Vocea Diasporei DunkinDrumul ne ajută, e liber și ne permitem un popas pentru alimentare. Nu ratez ocazia și intru la Dunkin Donuts. ”Înhaț” un set de șase gogoși cu 4,99$ plus un ”black coffee” și ies la mașină cu gândul să devorez ”prada” calorică mai târziu. Nu mai răbdăm și începem să le radem ”la botul calului”, în spatele Fordului nostru partener de drum. Un domn în vârstă, care îmi văzuse legitimația de presă uitată involuntar la vedere, se apropie amabil: ”Și eu am fost jurnalist, aici, în mica mea localitate, la un jurnal local. Ulterior, am trecut în PR, acum sunt pensionar, dar îmi lipsește reportajul”. Schimbăm cu plăcere câteva vorbe, îl salutăm și o luăm din loc. Boston, venim!

Universitatea MIT este impresionantă din stradă chiar. Coloanele clădirii îți transmit respectul cuvenit, iar holul mare de la intrare arată ca o catedrală a studiului profesionist. Un hol lung străjuit de tot felul de cabinete. Mecanică, inginerie, birouri administrative, sală de internet free, săli de cursuri nenumărate, muzică de pian, forfot. E spre ora 18.00, iar valul studenților merge către ieșire. Mulți, foarte mulți asiatici. Fețe luminoase, dar și încordate. Profesori cu mină serioasă și amabilă totodată. E târziu, mulți pleacă spre case, dar destui mai și rămân. Mă așez pe treptele din fața impresionantului edificiu încercând să respir puțin soare și să simt în pori atmosfera mitului MIT.Vocea Diasporei Boston4

Alin Tomescu seamănă leit cu mediul studios, chiar dacă a terminat studiile universitare la New York. Acum este doctorand în anul II la MIT Boston, în domeniul multinațional al computerelor. Nu se va mai întoarce probabil nici în România, nici în Argeșul natal, dar e  încă tânăr. Oricum, îi pasă de România. Ba chiar foarte mult, altfel n-ar fi pus osul său patriotic pentru înființarea unei secții de votare la alegerile din 16 noiembrie 2014.

El singur, fără nicio obligație, fără prea mult ajutor și oricum tratat fără niciun entuziasm din partea autorităților române. Șansa sa n-a fost Ponta-vrăjeală, nici Corlățean-bălmăjeală și nici Meleșcanu-abureală, ci consulul onorific al României la Boston, Dan Dimăncescu. Cu ajutorul său, Alin a reușit să organizeze înființarea unei secții de votare chiar în clădirea celebrei universități MIT.

Vocea Diasporei Boston1Tot el ne-a rezervat o sală pentru conferință în același spectaculos edificiu. Ne așteaptă și alți tineri care au făcut posibil ”Miracolul din noiembrie”: Tina a fost în biroul secției de votare, Ovidiu, votant bine informat și IT-ist de succes la Boston, Laurențiu Stan (în sacou negru, cu ochelari), un veritabil expert în industria hotelieră, Bogdan Sârbu (în plan îndepărtat), pasionat de jurnalism și aflat încă în căutarea unui destin de suflet american.

Liliana Onița Lenco îngrijește de Asociația Românilor din New England și o face cu dăruire. ”Am organizat un concert cu un grup format din patru americani, pe nume Mierlița, care, atenție, cântă muzică românească!”. Cuvintele îi ies din gură cu aceeași bucurie cu care ne-ar fi vorbit și în alegerile trecute. I-a fost alături lui Alin Tomescu în organizarea secției din Boston și este sufletul întâlnirilor românești cu sau fără oaspeți din România.

Boston3Ovidiu Truță (primul din stânga) mânuiește cu dibăcia unui paparazo profesionist un aparat foto de toată frumusețea și…scumpețea. În artă își găsește echilibrul sufletesc. Altfel, jobul de maestru în IT îi aglomerează viața și timpul. Dar când ia o pauză de AT&T – a doua mare companie americană de telefonie mobilă -, se refugiază în foto sau în natură. A crescut în aerul tare al Apusenilor și caută mereu locuri care să-i păstreze vie memoria locurilor natale. Se cațără la propriu pe orice masiv muntos care îi iese în cale și nu face din frig un adversar. Ovidiu e cald la suflet, ca toți tinerii inimoși care ne-au ieșit în cale la Boston.

Dar alături de energia lor juvenilă stă un domn distins. N-ai zice că are 91 de ani. Justin Liuba are ceva din tinerețea de spirit a lui Neagu Djuvara. E realmente o plăcere să-l asculți vorbind despre cum a plecat din țară chiar înainte să înceapă Al Doilea Război Mondial și cum a trăit lupta comunistă la Radio Europa Liberă, acolo unde a lucrat ani de zile.

Domnul Liuba vorbește cu elocință dar și cu modestie despre destinul său departe de țară. Alături, tinerii sosiți la întâlnirea cu noi, îl ascultă cu respectul cuvenit unui dascăl faimos de la Harvard. Două generații despărțite de multe, dar atât de apropiate, iată, în sala conferinței noastre de la MIT Boston, lângă cărți din România despre Revoluția din decembrie 1989 sau despre cea din noiembrie 2014.

Vocea Diasporei Boston2Alin Tomescu și Justin Liuba sunt gazdele noastre și totodată prietenii noștri în popasul din capitala universităților cu renume american. Ovidiu Popica îi fotografiază într-o ipostază parcă de familie (alăturat). Pe mine m-a prins în postură de ins misterios cu ochelari, la intrarea în clădirea primitoare situată pe bulevardul Massachussets (vezi foto sus). Îmi place Bostonul. Are ceva din Londra, din atmosfera academică britanică. E liniștit, deși e plin de viață. Străzile sunt obligatorii și pentru biciclete, pe pistele lor speciale care mușcă din asfalt sau din trotuare, iar joggingul e la mare căutare.

Ne despărțim cu greu de prietenii noștri. Mai  ales că a doua zi i-am avut oaspeți pe Adrian G. Săhlean, considerat drept cel mai bun traducător al lui mihai eminescu în engleză, sau pe o familie de români veniți în SUA în 1985, care au fost însoțiți de fiul Basile, american get-beget dar vorbitor de română, și de bunica micuțului venită în vizită la Boston, pe care o vom regăsi în agitatul București la întoarcerea acasă.

Mulțumim, prieteni dragi din Boston! Ne vine greu să ne urnim din loc, am vrea să mai schimbăm atâtea vorbe, dar ne rămân amintirile alături de voi. E miezul nopții și Canada se află la mare distanță. Autostrada e limpede, vremea frumoasă, iar somnul ne pândește la cotitură. Începe lupta cu orele, căci Montrealul ne așteaptă.Boston2

 

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *