VOCILE DIASPOREI. Mihaela Ciovică (Montreal): ”Unde mi-e casa?”

Written by

A trecut doar o zi de cand am ajuns ,,acasa” la Montreal.Ca de fiecare data cand revin de la Sibiu, ma intreb unde mi-e casa.Cand locuiesti in doua locuri ,te intrebi unde esti acasa.Cand familia ti-e despartita de ocean, te intrebi unde e acasa.De multe ori am incercat sa tai cordonul ombilical care ma leaga de Sibiu, dar el se incapataneaza sa reziste,sa fie elastic si sa ma tranteasca cu forta inapoi .

M-am alimentat zi de zi cu otrava raului legat de Romania, crezand in acest fel ca ma voi elibera si voi trai scapata de dor ,de nelinistea ca nu sunt unde ar trebui sa fiu.Am avut zile pline ,frumoase si fericite in Montreal in care nu m-am gandit nici o clipa ce e dincolo de ocean, insa noaptea visele isi faceau treaba si zburam deasupra Vaii Hartibaciului ca sa-mi aduca aminte de unde am plecat.

Ma trezesc dimineata urecheata fiindca am vrut sa uit.Asa ca o iau iarasi de la capat si traiesc in Montreal cu gandul la clipa in care voi ateriza pe aeroportul din Sibiu, unde sef la security e un var de al meu si unde o vecina care lucreaza si ea acolo imi spun ,,Bine ai venit acasa!”Caut emotionata si obosita dupa un drum de cosmar privirile alor mei pe aeroport si ii gasesc de fiecare data…sunt acolo pentru mine!Dorm cateva ore si ma trezesc mai vie ca niciodata fiindca incep sa-mi simt respiratia:sunt in sfarsit acasa!

Ma plimb pe stradutele Sibiului si recunosc fiecare piatra de parca eu as fi as sculptat-o cu sufletul si as fi asezat-o acolo cu grija vesniciei..Ador mirosul zidurilor mucegaite de vreme si pietele care pulseaza prin mine o istorie pe care o cunosc atat de bine fiindca e zidita in fiecare celula a fiintei mele.Sunt parte din caldaram si parte din macii si buruienile care insotesc drumurile Sibiului.Cei dragi ai mei sunt o parte in morminte si ma asteapta rabdatori sa le aduc lumina printr-o rugaciune si o lumanare asezata cu iubire vesnica la capataiul lor.Cei vii ai mei imi daruiesc iubire neconditionata,protectoare si fara limite pe care o simt in ventriculele inimii ,aproape fizic…

Imi aduc aminte de prima vizita in Sibiu cand am revenit cu Victor, copilul meu .La plecare a inceput sa planga,avea sase ani si ma intreba disperat:,,Cine v-a dat pe voi afara din Romania?Spune-i lui tati sa aduca masina si calculatorul,avem tot ce ne trebuie aici,eu nu vreau sa plec!”Asa a plans pana la Munchen,nu stiam cum sa-l consolez fiindca nu aveam nici un raspuns…asa ca, imi innecam lacrimile,imi inghiteam nodul din gat si-mi promiteam ca intr-o zi ne vom intoarce…

Mihaela Ciovică, Montreal

Mihaela Ciovica

, ,

7 Responses

  1. In ce priveste al doilea subiect, ala cu ” rusinea de a fi roman”, as avea ceva de zis.
    Constat ca nici de data asta un text atat de hotarat si combativ, ajunge la mine…….. nesemnat .
    Oare dece ? ii e rusine autorului de ce sustine ? Autoarea se auto defineste ca ar fi de origine mioritica : “simplu muritor mioritic” , spune ea! Pai ce fel de mioritic este anonima, cand a fi mioritic inseamna a paste mioarele pe plaiurile tarii, cand dumneaei e plecata de 20 de ani de pe plaiurile despre care se lauda ca ar fi ale domniei sale ?
    Insa merg mai departe cu gandurile. Ideia pe care anonima autoare o foloseste pentru a-si dezvolta cele ce am citit este de fapt o intrebare. “Iti este rusine ca esti roman “?. Iar intrebarea nu a pus-o unui interlocutor oarecare ci ti-ai pus-o tie insuti. Este prin urmare o chestie de constiinta, o intrebare care se adreseaza sanctuarului tau intim, constiintei tale, in care nimeni nu poate sa intre si unde esti tu singur cu tine fara alt martor. Deci deschis, sincer si cinstit. Si atunci, pentru ca sa vezi mai limpede care ar fi raspunsul la intrebare, cred ca ar fi logic, corect, sa completezi cu ideia in care sa fie continut motivul, motivele pentru care poti fi sau nu mandru de a fi roman. Si-aici cred ca e bine sa mai amanuntim. Numai faptul ca din mosi stra-mosi esti de etnie romana, ar fi asta suficient ? Pe teritoriul oricarei tari, in zilele noastre, traiesc si oameni care sunt veniti de pe alte meleaguri si care traiec, ca si in Romania, la olalta cu totii, se supun acelorasi legi, chiar daca au alte credinte. “Saltimbanci agramati” ii numeste autoarea, pasind prin aceata in domeniul nationalismului care, ca toate -“ismele” denota o pozitie extrema aplicata spiritului national. Si despre care autoarea ii considera ca nu ar fi romani ci ca ar avea “doar cetatenia romana”. Hmmm!
    Si continua domnia sa cu exemple pentru care romanii ar trebui sa fie mandri, din care alege, intamplator oare ? pe Emil Cioran si Mircea Eliade. Ce-i drept, nume rasunatoare in cultura romana. Dar cat de romani, sau ce fel de romani erau ei, in asa fel incat sa fim mandri de ei ?
    – Despre Emil Cioran, printre altele Wikipedia spune : “In timpul sederii sale la Berlin, a devenit interesat in politica regimului Nazist, a contribuit in Vremea, tratand subiectul (in care Cioran marturiseste ca “nu exista in zilele noastre vre-un politician pe care-l vad mai cu simpatie si admiratie decat Hitler) si in acelas timp i-si exprima aprobarea pentru asa numita Noapte a Cutitelor Lungi. Iar intr-o scrisoare adresata lui Petru Comarnescu se descria pe sine ca fiind Hitlerist”
    – Despre Mircea Eliade, in Wikipedia deasemeni gasim : “De multe ori in perioada anilor 1930 Eliade si-a exprimat in mod public sustinerea Garzii de Fier, o organizatie fascista antisemitica. Implicarea sa in politica timpului sau, ca si de altfel cu alte conectii de extrema dreapta, au fost criticate in mod frecvent dupa cel de al 2-lea razboi mondial.”
    Mă rezum numai da aceste doua exemple date publicitatii, pe care autoarea anonima le considera ca ar fi suficiente pentru a justifica mandria de a fi roman. Si as fi intrebat-o, daca as fi avut posibilitatea, cat de bine s-ar fi simtit domnia sa, care se considera atat de mandra ca e romanca, daca un cetatean canadian ar fi intrebat-o de unde e orignara, si respectivul ar fi spus cu inteles..”aha”….dupa ce ea i-ar fi spus ca e din Romania…Mie mi s-a intamplat asta si canadianul cu care vorbeam mi-a adus aminte ca tatal lui , fiind aviator militar in cel de al doilea razboi mondial, a zburat deasupra Romaniei, care era pe vremea aceia aliata cu Germania nazista, pentru a arunca bombe in nodul de cale ferata Grivita din Bucuresti si in zona petroliera din Ploiesti, informatie la care eu, cum credeti ca m-am simtit ?
    Si i-as mai fi spus acelei anonime doamne, ca eu sunt nascut in Romania, tatal fiind evreu iar mama germana si nu-mi pot sterge din memorie ingrozitoarea imgine a celor cateva cadavre atarnate in 1940 de catre legionarii romani in carlige la abator si care purtau pe piept inscriptia “carne cosher”. Iar daca domnia sa ma categoriseste ca fiind intre acei “saltimbanci agramati care macelaresc limba romana”, nu o pot impiedica. Insa ca sa raspund la intrebare, ma gandesc mai intai la multi la altii cu care ma mandresc ca sunt roman … ca de exemplu la George Enescu, Nicolae Titulescu, Grigorescu, Tonitza, si inca multi, multi altii.

    • Rene Ghelman, tatal meu a fost evreu si mama mea e dupa mama, sasoaica.Cred ca ati inteles, ca n-ati inteles nimic din ce am scris!

      • Stimata doamna Ciovica din Montreal. Cred ca este o oarecare confuzie la mijloc. Ceace am scris la data de 28 Iulie 2015, la care am primit comentariul Dv abea dupa mai bine de patru luni, privea subiectul unui articol nesemnat de cate autoarea care l-a scri, si pe care ce Dv. l-ati publicat in “Vocea Diasporei”, si care-si punea intrebarea daca sau nu sa-i fie rusine ca e romanca. Nu cred ca am apreciat gresit faptul ca Dv., prin a publica acest articol, ati fost de acord integral cu continutul sau. Raspunsul meu se referea numai la acest articol si nu la gandurile Dv. exprimate in Vocea Diasporei cu prilejull intoarcerii Dv. dela Sibiu, acasa la Montreal, si de aceea aprecierea pe care o faceti in a spune ca nu as fi inteles nimic dince ati scris acest articol, cred ca este lipsita de subiect..

  2. Si deoarece tot sunt “pe fir” (ca sa ma exprim in termeni obisnuiti in “street language”) vad ca recentul meu comentariu, ca si cel din iulie 2015, a fost “supus moderatorului”. Cine este oare acest moderator care are dreptul de a da , sau nu, liber circulatieie unui raspuns ? “Freedom of speech” este doar apanajul unora, a acelora care au in mana puterea de a decide. Nu suntem oare cu totii in societatea noastra de azi “egali” ? Sau, ca sa-l parafrazez pe Coluche, se considera unii “mai egali” decat altii ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *