JURNAL DE EUROPA. Zilele 3 și 4. Cartianu de Luxembourg și campioanele

Austria e, de moment, o haltă în paradis pe drumul către marile întâlniri cu publicul din Germania, Belgia, UK, Spania și Italia. Ne-am recuperat puțin energiile în cele două popasuri la familiile Marin și Fogoroș, din Viena, respectiv Sankt Poelten, și am purces la drum spre Luxembourg. Aici vom înnopta la nepoții lui Grigore, stabiliți la doi pași de capitala din care provine actualul președinte al Comisiei Europene Jean Claude Juncker.
Sincer, am mai spus-o, oricine care și-a luat lumea-n cap merită admirat. Indiferent ce face, ce muncește, cât câștigă sau ce-a realizat în plan personal și profesional. Căci să-ți schimbi viața nu e lucru ușor. Doar niscaiva pitici rătăciți în politica mare de la noi nu pot înțelege. Și nici n-au cum, ei n-ar reuși niciodată în viața lor să-și asume un astfel de destin-sacrificiu. Ei știu ce fac deja. Să mintă, să fure, să bage bani murdari în manipulare și propagandă. N-ar fi în stare să facă nimic altceva în lumea largă. Nici să fie portari la bloc sau gunoieri de serviciu.

Însă românii din Diaspora n-au nevoie de recunoștință. Știu că nimeni nu le-o va oferi în afară de familie și de cei care îi respectă pentru că luptă. Așa sunt și cele două familii la care am poposit în Austria, la fel și marea majoritate a celor pe care îi vom întâlni în turneul cărților de suflet ca și alții, mulți, foarte mulți, pe care nu vom avea ocazia să-i cunoaștem altfel decât pe calea internetului.

Cu astfel de gânduri am sărit în Golful nostru nărăvaș spre Luxembourg. Autostrăzile le știți, e banal de bine la drum. Alături, verde cât cuprinde. Austria a știut să-și iubească pământul sfânt. Nimic nu e la nelalocul său. O ordine cumva naturală îți îmbie spiritul și-ți înnoiește celulele intoxicate ani și ani cu poluare diversă românească.
Ieșim din autostradă, în căutarea unui local cu internet. Găsim un Burger King, într-un parc industrial plin de camioane, clădiri de birouri etc. Intrăm, nu e nimeni la mese. Luăm cafeaua, cartofii prăjiți, hamburgerul și accesăm rețeau wi-fi fără griji. Gata, suntem în contact cu lumea noastră!

IMG_20151005_132627Peste o oră locul se umple. Angajați, pensionari, localnici răsăriți dintr-o dată în templul caloriilor. Îmi atrage atenția o familie care ține sub masă un cățel terorizat probabil de neparticiparea sa la festinul gurmand, dar fericit că e alături de stăpâni indiferent unde merg ei. Imaginați-vă așa ceva în România! Nu doar că nu ai voie cu cățelul de companie la restaurant, dar nici măcar afară, pe terasă, sau prin magazinele nealimentare. Iată încă o mostră de civilizație pe care noi, cei obsedați de reguli pe care nu le aplicăm niciodată, n-o vom adopta niciodată.
Noi interzicem tot: cățeluși lângă stăpâni în locuri publice de teama microbilor (vă dați seama câți austrieci au murit din cauza asta!), statul pe iarba verde în parc etc., dar rămânem o nație plină de reguli pe care le încălcăm la tot pasul.
Deh, gata, fără România rea! Plecăm și îl prind în poză pe ”obsedatul” de laptop care mă însoțește. Deasupra, pe mașină, e cafeaua pe care n-o voi lăsa acolo, dar am pozat-o special pentru a-mi aduce aminte cu un episod frumos din Montreal. Atunci când, Călin și Mihaela Boicu, prieteni buni și gazde asemenea, au fost martori stricați de râs la plimbarea cafelelor pe capota mașinii. Uitasem niște capuccino luate de la Tim Hortons și l-am transporat neaoș până când ne-au atras atenția un bătrânel simpatic. Omul aplauda și arăta cu degetul, crezând că luăm parte la un concurs de plimbat cafeau pe mașină. Frumoasă amintire! A, apropo, cafeaua a ajuns atunci la destinație.

IMG_20150509_124620Gata cu Canada, Austria venim! Trecem granița în Germania fără să ne lovim de răceala de frontieră provocată de criza refugiaților. Doar o coadă de câțiva kilometri, din cauza unui bala accident, ne-a obligat să ne testăm nervii. Dar a fost prilej de popas pe iarba de alături și de o țigare rătăcită prim mașină care aștepta probabil acest moment al destinului pentru a deveni scrum.

Apele s-au mai liniștit în Europa, după nebunia refugiaților. Doar un filtru discret al Poliției germane trage câte un camion pe dreapta. Noi, e drept, avem mașina ticsită, dar nu văd să bată la ochi c-am ascunde vreun afgan pe sub scaune.
Trecem. Soare, verde, ahh, natură vie ce bine te-ai gândit tu să ne saluți. Mai ales când aflu de la prietenul Virgil, din Valencia, că sudul Franței e sub ape. Noi însă suntem feriți, mergem în pace către Luxembourg, unde vom poposi la nepoții lui Grigore, Amalia și Ionuț.

IMG_20151005_141154Facem un popas de îngurgitat ceva (de unde, Doamne, atâta foame!) și descoperim că tovarășul meu iar a uitat ceva de preț: iPhone-ul cu toată averea lui de date! Fugi iute înapoi la benzinărie. Curios, dar frumos și neromânesc deopotrivă, înainte să dea ochii cu casierița ce-i încasase gazul, Grigore e avertizat de nu mai puțin de doi străini amabili: ”Vedeți că telefonul vă așteaptă la casă”. Nu unul, ci doi! Mai aveau puțin și-l căutau prin toată parcarea…Doamna cu ochelari primitori îl liniștește. Telefonul era depozitat cuminte sub tejghea. Cum să n-o pățească iarăși ”omul-orchestră” Cartianu, care nu mai contește să poarte concomitent în brațe laptop, telefoane, stickuri, carnețele, portofele, cabluri și alte cele?!
Plecăm și aflu că avertismentele lui Virgil nu erau degeaba. Plouă de rupe. Eu sunt frânt, iar copilotul își face meseria cum nu se poate mai bine: sforăie de duduie mașina din toate încheieturile. Coșmar dublu. Nu văd prea bine în față, de la ploaie, noapte și oboseală. Hai, Luxembourg, odată!

poză (3)Ce frumos e minusculul stat din care provine actualul președinte al Comisiei Europene! Chiar și noaptea simți forța civilizației. Autostrada e luminată, așa cum am auzit că e și în Belgia. Rezist, măcar din motivul ăsta.
Amalia și Ionuț n-au adormit, din fericire pentru noi și din păcate pentru ei. Iar micuța Eliza e un înger! Așa arată cel puțin în brațele tatălui Ionuț. Mă vede și zâmbește ca lumea, știu că am priză la micuți. Râd de fiecare dată când mă văd. Or ști ei de ce :)
Stăm de vorbă în universul familiei Cartianu. Cu mic cu mare, mai ales cu Eliza, care vorbește doar pe limba ei, însă și când se va face ea mare își va detrona unchiul din postura de cel mai vorbăreț membru al familiei! Amalia a făcut handbal de performanță, dar nici la bucătărie nu e mai puțin campioană. Ne-am convins degustându-i ciorba de văcuță portugheză, o delicatesă!
poză (1)Vine în vizită o altă fostă glorie sportivă, însoțită de fetița ei: Carmen Nițescu-Bircă, fostă handbalistă a echipei naționale a României, dar și la Oltchim, Gyor, Metz. Facem poza obligatorie. Și Carmen, și Amelia au hotărât între timp să facă echipă într-o altă lume: cea a micii Românii din Luxembourg. Și aici, ca și la Oltchim, sunt campioane! Ele și cei care trăiesc aproape de inima Europei, și care joacă pe teren străin doar cu gândul victoriei. Al victorie în viață, în numele titlului de învingător pentru binele familiei. Hai, România! Koln, sosim!


One Response

  1. Felicitari cu permisiunea ta voi citi la radio cateva pasaje.
    Astept Miracolul din noirmbrie partea a doua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *