David Popovici și Klaus Iohannis, față în față

Campionul mondial la înot David Popovici a fost decorat, miercuri, de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler. Și antrenorul sportivului, Adrian Rădulescu, a fost decorat de șeful statului cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler.
„La doar 17 ani ați reușit performanța extraordinară de a deschide un nou capitol în istoria natației românești. În semn de prețuire, vă confer astăzi cea mai înaltă distincție a statului român pentru parcursul sportiv de excepție de până acum.
Dovediți în fiecare zi prin exemplul personal, o conduită morală de excepție, disciplină, maturitate și modestie, calități cu care ați cucerit inimile tuturor. Sunt convins că reprezentați o sursă de inspirație nu doar pentru copii și pentru românii de toate vârstele. Apreciez în mod deosebit energia cu care ați vorbit publicului despre participarea la activități sportive și despre beneficiile unui stil de viață activ și sănătos.“, a declarat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a subliniat şi întreaga sa apreciere pentru antrenorul Adrian Rădulescu.
Șeful statului a subliniat că autoritățile trebuie să facă din sport o prioritate: „Rezultatele sportivilor obligă autoritățile să facă o prioritate din acest domeniu. Sportul, în definitiv, este despre educație, disciplină, pasiune, talent, fair-play, este despre o societate care se dezvoltă armonios și sănătos”.
Înotătorul a subliniat și el că este nevoie ca sportul să devină o prioritate națională.
„Aș vrea să menționez faptul că sunt convins că suntem doar la început și avem o misiune pe care încercăm să o ducem la capăt, anume să facem sportul o prioritate națională, un ambasador al țării, pentru că merită și poate face lucruri foarte frumoase”, a mai afirmat sportivul.
La Campionatele Mondiale de la Budapesta, David Popovici a obținut aurul în probele de 200 și 100 de metri.
Sportivul de doar 17 ani şi-a adjudecat aurul şi în finalele de 50 m, 100 m, 200 m liber şi ştafeta de 4×100 m liber masculin, la Campionatul European de înot pentru juniori.
Sursa: Digi 24