Laszlo Borbely: „Oriunde aţi fi studenţi în această lume, e nevoie de voi”

Laszlo Borbely, consilier de stat şi şef al Departamentului de Dezvoltare Durabilă, s-a angajat, luni, să transmită ministerelor de resort propunerile din rezoluţiile adoptate de Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni, organizat la Bucureşti la finalul lunii august.
„Oriunde aţi fi studenţi în această lume, e nevoie de voi. E nevoi, de exemplu, de un colectiv, cum sunteţi acum, de o familie a studenţilor tineri, frumoşi, pregătiţi, care nu numai că au formulat şase rezoluţii extraordinar de interesante, ci să vedem ce se întâmplă după. Pentru că noi, foarte disciplinaţi, anul trecut, am trimis la toate ministerele, la toţi cei care, evident, sigur, au citit. Şi să vedem ce facem cu aceste propuneri.
(…) Acum o să fim mai insistenţi”, a spus Laszlo Borbely la ceremonia de încheiere a celei de-a doua ediţii a Forumului Studenţilor Români de Pretutindeni, proiect organizat de patru asociaţii de studenţi şi tineri, găzduită de Aula Ministerului Culturii.
El a arătat că, după cum a afirmat premierul Nicolae Ciucă la deschiderea evenimentului, propunerile studenţilor vor fi „luate în serios”. „Eu mă prezint săptămâna viitoare în faţa prim-ministrului şi o să spun: avem aceste rezoluţii, ce facem în continuare? (…) Suntem răspunzători să mergem mai departe”, a mai spus Laszlo Borbely.
Sorin Costreie, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, prorector al Universităţii din Bucureşti, şi-a exprimat speranţa ca Guvernul şi societatea să găsească soluţii pentru ca studenţii români din afara ţării să se întoarcă în ţară. (integral)