Toronto, capitala provinciei Ontario, prosperă. Prețurile caselor cresc, viața e scumpă, dar sunt joburi, iar salariile ajută la plata ”bill”-urilor (facturi lunare). Greu găsești chirie sub 1.000 de dolari canadieni lunar, și asta doar pentru o mică garsonieră sau o cămăruță la un subsol. Însă un job mediu produce aproximativ 2.000 de dolari. În doi, merită! Ai acces GRATIS la serviciile medicale și bătrânețile asigurate. Trebuie doar să fii bun de muncă. Dar despre viața canadiană, cu altă ocazie. Acum vreau să rețin doar un exemplu din felul în care își arată localnici patriotismul: steagul național. E la vedere oriunde sau acolo unde nu te aștepți. Mare. Fluturător. Și pare să spună falnic: ”Asta e Canada!”.

IMG_20150514_170543

Plecăm la drum spre Toronto cu rezervorul aproape pe zero. Degeaba încerc să-i conving pe cei doi tovarăși de drum că e bine să avem mereu rezervorul plin pe jumătate. Încep să intru în fibrilație rutieră. Grig e tot cu laptopul în brațe, Ovidiu face pe calmul. ”Stai, omule, liniștit, că găsim imediat o benzinărie”. Aș! Nu și nu. Turbez. Se aprinde alarma la bord. ”Gata, rămânem în pana prostului! Nu m-ați ascultat, acum să vă văd cum împingeți la mașină”. Ei tac.

IMG_20150512_132115

 

Apare un panou cu benzinărie. Ieșim de pe autostradă și căutăm disperați. Parcă a intrat în pământ! Ne rătăcim și ajungem disperați în parcarea unui showroom aflat pe tarla. Întrebăm, aflăm, plecăm. Încă merge. Mașina mai are o rezervă de 5 km cât poate merge pe baterie. Uraa! Am găsit. Îl surprind pe Ovidiu când alimentează. Mă uit la el și îi spun eliberat: ”Era să ne-o coacem cu mâna noastră”. Râde cu benzină pe țeava îndesată în rezervorul Fordului.

IMG_20150512_140141

Plecăm ușurați. ”Ne trebuie acces la net, am nevoie să trimit un email”, semnalizează Grig. Ok. Mergem și după câțiva kilometri găsim o parcare cu tot felul de spații comerciale. E cam ca la Mall Băneasa și e plină America de Nord de astfel de zone de shopping și popas. Intrăm la Tim Hortons. Ce bine! Comand un late mare și un donut cu gem de căpșuni. Hmmm! Nu-mi place late-ul. Îi face cinste lui Ovi. I se asortează bine cu noua sa pălărie de vară. Îl trag în poză.

Ieșim și îi dăm bătaie. Mai avem vreo două ore până vom ajunge la familia Răchitan. Se simte un aer american atunci când ne apropiem de Toronto. Capitala provinciei Ontario s-a dezvoltat DSC_0416spectaculos după ce multe companii au părăsit provincia vecină Quebec atunci când aceasta a dorit să-și declare independența față de Canada. Toronto aduce cu New York. Zgârie-norii ”însămânțați” de investitori răsar precum o recoltă bogată, verdeață muuultă, chiar foarte multă, spații mari, peste tot, cartiere de vile și multe ”plaza” – centre comerciale răspândite la tot pasul. Se simte un suflu economic puternic și dacă privești autostrăzile; la un moment dat am numărat vreo opt benzi pe sens. ”Trei autostrăzi pe sens”, definește inspirat Ovidiu lățimea șoselelor. Vedem celebrul  CN Tower, care apare în toate imaginile turistice și care arată superb mai ales noaptea.

Descărcăm bagajele la familia Răchitan și așezăm la masă. Mersi, gazde primitoare! După ce vă dăm casa peste cap, ne mai dați și păpică! Vedeta casei e însă motanul Max. E, desigur, cu coada pe sus. Nu-i ajungi la nas, sare prin toată  casa, iar noaptea îți intră tiptil pe ușă în cameră, ca un agent secret specializat în spart intimități. L-am surprins în timp ce mă spiona înainte de culcare. Mai tare a fost faza cu Grigore: s-a trezit noaptea cu Max în pat! Tot așa, intrând pe furiș pe ușă și băgându-se subtil la culcuș. Ce să facă, Grig? S-a dat într-o rână să nu-l deranjeze pe Max la somn :) Nu există proba foto, doar mărturia lui boier Cartianu.

 

IMG_20150513_235247

Ce bună e cafeaua doamnei Emilia! Casa are apart cu box-uri de expreso de unică folosință. Aleg varianta braziliană, așa îmi aduc aminte de savoarea plajei din Rio, de nopțile Goianiei sau de churrascariile Brasiliei. Facem turul orașului și seara plecăm spre sala de conferințe. Parcăm chiar în fața primăriei vechi, în buricul Downtown-ului. Trag un selfie, îmi place clădirea. Îi surprind și pe partenerii de turneu când umblă la portbagaj.IMG_20150514_174917

Dar marea surpriză știți care e? Că întâlnirea noastră cu cititorii are loc în Toronto City Hall. Știți unde e? Chiar în clădirea primăriei din Toronto, sala 2 de Consiliu. Un fel de ”cabinetul 2”. În ditamai clădirea, din ditamai metropola, din ditamai Canada, de pe ditamai continentul – hop cine vine la ”cină”? Pardon, la conferință. O delegație de români care primește această mare onoare ca și când ar fi echipa primăriei din Hong Kong sau nu știu ce alai guvernamental de prin alte țări. Mai mult, avem acces până la 9 seara în clădire. În plus: intri și nu te întreabă nimeni ce faci, dacă ai cu tine o torpilă sau un elefant. Pur și simplu, nu există baraje birocratice, obstacole sau figuri care să te privească enervant de chiorâș.

DSC_0256DSC_0210

Zona e impresionantă. Clădiri de sticlă interminabilă, grupate în jurul fostului sediul al primăriei – un edificiu cu alură istorică, semeț, curat și ce impune încă respect. În mijloc – o piață plină de arteziene, porumbei și păsări curajoase. Peisaj cât se poate de natural, fără fițe, dar cu ștaif. Nu suntem singurii jurnaliști români.

DSC_0236E și colega Felicia Stepan, producător la Puls TV, o televiziune din Toronto care ține o geană pe România (www.pulstv.ca). Doru Cioată nu e jurnalist, dar urmărește presa din România mai abitir decât noi. Are ochiul imaginii format, e restaurator de opere de artă, însă grija sa cea mare e Nașul TV. ”Ce faceți cu aceastaă televiziune, mai rezistați? Mai bine rămâneți doar pe internet, eu vă voi urmări mereu aici la Toronto”.

IMG_20150514_181432Sala e populată cu mulți oameni dornici de idei pentru România. ”Miracolul din noiembrie” și cărțile Revoluției scrise de Grigore Cartianu sunt vedetele serii, dar la fel pot fi considerate și persoanele care ne așteaptă. Dau peste fosta noastră colegă de la ”Adevărul”, Fracisca M. Catană, aflată la Toronto alături de partenerul ei de viață de cinci ani. Mă face erou pe nedrept, spunând pe contul său de Facebook faptul că eu am angajat-o prima oară în presă. Nu știa  drăguța că am adus-o să scot din ea din untul de jurnalistă ocupată cu ecologia României murdare :)

 

Dau peste Ana-Maria Scordescu, pe care Grigore Cartianu a menționat-o în prefața ”Miracolului” și care e campioană la…sărit. E foarte săritoare în ajutorul prietenilor săi de pe Facebook veniți în vizită peste Ocean. Împarte pliante pentru evenimente culturale și de timp liber. Are acea inimă mare a românului care nu și-a uitat țara și care dă de la ea pentru ca musafirii să se simtă bine.IMG_20150514_181647

Îl întâlnim acolo și pe Dimitri Pantilie, fost fotbalist la Știința Craiova, ploieștean de felul său și actual manager la un mare lanț hotelier. Ne prindem în hora imaginilor și ne amintim de Craiova Maxima.

Sala e dotată cu tot ce ai nevoie. Microfoane în fața oricărui scaun. Ascultăm prezentările interesante ale AREC (Asociația Inginerilor Români din Canada) și ORCA (Asociația Românilor Canadieni din Ontario). Doamna Coldea, fără vreo legătură cu SRI :), spune ce greu devine procesul de emigrare de anul viitor. DSC_0253Domnul Gînscă are o propunere de business interesantă, care provoacă sala pe tema cumpărăturilor online. Se vede treaba că e vremea Planetei IT. Subiectul e la concurență cu cel al noilor condiții de emigrație. Proprietarul tânărului business româno-canadian culege întrebări din sală și promite să facă un…update cu sugestiile invitaților din Sala 2 a City Hall.

La final, eu și Grigore vorbim de România. Pasiunile cresc. Se face 21.30 și trebuia să părăsim de o jumătate de oră City Hall. O facem pe fugă, nu înainte de a ne face poze peste poze cu noii noștri prieteni. Un gând de recunoștință pentru inginerii româno-canadieni, care ne-au primit la masa lor, și pentru Iuliana Pacso și soțul său – fotograf neobosit -, care ne-au întins mâna, via ORCA. Ce bine e să ai prieteni ROMÂNI în Toronto. Ieșim afară. Luminile scaldă metropola într-un mix multicolor care te magnetizează inevitabil. Plecăm cu sufletele pline de emoție frumoasă. A fost MIRACOLUL nostru de la City Hall. Din locul unde am putut sta la masa primarului din Toronto fără ca nimeni să se întrebe ce căutăm acolo. Oare cum i-ar suna asta lui Sorin Oprescu?

Cu foști colegi, printre amintiri

IMG_20150516_150236Ziua următoare ne luăm timp de respirație. Tragem o fugă la Magdalena Manea, fostă colegă de presă din anii de gloriei ai Bulinei Roșii. Ce bine ne simțim. Soarele ne dă muniție pentru o zi superbă. Magda ne tratează cu o cafea născătoare de energie și ne saltă vitezoman spre ”Mandarin” – restaurantul în care mănânci o tonă, dacă poți, în schimbul unei sume fixe. M-am îndestulat cu o porție zdravănă de desert, fără prea multe prăjituri, dar cu o bogăție ”multiculturală” de fructe exotice.

De aici, pe mine și pe Grigore ne pescuiește fostul său coleg de facultate din Regie, Sorinel Bodîrlău. A lăsat România în urmă, dezamăgit mai mult de Emil Constantinescu decât de Iliescu. ”Parcă mi-a omorât speranța din fașă”.

IMG_20150516_165156

E în Toronto din 1997, alături de soția Alina și de fiul lor Paul. Căsuța lor e tare primitoare. Sorinel nu ratează ocazia de a-i arăta fostului său coleg ce atelier cochet de tâmplărie și-a făcut în garaj. ”În loc să fac eu, că m-am născut în comuna marelui Brâncuși, ai făcut tu, Sorinele! Bravo ție, tată!”. Felicitările lui Grig au rost. Am văzut cu ochii mei o masă din livingul casei făcută de maestrul Sorinel și zău că știe meserie de ”lemnar”!

Intrăm în casă și Alina ne servește cu niște salate foarte sănătoase, dintre care îmi rămâne în minte cea de avocado cu lămâie și roșii tăiate – hmmm, ce mi-a mai electrocutat papilele gustative! În spatele casei, Paul – un june aproape de adolescență, tare ”înțepat” și dotat fizic și intelectual -, ne provoacă la…hochei! ”Am înțeles când am ajuns aici că dacă nu-ți place hocheiul riști să-ți izolezi copii”, povestește Alina despre cum și-a deschis ea însăși apetitul pentru terenul de gheață. ”Și să știi că chiar am început să îndrăgesc acest sport”.

IMG_20150516_182952

Paul este dovada că Alina știe ce spune. Este și el îndrăgostit de hochei. Îi dă niște lecții lui Grigore de-i scoate ifosele sportive din cap. Olteanul fixat mai mult pe fotbal și pe tenis se ia la ”trântă” cu juniorul familiei Bodîrlău. Trag cu pucurile la poarta de pe gazon. Grig lovește slab, n-am cum să-l laud! Paul e însă jucător în devenire. Mă întorc la laptop să mai aștern câteva rânduri din Jurnalul de America. Privesc prin geam meciul din grădină. E soare, iarbă, bucăți negre din plastic dur zboară rapid spre plasă. Păsările cântă în armonie cu noi. E pace frumoasă, la Toronto…

, ,

One Response

  1. Am prins noi, indirect, intliaudine din Beijing. Zborul nostru de la Zhangjiajie a fost anulat din cauza inundatiilor. Am petrecut si noi cateva zile in companie chineza numeroasa, prin muntii Tianmen si Tianzi. Pacat de asfaltarea si accesibilizarea excesiva a locurilor care duce la turism de masa. Chinezesc.Cred ca v-ati lovit de el. Drum bun in continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *