Am fi vrut să fim simpli turiști, la Montreal, dar planul nostru e fixat în special pe cărți și pe discuții cu Diaspora întâlnită în cale. Dar clujeanul Marius Mureșan s-a încăpățânat să ne convingă de contrariu. Dis-de-dimineață era postat în fața casei noastre gazdă din Saint Eustache, cu mașina personală, gata să ne poarte într-un tur al metropolei bilingve canadiene. Urma să ne arate cu mânuța lui traseul pe care vom călca precum turiștii.IMG_20150505_181413

Marius n-are multă vechime canadiană, dar are multă poveste de viață condensată în puținii ani petrecuți aici. A vrut morțiș să se agațe de Ardealul său, a pornit afaceri, de toate genurile, de la agricultură, la mașini și utilaje, s-a zbătut ca un leu românesc în cușca României sufocante, dar la final a cedat. Muncea în gol, deși lupta cu balauri de toate felurile: șpăgi, birocrație, instabilitate, nesiguranță etc.

A sărit în avionul de Canada și a luat-o de la zero absolut. N-a avut decât bani de chirie pe primele trei luni și i-au mai rămas vreo 80 de dolari să supraviețuiască până la găsirea unui izvor bun de dolari canadieni. ”Am dat roată în jurul zonei de reședință și am intrat la un depozit de marfă. Le-am spus că vreau să muncesc. M-au întrebat de când. Chiar din clipa asta, le-am zis. Exact în acea zi încărcam marfă pe rafturi și așa începeam aventura canadiană”.

IMG_20150505_142121
Parcul Olimpiadei Montreal – 1976

A trecut apoi prin mai multe experiențe dure, pe care le-a depășit cu naturalețea oricărui emigrant dornic să-și facă un rost. Acum  joacă pe bursa din New York, iar banii nu mai sunt o problemă. ”Banii vin, nu trebuie să alergi după ei, aici greșesc unii români de acasă, prea sunt disperați să aibă. Disperarea asta după a avea cu orice preț naște monștri în viața de zi cu zi”.

Își dorește să se implice în politică, crede în rostul Monicăi Macovei și al celor ca ea. ”Voi sunteți printre puținele speranțe ale presei de acasă. Televiziunile se îngroapă singure în mocirla mafiotă din politică, iar salvarea trebuie să vină de la jurnaliștii liberi care pot contrabalansa din internet”, ne flatează ghidul nostru canadian pro-România.

Îi mulțumim pentru pedanță, dar nu-l slăbim din postura de organizator al micului voiaj prin Montreal. Marius e deja partenenerul nostru. ”Vedeți clădirea aceea imensă? E cel mai mare spital din America de Nord”. Vedem, dar ratăm fotografia, mașina circulă prea repede. Știm că în Canada franceză sistemul public de sănătate este renumit în lume. Aflăm cât de repede se construiește, nu doar spitalul, ci și un zgârie-nori aflat alături, plus autostrăzi care modifică alte autostrăzi.

Intrăm în vechiul port. Aer de vacacanță, lume puțină și relaxată. Ne face semn din valuri ușoare fluviul-emblemă al Montrealului ”Saint Laurent”. Vezi, Laurențiu, ești cumva la tine acasă, Saint Laurent e Sfântul Laurențiu în traducere pe gustul tău.” Mersi, dar nu-s deloc un sfânt, prietene cumsecade, însă accept traducerea de dragul ideii că am un tiz pe apă. Iar apa e mare, mare de tot. Vreau o poză cu ”fratele meu” cel ud!IMG_20150505_125703

Trecem peste un pod care parcă plutește peste o mare. Saint Laurent nu se joacă atunci când vine vorba de H2O.

Nu degeaba de-atâta dar de volum lichid, ”Sfântul Laurențiu” se rupe în figuri pe două brațe care se închid lin dând naștere insulei pe care se află capitala financiară a proviciei Quebec. Rezultă un oraș cât Bucureștiul, plus sau minus ca mărime, dar sigur că din altă lume.

”Lăsați fluviul, haideți să călcăm pe posta de la Formula 1!”, ne zorește el văzându-ne furați de măreția peisajului fluvial. Coborâm cu picioarele pe pământ betonat, acolo unde calcă asfaltul miile de cai putere încălecați de alde Hamilton, Vettel, Alonso etc. IMG_20150505_184345Nu dăm de bolizii Formulei, dar ne trec pe la ceafă zeci de bicicliști amatori sau profesioniști. ”Se antrenează, se ajută unii pe alții cu dotarea, fac echipe, așa funcționează aici”, explică Marius.

Pășim apoi alături prin Parcul Jean Drapeau, purtând numele fostului primar de glorie al Montrealului care a dezvoltat în ritm galactic metropola, inclusiv prin organizarea celebrei Olimpiade din 1976 care a făcut din Nadia Comăneci gimnasta-regină a planetei. Astăzi, parcul olimpic păstrează încă acele clădiri unde concurau sportivii. Întâlnim vizitatori, nu mulți, dar destui pentru o bază sportivă cu aer de loc de lux ”părăsit”.

Intrăm în bazinul olimpic unde n-am luat atunci medalii și ieșim afară unde tronează steagurile țărilor cu sportivi medaliați.IMG_20150505_144726 La baza lor stau plăci metalice bine înțepenite în beton de beton pe care sunt gravate zdravăn numele campionilor lumii. Doar cei medaliați cu aur. ”Aici doar primul loc contează. Și în Canada, și mai ales în SUA. Învingătorul ia totul, locul doi nu mai interesează pe nimeni după un meci, presa nu îi abordează ca la noi cu întrebări de genul <<de ce ati pierdut, cine a fost de vina?>> etc. Nu, toți se năpustec doar pe învingător pentru declarații”, ne face Marius un nou update.

Ne apropiem de numele Nadiei și vrem să ne pozăm mândri că suntem români. Știu că Radu Banciu face spume, dar mie, unul, îmi place să fiu aproape de numele gloriei noastre sportive. Nu degeaba toată Canada e mândră și ea să fie româncă declarată întru bucuria găzduirii primei sportive din istoria modernă pentru care nici aparatele n-au fost pregătite să facă loc de nota 10. A încăput doar 1.00, știe toată lumea, căci nimeni nu credea vreodată că o gimnastă va întruchipa perfecțiunea.IMG_20150505_145337

Marius e mândru și el. ”Aici în Canada, când spui român spui Nadia. Toți știu de ea”. Și noi suntem mândri. Că suntem români printre canadieni, că îl avem pe Marius alături, că am fost în parcul olimpic sau că, extenuați, abia am așteptat să tragem undeva. Iar unde altfel poți simți mai bine cafea cu aromă multinațională decât la Tim Hortons! Gogoșile sunt pe cinste, știe Marius de ce, iar țigara nu e inclusă în spațiu. Așa că merge la ”botul calului”, în spatele clădirii.

Plecăm spre Cazinou. Arată ca o navă spațială, cu țepe metalice bine orientate. ”E un loc faimos. Vine lume să joace la greu. Dar știți de ce? Pentru că aici câștigurile nu sunt impozitate. Și mai știți ceva? În Canada statul are monopol pe jocurile de noroc”, primim noul calup de „știri”. Da, știm, Mariuse. Căci aici statul nu e compus din oameni puși să fure, dimpotrivă, face bani din monopoluri. La fel cu energia, cu alcoolul și ce-o mai fi. Hai că nu vrem să ne întoarcem la jaful nostru național!IMG_20150505_190801

Închidem ziua cu o pizza gigant ”înhățată” de Grigore la apus de soare de la un stabiliment de cartier, cu nume italian dar cu angajați asiatici, unde ne luaseră fața un tătic chinez și fetița lui. Pe jos e cam mizerie, bucătăria arată nici prea prea nici foarte foarte, dar nimeni nu suferă pentru asta. Patronii n-au avut în viața lor treba cu Fiscul și Antifrauda, chiar dacă nu taie bonuri la milimetru, Sanepidul nu dă amenzi pentru orice urmă de mizerie, iar clienții nu intră în panică pe tema curățeniei din bucătărie.

”Un astfel de local ar fi închis pe loc în România funcționarilor disperați plecați să-i asasineze pe privați”. Nu contează cine spune. Știm doar că aici e pace pentru tot poporul, iar noi mâncăm aluatul cu atâta poftă fără să ne pese nicio calorie de ”problemele” pizzeriei care nu va avea de-a face în viața ei cu obsedați anti-privați. Poftă mare, România!IMG_20150505_204117

 

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *