nici mie nu-mi vine să plec!

Ieșim în curte, căci ne așteaptă un regal culinar. Mama Mihaelei e parte la acest festin candidat la stele Michelin. A venit de câțiva ani din România ”la copii” și se simte tare bine aici. Cel mai mult se bucură de armonia locului, de lipsa nervozității cotidiene de acasă. Iar Victor, nepoțelul crescut pe tărâm canadian dar vorbitor de română bună, îi umple și mai mult bătrânețile.

IMG_20150503_161713Soarele ne încălzește adunarea de suflet. Adrian Ardelean – alături de Mihaela, co-organizator  al întrunirilor noastre cu publicul din Montreal -, e ”înțepenit” bine la masă. Are o pricepere aparte în a savura atmosfera, fie ea culinară sau spirituală. Știe bancuri pe bandă rulantă și ne ridică tonusul cu unele dintre ele. E fiu de Maramu`, duce dorul codrilor ce învăluie Sighetul. Râdem cu poftă și ne facem poftă. Pălinca mai lipsește.

IMG_20150503_160935Mihaela, soția sa, ne întâmpină cu suvenire speciale bine ambalate într-un alb complet, care definește lumina locului. ”Să țineți minte că ați trecut pe-aici”. Și cum să uiți așa ceva! Mai ales că se pricepe la toate, inclusiv la dregerea durerii de măsea care îl macină pe Ovidiu. Are o metodă tradițională, pe care o pune repede în practică. O țigară aprinsă se înfige direct în urechea pacientului, pe partea cu măseaua zbuciumată. Ovidiu primește cu încredere filtrul în pavilion și adio durere! Încă o Mihaelă binecuvântată ne-a ieșit în cale.IMG_20150503_184032

Timpul se scurge prea repede, iar nouă nu ne vine să plecăm. Ne simțim atât de bine alături de noi noștri prieteni, ca niște copii intrați în grădinița Mihaelei. Și chiar că am fost niște copii mari, în puținele clipe petrecute acolo. Nu e rău, prea multă ”maturitate” zdrobește lumea noastră și viața uită să ne mai ofere bucuria vremurilor în care trăiam de plăcere, nu de nevoie…Mulțumim, Mihaela, Călin, Mihaela și Adrian. A fost minunat în oaza voastră din mijlocul Montrealului. Ca în clipele copilăriei fericite…IMG_20150503_161212

, , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *