Consolidarea cooperării sectoriale dintre România şi Cehia, precum şi impactul multidimensional al agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei s-au aflat pe agenda discuţiilor purtate joi, la Praga, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său, Jan Lipavsky.

Potrivit unui comunicat al MAE, consultările au avut loc pe fondul exercitării de către Cehia, în semestrul al doilea al acestui an, a Preşedinţiei Consiliului UE.

Cei doi miniştri au abordat perspectivele de aprofundare a dialogului politico-diplomatic bilateral, iar în ceea ce priveşte relaţiile economice au subliniat atât necesitatea diversificării exporturilor reciproce, cât şi rolul important al investiţiilor. În plan sectorial, au fost evidenţiate o serie de domenii de interes pentru ambele părţi, precum energie, transport şi logistică, turism, agricultură.

Schimburile comerciale între România şi Republica Cehă au atins anul trecut 5,1 miliarde de euro, cel mai înalt nivel înregistrat până în prezent.

Aurescu şi Lipavsky au evocat obiectivele comune la nivel european în contextul Preşedinţiei cehe a Consiliului UE şi în cadrul NATO, ca urmare a Summitului de la Madrid şi în perspectiva ministerialei de Externe pe care o va găzdui România în luna noiembrie a acestui an.

Conform MAE, cei doi miniştri au discutat, cu prioritate, despre impactul multidimensional al agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei şi au realizat un schimb cuprinzător de opinii cu privire la situaţia de securitate regională, situaţia refugiaţilor ucraineni şi impactul asupra altor domenii-cheie, precum securitatea alimentară şi securitatea energetică.

Au fost abordate, de asemenea, subiecte de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv din perspectiva intereselor României şi a priorităţilor Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, omologul ceh reconfirmând în dialogul cu ministrul Aurescu susţinerea „activă” şi „fermă” a ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen, se arată în comunicatul MAE.

Bogdan Aurescu şi Jan Lipavsky au convenit promovarea comună a unui proces de reflecţie la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte viitorul Parteneriatului Estic.