Prima sută de metri: Cioloş pare a avea şi balls big enough, şi creier politic

Written by

În spatele acestei imagini uşor ridicole (cam ca aceea în care premierul Boc ieşise la cosit) PARE, cel puţin deocamdată, că se află un premier care, în sfârşit, are tot ce-i trebuie ca să funcţioneze mai mult decât mulţumitor.

Punctul 1, chiar dacă-i unul aparent mărunt şi aparent nesemnificativ: Ieri, Dacian Cioloş a venit să anunţe lista guvernului aproape la ora promisă, cu o întârziere niţel mai mică decât sfertul academic, ceea e chiar OK (tare rar lucru punctualitatea, în cazul vieţii publice din România: îmi aduc aminte, de exemplu, cum, acum vreo 23 de ani, Caius Traian Dragomir a întârziat fix 95 de minute la prima sa întâlnire cu alegătorii, în calitate de candidat în alegerile prezidenţiale, fără să simtă, desigur, nevoia să-şi ceară scuze celor care îl aşteptau, aproape fierţi în plin soare, pe Magheru).

Punctul 2: Dacian Cioloş a anunţat, în direct, o listă de miniştri care, împreună, au – sper că am socotit bine – ceva mai mult de 100 de ani de experienţă, la vârf sau aproape de vârf, în instituţii importante ale UE, ca şi în alte structuri şi organizaţii internaţionale mari. Asta-i nasol, dar nasol de tot (ceea ce mă bucură mult!) pentru năravurile funcţionărimii leneşe, iresponsabile şi trufaşe de pe malurile Dîmboviţei.

Punctul 3: Premierul desemnat a reuşit să convingă, naiba ştie cum, şi câteva persoane cu notabilă experienţă în sectorul privat să intre în guvern. Asta-i, din nou, nasol de tot pentru lenea cea până la cer a funcţionărimii româneşti. Şi aceasta fiindcă, în sectorul privat, există un singur Dumnezeu: eficienţa. Cine nu-i eficient, pleacă iute de tot. Punct. În timp ce, în sectorul public de la noi, funcţionarii sunt obişnuiţi, la nesfîrşit, cu o sfântă treime alcătuită din cafeluţe, şpagă şi bârfe care ocupă toată ziua ce-ar trebui să fie nu una de leneveală, ci una de muncă.

Punctul 4: Pe cât am înţeles, şeful Cancelariei Primului Ministru nu va mai fi doar un ins care să pregătească şi să tot învârtă hârtii de tot felul, ci va avea ca atribuţie principală să urmărească, atent, ca toată funcţionărimea aparatului guvernamental din Palatul Victoria să facă, precis şi la timp, ceea ce decid Cioloş şi miniştrii săi. Din nou, nasol de tot pentru tsunami-ul de lene care a copleşit, de multă vreme, mai toate structurile instituţionale ale statului român.

Dacă pentru punctul 1 nu-ţi trebuie decât niţel bun simţ, pentru punctele 2,3 şi 4 e nevoie, să fie clar, de VERY big balls (aş fi zis mai direct, pe româneşte, dar prefer să nu se isterizeze cei de pe Facebook). Cel puţin deocamdată, premierul desemnat dă semne că le are. Nu-i pot ura lui Dacian Cioloş decât un singur lucru: să nu i se micşoreze cumva aceste very big balls pe parcurs (iar mie nu-mi pot ura – foarte serios vorbesc – decât sănu mă fi înşelat în evaluarea făcută aici)!

Cazul Dâncu şi cazul Motoc

Dar balls big enough nu-s, desigur, de ajuns. De una singură, voinţa – oricât ar fi ea de fermă şi de puternică – poate capota. Dar cel puţin două dintre nominalizările făcute de Cioloş pun în lumină faptul că premierul desemnat are şi mult mai mult creier politicdecât puteam eu bănui, văzându-l şi ascultându-l. Recuperându-l pe Dâncu – un profesionist stimabil, cred eu, precum şi un om cu mult scaun la cap – Cioloş spune celor din PSD (partidul care, care cel mai probabil, va fi, în perioada următoare, principala forţă ce va tot pune beţe-n roate noului guvern), aproape direct: „Staţi în banca voastră! Cei mai buni şi mai eficienţi – şi mai puţin terfeliţi în scandaluri – oameni ai voştri, ai Stângii, sunt deja cu mine!”; în plus, e imposibil să nu înţelegi, din prima, că prezenţa lui Dâncu în guvernul de tehnocraţi al lui Cioloş spune că, la nevoie, poate să apară uşor un partid de stânga nou-nouţ, fără corupţie, fără corupţi, fără ifose, fără grohăielile tembele ale baronilor locali. O astfel de perspectivă e nasoală rău pentru cohortele de penali de la vârful actualului PSD (dar, poate, o şansă uriaşă pentru majoritatea absolută a acestui partid care, în mod clar, nu poate fi alcătuit doar din infractori – aceştia s-au adunat, exact ca ploşniţele, mai ales la vârful partidului, acolo unde poţi fura, din greu, având acces la banul public).

În sfârşit, dovada cea mai clară că premierul desemnat chiar are creier politic e nominalizarea unui diplomat de meserie la Apărare. În situaţia geostrategică extrem de dificilă de pe întreg flancul estic al NATO, aflat sub presiunea creşterii rapide a agresivităţii fără mănuşi a Rusiei neoimperiale, România are mare nevoie de garanţiiferme că va putea opri, în caz de nevoie, tăvălugul rusesc. Astfel de garanţii pot veni însă doar dintr-o singură direcţie: de la NATO. Şi nu mă refer aici la armament performant (deşi şi de acesta am avea mare nevoie), ci mai ales la testarea şi consolidarea voinţeipolitice a aliaţilor ezitanţi (şi-aceştia, să fie clar, nu-s deloc puţini). Pentru un asemenea rol, un diplomat de carieră – cum e Mihnea Motoc – e, cred eu, cel mai potrivit.

În plus (LOL şi LOL!), nominalizarea lui Motoc la Apărare va contribui, cred eu (chiar dacă indirect, desigur), şi la relansarea agriculturii; a zootehniei, mai precis, fiindcă acum prealuminosul Mircea Duşa se poate întoarce, în sfârşit, exact acolo unde-i este locul: la păscut porcii, prin coclaurii Harghitei.

P.S.: Tot ce am afirmat eu aici poate fi citit, desigur, şi în cu totul alt chip. Ion Cristoiu, de exemplu, afirmă că „în realitate, nu e vorba de nici un Guvern tehnocrat. E un Guvern al unei noi majorităţi PNL, UNPR, UDMR, Minorităţile naţionale şi o parte din PSD, căreia i s-a pus, pentru a părea o altă Marie, pălăria guvernului de tehnocraţi”. M-aş bucura mult ca experiementatul jurnalist să nu aibă dreptate. Eu, unul, m-am cam săturat de ţepe şi blaturi în viaţa publică. 26 de ani sunt, cred eu, mai mult decât de ajuns!

Articolul este preluat de pe blogul personal al lui Florin Diaconu: http://florindiaconu.com/

image-2011-03-20-8409965-46-florin-diaconu

Florin Diaconu este conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), Doctor în Ştiinţe Politice. Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare. A publicat mai multe volume de autor, peste 75 de studii academice şi câteva mii de articole de presă. Este membru fondator şi director al Hans J. Morgenthau Center, care editează, în limba engleză, o pagină web de relaţii internaţionale privite în cheie teoretică realistă (www.morgenthaucenter.org). Ideile exprimate în continuare nu angajează nici una din instituţiile menţionate aici şi reprezintă opinia profesională a autorului.

 

 

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *