Am plecat din nou, dragi prieteni. Dinspre România spre România. Sau, de fapt, spre Cealaltă Românie, cea din afara României. Spre Diaspora, cea care în 16 noiembrie 2014 avea să producă imensa răsturnare de situație din alegerile prezidențiale.
E incorect să spui că n-a contat prea mult, indiferent cât de mult te-ar dezamăgi ce-a urmat după alegerile. Subiectul nu e Iohannis, ci ROMÂNIA ADEVĂRATĂ. Cea care s-a născut atunci din marea încleștare produsă de un stat abuziv, însetat de putere și dornic să întoarcă armele spre est.

Nimeni n-a crezut și totuși MIRACOLUL s-a produs. E simplu să-ți imaginezi ce-ar fi însemnat azi viețile celor care se declară ”dezamăgiți”, dacă PSD ar fi înhățat toată România. Doar că MIRACOLUL ne-a scăpat de o astfel de experiență traumatizantă. Iar cei care l-au făcut posibil există, trăiesc, cred în gestul lor și știu că fără el, MIRACOLUL, astăzi eram terminați definitiv. DEFINITIV.

IMG_20151001_104549Am plecat cu Grigore Cartianu din Bucureștiul îndesat de apăsare spre Gorjul cel dătător de libertate în natură. Prima țintă – Austria, cel dintâi popas, cu haltă oltenească. Am oprit pe marginea drumului, la Vâlcea, înainte de Horezu, am cumpărat mere, pere, țuică, nuci, gutui și prune de la țăranii muncii prea uitați de politica mare dar neuitați de Dumnezeu. E soare și lumina ne umple coșurile vieții, iar întâlnirea ne energizează reciproc.

Gorjul ne primește cu amintirile copilăriei și ne ajută să tragem aer în piept. Plecăm noaptea, la 2.00. Îl salt pe Grigore din satul natal, la doi pași de Hobița titanului Brâncuși. N-a dormit deloc. Adunăm merindele de drum în două pungi și numărăm ouăle. Nu ale lui Năstase Adrian, ci ale noastre, cele fierte, că-s de țară și tare bune! Dar îs multe, prea multe. Însă bune. De țară. Tare bune și bine fierte. Lasă că vedem noi cum le devorăm pe drum.

Și mustul. Nu s-a lăsat până n-a urcat în portbagaj trei sticle. ”E dulce, azi-noapte l-am tras”. Trăiește omul ăsta ceva de invidiat natura vie din Brădiceniul Gorjului natal! La fel cum visez eu la cafeaua teraselor de pe orice mare bulevard cosmopolit al lumii! Fiecare cu pasiunile lui…
Pe Defileul Jiului e teroare tip Bronx. Se lucrează, iar circulația e calvar. Poate merită sacrificiul (dacă va fi vreodată gata drumul…). Ne oprim la OMV să facem inventarul Facebook. Crapă de ziuă și vreo opt tineri beau cafeaua antimahmureală. Sunt faini. Întinerim și noi puțin lângă ei și avem combustibil suficient în suflet pentru mai departe. Plecăm și cineva ne strigă: ”Ați uitat asta”. Grigore lăsase geanta de laptop în cafenea, cu acte cu tot. Uite că mai sunt și români cinstiți…

Tovarășul de drum adoarme instant, eu rezist. Am plecat obosit, dar n-am ce face. Golful ne ajută, deși e ticsit de bagaje. Pe la amiază, după un popas la ACR Arad, trecem granița pe la Nădlac. E lejer. Firesc. Nu se simte nici urmă de balamuc, după valul psihologic al refugiaților disperați s-o atingă pe Merkel izbăvitoarea.
Ungaria e brici, pe șosea. Știm deja, au 20 de ani în față, la autostrăzi, iar noi ne repezim să tăiem panglici la ciozvîrte de niscaiva kilometri. Or fi ungurii de speriat cu Orban, dar Ungaria zău că-i țară ce face! Ți-e drag, pe bune, șoferii știu ce spun! Ce autostrăzi, Feri-baci!

Suntem varză, la intrarea în Austria. Cele 20 de cafele (exagerez) parcă nu mai ajută. Tragem de noi, iar ”copilotul” meu se hrănește cu entuziasm din morile de vânt de după graniță. ”Ce multe, ce frumos!”.
Mă stresează puțin Viena de noapte pe șosea. Sau poate sunt mai stresat decât e cazul. Oboseala. ”E cea mai sigură capitală din lume”, avea să mă calmeze o zi mai târziu Ovidiu Fogoroș, erou în cartea ”Miracolul din noiembrie”, gazdă bună pentru noi, la Sankt Poelten. Are dreptate. Până la urmă, ajungem la destinație. Prima oprire, în buricul târgului, la George și Nicoleta Marin, olteni ”refugiați” în inima Austria. Parchez ca un maestru, pe un spațiu în care mă mir că am băgat Golful întreg.

Urcăm și George desface berea. Pentru mine. Grigore are must. Nicoleta apă. Și țigări. Vine și Anca Balint. Cere cartea.Cărțile. Facem poze. Povestim. Noi întrebăm de Austria, ei de România. Schimb de experiență. Georgică e un fel de agendă ambulantă de contacte umane. Știe pe toată lumea, află, sună, primește musafiri, e dispecer de resurse umane românești etc.
IMG_20151004_174008Ratăm startul, a doua zi. Plecăm târziu din casa Marin și tot târziu ne prinde a doua zi la Ovidiu Fogoroș, cel care tocmai ne liniștise că Viena e capitala calmului european. George are aer de politician, dar face business. Are șarm, nu degeaba ține trei chitări amintire la păstrare, din vremea Costineștiului cuceririlor de-altădată. A plecat din România când Iliescu ne-a dat țeapă, în ianuarie 90, cu transformarea PCR în FSN și confiscarea României pentru clica securismului capitalist. Ce repede te-ai mai prins, Ovidiu! Noi n-am mirosit nici până în ziua de azi cacealmaua…
IMG_20151004_152125Oltean și el, cu nume de ungur și cu rădăcini din Sâmbăta de Sus, în Făgăraș, Ovidelul e austriac mai bine de jumate, dar România are oportunități de afaceri. Așa că n-o lasă de izbeliște, măcar când vine vorba de bani. Ajută exportul românesc în Austria și nu numai. Deține un cochet showroom pentru profile Q-fort în micul său paradis de la 50 de kilometri de Viena (pe care îl împarte generos cu soața Cornelia și cei doi băieți musculoși, ambii fotbaliști profi). Un fel de bucătărie de iarnă înconjurată de iarbă și păzită prietenește de patrupeda de rasă a familiei – Remba, care a avut amabilitatea să se joace puținel și cu mine. :) Interesant, nu m-am speriat. Ovidiu și Grig pun țara la cale, cu ”Miracolul” pe masă. Se  înserează.
IMG_20151004_175111Facem o plimbare pe malul râului Traisen, din apropiere. Interminabil loc verde! ”Vara e aici un festival rock unde vin peste 100.000 de oameni cu cortul”, ne explică gazdele.

Ovidiu face. Ca mulți, foarte mulți din Diaspora. Ce bine ne-ați fi prins și în țară, oameni buni! Dar lasă, măcar să vă salvați voi pe-aici. Poate așa s-o mai salva și România întrucâtva…


One Response

  1. Se pune pe foc ;)Pufoseniile sunt atat de lenese Dimineata pmsierc bambusul, lenevesc un pic pana ce da soarele, dupa care se retrag sub briza AC-ului din custi 😛 Ca sa iti dai seama ce fel de tratament primesti daca esti endangered species 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *