IMG_20151006_194522Gabriel Săvălescu a sunat goarna întâlnirii de la Koln. Iubește orașul din nordul Germaniei, despre care spune că ar fi locul unde s-au întâlnit cei trei magi ce aveau să plece spre locul nașterii lui Iisus. Există multe legende despre legătură dintre Koln și începuturile creștinismului, iar Gabriel Săvulescu ar povesti zi-lumină despre orice pe această temă.
Domul din centrul metropolei ne privește impunător. E cu adevărat impresionant! N-avem însă vreme să-l admirăm, suntem într-o călătorie contracronometru în care locurile trec în plan secund, iar oamenii sunt vedetele noastre. Facem poze rapid, iar gazda noastră își transferă distinsul aparat foto către un tânăr localnic. Trage alb-negru, nu color. ”Imortalizăm artistic viața”, explică proprietarul ”atelierului” foto ambulant.
Berăria ”Sion” are o istorie bogată. ”E locul de unde a izbucnit revoluția germană de la 1848”, ne spune ghidul nostru benevol. Atmosferă boemă, înăuntru. Berea se bea într-un pahar mic, îngust și vertical, un fel de doză, de tub care păstrează savoarea lichidului preparat în butoaiele locului.
Suntem la prima întâlnire cu publicul în Caravana Cărților și avem emoții cu toții. În sală, pe lângă Gabriel Săvulescu și mama sa (cu o memorie de informații politice și culturale de invidiat), așteaptă familia Oana, soțul, soția, fiica și fiul. Au venit la întâlnirea cu cărțile de la mai bine de 50 de kilometri distanță, de lângă Bonn, au închiriat camere la hotel și ne-au provocat la taclale. Gabriela și Hans-Christian Fiest s-au pus și ei în mașină din Monchengladbach spre Koln. Hans-Christian are o poveste cu adevărat mișcătoare, care nu putea să lipsească din lista mărturiilor cuprinse în ”Miracolul din noiembrie”.

IMG_20151006_204030N-au fost singurii. Două perechi de tineri au făcut același gest temerar venind chiar de la distanțe mai mari. Alexandra Crețan și prietenul ei Cosmin Novac s-au încumetat să ni se alăture, pentru a ne povesti despre Miracolul din noiembrie. Cosmin ar fi trebuit să fie erou în carte, dacă am fi aflat la timp povestea lui. A stat în ploaie, la Bonn, să voteze, n-a vrut să plece deși era răcit, iar rezultatul au fost două luni de zăcut la pat cu răceală în formă continuată.
Aș spune că e de-a dreptul…miraculos să vezi tineri de până în 30 de ani stabiliți în Diaspora, dornici să facă sacrificii pentru că le pasă de țară. Nu e puțin lucru. Nu vezi prea mulți tineri implicați în viața cetății, de aceea îmi scot pălăria în fața lor, cum fac și în fața celor întâlniți la Koln.
EIMG_20151007_002002 târziu, foarte târziu. Plecăm? ”Nu, mai stați, haideți să luăm masa într-un loc de alături la fel de încărcat de istorie”, ne îndeamnă gazdele noastre. E deja miezul nopții, dar nu putem refuza. Iar locul în care ajungem chiar e de poveste! Poze vechi de peste o sută de ani, tablouri, instrumente care trăiesc alături de generațiile de azi în timp ce autorii lor s-au dus de mult în altă lume. Nu e nimic fals, simți autenticul, originalul, vechiul. Nu știu numele locului, dar nu-l veți confunda când veți poposi în inima Kolnului.
E aproape ora 1.30. Ce facem? Prea târziu pentru a merge la hotel, la fel de inoportun să ne întoarcem în Luxembourg, la nepoții familiei Cartianu, așa cum ne propusesem. ”Hai să luăm drumul Bruxelles-ului, lejer, iar dacă găsim un hotel în drum poposim acolo”, sună îndemnul celui din dreapta mea. Zis și făcut.
Hotel după hotel, nicio șansă! Ne apropiem de Aachen, orășel plin de hoteluri, și intrăm. Batem la toate porțile stabilimentelor, nimic! ”E orașul plin de musafiri, e un congres aici, hotelurile sunt pline, nu veți găsi nicio cameră liberă”, ne spun toți cei pe care îi trezim din somn pe la 3 dimineața. Ufff!
Simt deja oboseala, dar e fără ieșire. Pe Cornel Radu-Loghin, gazda noastră de la Bruxelles, nu-l putem trezi la ora asta, așa că mai tragem de timp. Zăbovim ceva vreme într-o parcare plină ochi de tiruri și mașini cu șoferi istoviți. Nu e prea frig afară, așa că tragem jos obloanele și încercăm să furăm niște minute de somn. Greu de tras la ghioase! Plecăm să mai facem niscaiva kilometri.
Se crapă de ziuă. E grevă de Transporturi la Bruxelles, orașul va fi blocat toată ziua și se simte deja în aglomerația de pe autostradă. Suntem deja blocați. Mergem cu milimetrul. Stăm pe loc și dintr-o dată simțim în ceafă și-n urechi o bombă de fiare scrâșnite. ”Ce e, ce, ce s-a întâmplat?!”, întreabă speriat pasagerul din dreapta. Mă răsucesc neașteptat de calm, dar supărat totuși, să constat coșmarul care ne-a trezit din amorțeala unei nopți interminabile. Văd mașina fără geam în spate și un camion roșu proptit grămadă pe portiera noastră. Un june belgian, din Charleroi, de origine rusă, dar cu look de francez 100%, cuicăise la volan. S-a trezit abia când ne-a plesnit de la spate.IMG_20151007_092102

Să mă enervez? Să urlu? Să înjur? Să cobor pentru un meci de box pe marginea șoselei? Să caut ranga prin portbagaj? Am multe astfel de opțiuni cu descărcare nervoasă la dispoziție, dar stau și trag aer în piept: la ce bun? Am de ales între a trăi supărarea sau, dimpotrivă, pot să mă gândesc la incident ca la o întâmplare neplăcută de vacanță de care îmi voi aduce aminte cu plăcere peste ani. Iată alegerea mea! Prieten, nu dușman. Fiarele îndoite nu pot să-mi bage ura în suflet câtă vreme mă pun în locul celui vinovat. A greșit, dar toți o facem cândva, cine să ne înțeleagă dacă nu noi înșine?

IMG_20151007_100546Cu gândul ăsta cobor din mașină și mă îndrept calm spre șoferul de camion. Vine spre mine cu fața spășită parcă așteptându-se la o ceartă pe cinste. Îmi spune apoi cu voce vinovată, în franceza lui nativă : ”Desole, desole…Nu am fost atent…” Gata, s-a terminat, nu-ți face griji, omule, faptul e consumat, se poate întâmpla oricui. Hai să chemăm Poliția și să facem actele de accident.IMG_20151007_100620
Rămânem prieteni, iar Grigore ne trage în poză să imortalizeze pe viu exercițiul nostru de omenie. Supărați? Nu, fericiți că suntem bine, chiar dacă tablae șifonată. Să plângem sau să râdem. Să plângă cei care vor, noi râdem. Ba chiar cu poftă, ca într-un mic dejun al iertării care ne curăță de apăsare și ne dă voie să respirăm în continuare fericiți că trăim. Grigore se alătură și el dialogului împăcării și schimbă fraze de prietenie cu ”agresorul” nostru de pe șosea.

IMG_20151007_110713Știu că, în România, se vor găsi destui care să râdă ei de noi. ”Prostul, în loc să-i ardă una boului care l-a lovit, uite, rămâne prieten cu el, ba chiar și zâmbește după tot ce-a pățit!”. Să fie sănătoși, noi am ales alte trăiri. Iar mașinile se pot oricând îndrepta, dacă ai răbdare. Polițiștii vin la întâlnire și ne dau premiul de oameni normali. Nu înainte de a ne pune să suflăm în testerul anti-alcool. Suntem ok, deci putem pleca senini. E deja 8 dimineața și Cornel Radu-Loghin ne așteaptă în fața casei sale din Bruxelles. Se uită la Golful cel boțit și completează la rându-i oda veseliei ce poate învălui un accident nevinovat. Suntem cu toții vii și nevătămați, gata de experiențe noi printre oameni și oameni, iar aventura poate continua indiferent de obstacol. Urmează reparația mașinii. Până atunci, vom explora Belgia românească. Frumoasa Belgie românească. O să vedeți de ce…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *