Doris Maria Grigore poate fi numele micii Românii din Azuqueca de Henares, lângă Madrid. Vă sună exagerat, știu, dar femeia asta trăiește pentru România cu o patimă aparte. Ne-a așteptat în casa în care locuiește cu toate pregătirile din lume, doar-doar n-o să ne pară rău că i-am călcat pragul. Doamne, ce oameni! Și ea, și soțul George (”spaniolii îi zic Jorje, cu H”), și distinsul Don Jose, stăpânul casei în care stă Doris. Apropo de Jorje, are un record demn de Cupa Mondială a Pescarilor. A prins într-o zi un ditamai crap în Ebro, paradisul său pescăresc de alături. I-am văzut poza pe facebook, parcă ținea în undiță un vițel! Și-a cam asigurat hrana pe anul ăsta :)
IMG_20151014_185333Am ajuns la ei acasă într-un tur de forță pe șosea cum n-am trăit și sper că nici nu voi mai trăi vreodată. Aproape 1000 de kilometri făcuți în chinuri, după mai multe nopți de nesomn și lovit de o oboseală crâncenă. Am tras de mine, am oprit, am luat guri de aer peste guri de aer, cofeină cât cuprinde, energizante. Plus o tentativă de păcăleală la o benzinărie din Franța înainte de granița cu Spania: Grig plătește 40 de euro să îndesăm motorină în rezervor (știți deja, în multe locuri din această parte a Europei se achită anticipat la benzinărie), bag pompa-n gura Golfului și descarc. Alimentarea se oprit la 20, 60 euro! Hopaaa! Dacă nu ne uitam la afișaj, pierdeam aproape 20 de euro. Copilotul merge și anunță înăuntru, iar cineva de la casă spune: ”Scuze, s-a oprit pompa, se mai întâmplă!”. Zău, Marițo?! Și dacă n-am fi văzut noi? Țeapă în stil franțuz, așa-i! Aii, aii!

M-a prins noaptea la intrarea prin Țara Bascilor dinspre Franța și am crezut că nu-mi plac șoselele Spaniei, dar aveam să mă înșel repede. De altfel, știam că am de ce să iubesc Spania și din motive rutiere, dar intrarea pe oboseală și pe o porțiune de drum nu tocmai la standarde ideale mi-au șubrezit puțin așteptările.

Curând după trecerea munților, când aveam să curgem la vale spre Madrid, respectul pentru asfaltul locului mi-a crescut proporțional cu epuizarea fizică. ”Haideți, vă așteaptă ciorba de burtă, puteți ajunge la orice oră”, ne încuraja Doris la telefon. Grigore era recepționerul apelurilor, iar eu le foloseam ca energie de călătorie.

IMG_20151016_161403

Cu chiu cu vai, am găsit casa. Undeva la marginea orășelului Azuqueca de Henares. Doris ne-a deschis brațele și poarta pe care aveam s-o mai deschidem apoi, zi și noapte, poate de prea multe ori față de cât ar fi meritat să fie deranjați primitorii noștri dragi. Am simțit nevoia să beau o bere ca pe o șampaniei izbăvitoare la semn de mare victorie; ajunsesem cu bine după un drum imposibil!

Doris s-a ocupat de tot. De cazarea noastră, de afișe cu prima copertă a cărții ”Miracolul din noiembrie”, de contactarea oamenilor pentru întâlnirile ce aveau să vină în numele cărților, de masă, de tot. Spunea că face asta din suflet, fără nevoia de recunoștință, cu gândul că astfel susține, prin umilele sale puteri, presa liberă din România. ”Am familia acasă, am casă, vreau să lupt pentru mai bine acolo, mâine-poimâine ne vom întoarce și noi. Și cum să fie mai bine când România e singura țară din lumea civilizată cu televiziuni care nu informează normal, ci fac propagandă, mint și zăpăcesc mințile oamenilor cu atâta nonșalanță? În tot acest timp, voi, ziariștii onești, sunteți tot mai izolați, din păcate…” Așa ne-a grăit ea, de câte ori a putut, geaba am încercat s-o convingem că nu e nimic special în munca noastră și că facem presă așa cum am învățat.

poză (5)

Ultima seară dintre cele trei petrecute în zona Madrid avea să fie și cea mai surprinzătoare. Doris și prietenii săi ne-au pregătit un mic MIRACOL. N-a fost doar o seară lungă în care ei ne-au așteptat mai mult decât era cazul urmare a aproape două ore de întîrziere, ci și o noapte minunată lângă niște oameni simpli și adevărați. Au pregătit paella de marisco, pe care am admirat-o cu gândul la romanticul meu restaurant lăsat în urmă la Valencia. Mi-a venit în minte și un mesaj pentru Gâdea&comp., cei care au făcut mișto de experiența mea în Spania. Așa că, iată, Gâdeo, uite-l pe ospătar Ciocăzanu, ce bine se simte în pielea româno-spaniolilor îndrăgostiți de gambas și fructe de mare!

poză (9)poză (17)

Dar marea bombă a serii a fost alta: tortul cu ”Miracolul din noiembrie”! Ca să vezi la ce s-au mai gândit oamenii ăștia! Și-au pus toți tricouri imprimate cu coperta ”Miracolului” și au mai preparat și-o ditamai prăjitură având carapace de frișcă aceeași imagine a cărții-vedetă din turneul nostru. Ce să mai spui după o astfel de noapte? Ne-am simțit de-a dreptul măguliți și ne-am promis în sine că vom continua să facem acasă ceea ce ei așteaptă de la noi: luptă pentru adevăr, presă pentru justiție dreaptă, ajutor pentru România lor și a noastră. Suntem împreună la această masă a renașterii naționale, cea care s-a născut din spiritul lui noiembrie 2014 și care vrem să rămână la fel de vie și îmbelșugată până când vom izbândi.

poză (19)

Doris a fost ”capul răutăților”. Ea s-a ocupat să-i adune într-o superbă sală de spectacole din orășelul său cochet pe invitații la conferința cărților noastre. O adunare frumoasă, ca multe altele, dar foarte dinamică și plină de copii. Cel mai ștrengar dintre ei alerga de colo-colo și se oprea cu ochii în Cartea Revoluției, imensitatea albă de informații și imagini strânse de Grigore Cartianu în această grea ediție de lux, cu gândul la adevărul din decembrie 89. Micuțul ia cartea și o ridică deasupra capului de parcă ar exersa mișcări pentru un viitor campion de haltere. Semn bun!

poză (22)poză (25)

Facem poze și visăm la o Românie mai bună. ”Nu mai putem să dăm șpagă, ne-am dezvățat aici. Nici la doctor, nici la profesor, nici la primar. Vrem să ne întoarcem acasă, ne e dor, dar nu într-o Românie ca acum”. Și nu sunt doar vorbele celor care o duc bine aici, sunt și gândurile celor care trec prim momente grele de emigrație, care nu au de muncă, sunt în șomaj sau caută un bătrrân spaniol pe care să-l îngrijească așa cum se cuvine.

IMG_20151015_164855

Îmi vine în minte Don Jose, stăpânul casei în care locuiește și Doris cu familia sa. Un om la 75 de ani, bun de pus la rană, dar încă ferm și zâmbăreț în amintirea anilor în care muncea pentru ziua de mâine. Stăm în curtea plină de verde a casei sale din periferia lui Azuqueca de Henares și ne bucurăm de soarele Spaniei. Facem poze în trei.

 

IMG_20151015_164932Urcăm în smochinul vechi din fața casei, privim arborii de alături și trecem strada să admirăm rodiul de peste drum. Don Fernando ne iese în întâmpinare cu aceeași privire binevoitoare de care se bucură românii noștri care au de-a face cu frumosul suflet al primitorilor spanioli. Grigore e îndrăgostit de rodii, iar Don Fernando îi face două cadou. Apoi vrea o poză cu inimoasa sa vecină Doris. Plecăm cu gândul la această combinație extraordinară între energia României lui Doris și bunătatea lui Don Jose sau Don Fernando. E doar o mică frântură din spiritul Spaniei, iar Dumnezeu a fost prea darnic cu noi dacă ne-a permis s-o cunoaștem…

Laurențiu Ciocăzanu

 

poză (38)

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *