Noul ambasador desemnat al Statului Israel în România, Reuven Azar, a sosit la Bucureşti, informează, joi, un comunicat de presă al misiunii diplomatice.

Potrivit agerpres, diplomat de carieră, Reuven Azar a deţinut până de curând funcţia de director al grupului de lucru Israel-SUA-China din cadrul Ministerului israelian de Externe.

Reuven Azar, s-a născut în Argentina în 1967, a absolvit Universitatea Ebraică de la Ierusalim ( cu master în Relații internaționale), vorbește fluent engleză, spaniolă și arabă iar în prezent studiază limba română.

De-a lungul activității sale, ambasadorul s-a ocupat și de aspecte ale cooperării și negocierii cu Autoritatea Palestiniană. A fost, de asemenea, șeful misiunii Economice a Ambasadei Israelului la Cairo, în Egipt (1996-2000), precum și consilier pentru afaceri politice, timp de patru ani, la Washington, SUA (2003-2006).

În perioada 2014-2018, Reuven Azar a fost vice-ambasador la Washington DC, SUA. Anterior acestui mandat, a fost șeful Departamentului de Cercetare pentru Orientul Mijlociu în cadrul Ministerului de Externe israelian precum și vice-ambasador la Amman, în Iordania.

Până în septembrie 2021, ambasadorul trimis în România a fost consilier adjunct pentru securitate națională și politică externă în cadrul Consiliului Național de Securitate Națională, dar, în același timp, a fost consilier de politică externă al Prim-ministrului Israelului.

Thrilled to have arrived to Romania (Încântat că am ajuns în România)