Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a arătat că una dintre deciziile cele mai importante care au fost luate în cadrul Summitului NATO de la Madrid este cea referitoare la suplimentarea trupelor aliate pe teritoriul României.

„Este una dintre deciziile cele mai importante pe care acest summit le-a luat şi care, evident, este în favoarea intereselor de securitate ale României, pentru că noi am urmărit în mod constant în ultima perioadă consolidarea posturii de descurajare şi de apărare pe Flancul Estic, iar Summitul a luat decizii în acest sens, în continuarea şi pe baza deciziei foarte importante pe care, iarăşi, am obţinut-o la Summitul din 24 martie, şi anume crearea acelor patru grupuri de luptă noi, inclusiv pe teritoriul României, ceea ce echilibrează abordarea NATO în ceea ce priveşte Flancul Estic”, a declarat ministrul român de Externe.

Bogdan Aurescu a apreciat că există o abordare unitară pe întregul flanc și că noua concepţie privind consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic vizează şi alocarea de forţe precise, care vor întări prezenţa aliată pe teritoriul României, în cazul în care va fi necesar, informează stiritvr.

„În cazul în care există un atac din partea unui stat terţ, atunci forţele de pe teritoriul României vor asigura primul răspuns, iar între timp, într-un interval extrem de scurt, forţe care deja sunt alocate pentru ţara respectivă vor veni în sprijinul acestei activităţi de apărare de pe teritoriul respectiv”, a arătat Aurescu, citat de Agerpres.

Ministrul român de Externe a mai spus că în documentele Summitului de la Madrid se află şi decizia de pre-poziţionare de echipamente şi de muniţie pe teritoriul fiecărui stat aliat de pe Flancul estic, ceea ce asigură o apărare mai eficientă.

„Este foarte important că avem o nouă concepţie, care transformă în mod fundamental postura de apărare şi descurajare pe Flancul estic şi o face o mai eficientă”, a mai spus Aurescu.

Ministrul de Externe a apreciat că o realizare a României este faptul că în declaraţia Summitului NATO de la Madrid apare termenul de apărare înaintată (Forward Defence).

„Este prima oară când acest termen este inclus într-un document al unui summit NATO”, a arătat Aurescu.