Probabil din dorința de a rămâne mai mult lângă prietenii României din Belgia am ratat ferryboat-ul de dimineață către Marea Britanie, din Calais (Franța) către Dover. Cornel Radu-Loghin ne-a îngrijit ca pe niște copii proaspăt adoptați, nu că nu i-ar fi fost de-ajuns Miruna și Rareș ai săi, argintul viu al familiei. În plus, ne-a ajutat să reparăm mașina în timp-record, cu ajutorul unui tânăr de ispravă din Galați, care a ales să-și deschisă un service auto lângă Bruxelles de care ne-am folosit și noi cu mare avantaj. Deh, în România, să-ți deschizi o astfel de afacere e calvar curat, iar birocrația și șpăgile date funcționărimii controloare descurajează din start orice inițiativă. Din păcate, destui privați aleg să facă pactul cu diavolul și să cotizeze, prin amenzi sau prin șpăgi, pentru menținerea în viață a monstrului administrativ din România. IMG_20151009_160200
Să revenim la lumea normală. Am sperat ca noul meu copilot să mă ajute să nu ratez ieșirea către port, dar somnul e mai dulce decât ochirea indicatoarelor rutiere. Așa m-a lăsat Grigore cu mașina-n ”baltă”, de fapt în afara ei. După doar două ore de somn, cu un stomac bolborosind nervos și având la purtător răceala de serviciu pe care n-o ratez niciodată la drum lung am conturat deja imaginea unui șofer ușor leșinat. Tocmai de aceea îmi trebuia distinsul Cartianu pe post de copilot, dar lasă-l în somnul lui!
Nu-i bai, nu mi-e de mine ci de prietenii care ne așteaptă la Wembley, lângă faimosul stadion britanic, acolo unde, în noiembrie 2014, acea mică Românie din Londra și-a încordat spiritul pentru a da o lecție celor care s-au crezut stăpânii României pe veci.
Adorm pe canapeau din cochetul lounge al vaporului cărăuș și nici nu simt când vine alături omul-orchestră, cu laptop, iPhone, carnețele, pixuri, telefoane și zgomote de fond. E același, l-ați ochit! Ieșim pe punte cu ochii cârpiți de oboseală și îl rog pe tovarăș să nu mă tragă în poză. E frumos, suntem deasupra apei, navigăm spre Anglia, dar zău dacă pot să mă bucur de peisaj! Nu mă înțelege și mă ”execută”.IMG_20151010_120700

Punem piciorul pe pământ britanic în celebrul Dover și acum să vezi distracție! Nu știu nimic despre șofatul pe stânga. Nu înțeleg de ce englezii au vrut să fie invers decât restul lumii. Sau poate ei au fost primii și-atunci au ales stânga, nu dreapta…De când mama șoferiei m-a făcut posesor de permis nu mi-a trăznit prin cap să conduc în UK. Dar, iată-mă! Cum e cu prioritatea, dar cu depășirea, ce e cu sensurile giratorii, unde parchez, vai mama mea!
Intru direct pe stânga, la coborâre, și parcă nu-i așa de rău. Da, știu, să fiu atent nu cumva să mă trezesc pe dreapta, dar cu puțină grijă și ceva atenție mereu, poate o scot la vopsea. Apropo de vopsea, e la locul ei, pe stânga și pe dreapta, între benzi, peste tot unde trebuie. Ce bine ne-ar prinde niște englezi la CNADNR-ul lui Ponta&Neaga, numai așa am scăpa de vopsitul politic al șoselelor. La noi, vopseaua se duce după prima ploaie mai zdravănă…
GPS-ul împrumutat de la prietenul Georgian Mogoș, prietenul prietenului Ovidiu Popica (omul bun la toate care ne-a însoțit în turneul nebun din America), știe bine ce știe. Nu degeaba l-a cumpărat Georgian de la mama lui britanică de GPS-uri! Avem dovada că englezii se țin de cuvânt și când vine vorba de hărți rutiere respectate în timp, chiar dacă au trecut ani buni de când posesorul aparatului și-a finalizat studiile în UK.
Mergem bine, pe stânga, nu tare, deși ne grăbim, dar nu vream să cunoaștem acum poliția britanică. Un singur lucru mă deranjează la ghidul nostru rutier: țipă din toate încheieturile când schimbăm direcția, Hitler sau Vadim l-au fi invidiat de mult dacă ar fi aflat de el. Nu am timp să caut volumul, nici setările, așa că suport stoic isteria vocală a tovarășului GPS și îi dăm bătaie spre inima Londrei. De fapt, spre nord-vest, acolo unde la fel de stoic ne suportă întârzierea frumoșii tineri români. Gabriela Netedu și echipa ei de organizare au grijă să facă așteptarea mai ușoară. Se întrețin unii cu alții și fac efortul să consume altfel timpul.

IMG_20151010_190623
Ajungem, în sfârșit. Clădirea e impresionantă. Într-un colț destul de mare și prea simpatic stau liniștite gazdele noastre. Frumoase, indiferent de sex, vârstă sau profesie. Căci poartă cu sine zestrea lui noiembrie 2014. Atunci când, într-o izbucnire civică fără precedent, au vrut să transmită puternicilor zilei de la București că nu mor caii când vor câinii antidemocrației.

Începem discuțiile și totul curge natural. Simțim armonia cum plutește în sala imensă a bibliotecii înconjurate de pereți de sticlă. Nu doar noi, ci și englezii.. Surprinză! Mohammed Butt, șeful Consiliului Local din Brent (un fel de sector al Londrei), ține morțiș să spună două vorbe asistenței. A auzit dezbaterea din boxe și nu vrea să rateze momentul. Ni se alătură la microfon. Se simte și el mândru că ”e român” când își amintește de forța democrației românești de acum un an.

IMG_20151010_175202

Mister Butt spune ceva despre comitatul Brent (parte din zona metropolitana a Londrei) ce găzduiește o mare comunitate de români, apreciază aportul cultural al comunității și diversitatea și își amintește de noiembrie 2014, pentru că a primit sute de telefoane și mesaje în acea zi despre ce se întâmpla la secția de votare. A fost și este încă impresionat de prezența la vot, o manifestare a democrației și a libertății. Le vorbește pedant celor de față, iese abil din încercuirea celor care i-au reproșat proasta organizare, are șarm de politician britanic. Colegii de la ”Gazeta Românească” sunt fericiți. Munca lor n-a fost degeaba. Iar publicația câștigă teren – e singura de limbă românească distribuită gratis prin bibliotecile de stat din Marea Britanie. Echipa lor face multă muncă voluntară. Nu cer bani pentru promovarea activităților culturale, ci, ca peste tot în Occident, fac din greu muncă voluntară. ”Munca multa impotriva manelismului mediatic din diaspora. Pamflet cu un zambet amar”, ne spune Adina Maglan, unul dintre părinții publicației. Au strâns cu toții bine rîndurile și asta se simte acolo! E aceeași energie tânără românească pe care am întâlnit-o și la Bruxelles, Antwerpen, Koln și care ne dă speranțe că nu mor caii când voi câinii antidemocrației…

IMG_20151010_190532

Ne place acel moment, iar vedeta serii e România cea adevărată, care le-a rămas în minte până și englezilor locului. Cu bune și cu rele. Timpul expiră. Facem bagajele și ne mutăm la restaurantul românesc. Nu înainte de a face poze în luminoasa sală a bibliotecii cu gazdele noastre din Londra, Sorina și Cornel Păduraru (foto sus). Ce oameni! Ne-au invitat la ei acasă fără să ne cunoască și ne-au primit ca pe niște frați. Așa cum am trăit și la Bruxelles, și la Luxembourg, și la Viena.
IMG_20151012_213816Ultima zi a escalei britanice o consacrăm întâlnirii cu românii din orășelul Cheltenham. Daniel Popescu a organizat totul. Ajungem cu o ușoară întârziere și ne bucurăm de fețele senine din fața noastră. Schimbăm impresii și aflăm aceeași veste îmbucurătoare: unii dintre tinerii aflați aici la muncă vor să se întoarcă acasă, să deschidă o afacere. Dar știu ce sacrificiu înseamnă asta, știu că statul se comportă abuziv față de privat, știu că vin ca ulii peste ei să-i mulgă de bani, iar dacă nu intră în jocul acesta murdar, adio afacere! Dar poate că vom lupta împreună să oprim această caracatiță-sugativă.

Bomba vine abia la plecare! Mașina noastră e ”sechestrată”. Noi, practim, suntem ”sechestrați” în UK. Parcasem unde nu trebuie, la o firmă privată care trăsese ”perdeaua” la închiderea programului și pa mașină! A doua zi de dimineață trebuie să plecăm spre Paris, avem ferry-boat la 10.15, e clar că-l vom pierde. Nu ne pare rău că mai stăm o noapte printre cei care ne-au primit cu brațele deschise, căci ne-a mers la inimă Anglia românească, dar ne așteaptă alte întâlniri. În fine, vedem noi. Până una-alta, rămânem acasă la Daniel și sperăm să recuperăm caravana a doua zi dis-de-dimineață. Ufff! Noapte bună!


One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *