Ministrul Muncii deplânge angajații de la privat

PSD nu este promotorul unei austerități în perioadă de criză, transmite ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Eu nu sunt de acord cu crearea acestor falii în societate (n. r.: salarii crescute la bugetari, în comparație cu cei care lucrează la privat). Dacă vă aduceți aminte, noi am început cu privatul în acest an: am pus la dispoziția mediului privat acea sumă de 200 de lei, netaxabilă de către stat, cu care mediul privat poate majora salariul minim fără să aibă un efort bugetar suplimentar. Acei 200 de lei nu sunt purtători de taxe.
Am anunțat că în septembrie voi convoca partenerii sociali, să căutăm o soluție, așa încât la 1 ianuarie salariul minim să fie iar majorat. Și avem Legea 153 care vorbește de acele pătrimi. Trebuie să respectăm legea. Noi, PSD, nu suntem promotorii unei austerități în perioadă de criză”, a spus ministrul Marius Budăi, într-un interviu pentru B1TV, preluat de stiripesurse.
Despre salarile de la Ministerul Muncii, Budăi a afirmat: „Nu suntem în vârful ierarhiei salarizării. Suntem chiar un pic sub medie la nivel de ministerul Muncii, recent am și pierdut 4 – 5 colegi. Suntem undeva la 3.500 net salariul mediu net. Secretarul general are plata ca la toate ministerele, nu are un salariu mai mare. Nu mai știu exact, e un coeficient de 7 sau 8 înmulțit cu salariul minim, care e blocat la nivel de 2018”.
Recent, întrebat de ce salariile bugetarilor sunt mai mari decât cele din mediul privat, social-democratul a răspuns: „Sunt două chestiuni, muncitori necalificați la stat sunt foarte puțini. Calificările sunt înalte, altele sunt salariile. Apoi, dacă vorbim și de o raportare mincinoasă – în România încă sunt angajați care se complac în situații cu plata cu 2 lei pe hârtie și cu 5 lei în mână. O să vedem că dacă vom avea un cost real trecut pe hârtie alta ar fi diferența”.