Președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe fostul președintelui Curții de Conturi și fost șef al Partidului Democrat, Marian Lupu, cu Ordinul „Steaua României”, personaj care nega existența limbii române în Republica Moldova și care a spus că protestele de 7 aprilie, care au răsturnat regimului comunist al lui Vladimir Voronin de la Chișinău, ar fi fost o lovitură de stat.

Iohannis a decorat președinții mai multor Instituții Supreme de Audit (ISA) din state europene pentru contribuția adusă la dezvoltarea auditului public în context european și pentru profesionalismul de care au dat dovadă în exercitarea mandatului lor.

Comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale arată că ”în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională adusă la dezvoltarea auditului public în context european, pentru integritatea și profesionalismul de care au dat dovadă în exercitarea actului de control, Președintele României a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor domnului Holm Janar, Auditorul General al Oficiului Național de Audit al Republicii Estonia, domnului Lupu Marian, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova, și domnului Tavares José, Președintele Curții de Conturi a Republicii Portugheze”.

Marian Lupu a fost unul dintre liderii Partidul Democrat (PD) pe timpul conducerii de facto a oligarhului Vlad Plahotniuc.

Mai mult, Marian Lupu, declara în urmă cu circa 10 ani, în septembrie 2021, că Articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, privind limba de stat, nu va fi modificat și rămâne cu sintagma de „limba moldovenească”.

Acest lucru a fost speculat politic și electoral de către toți politicienii de la Chișinău până la actuala conducere care vorbește deschis numai de existența „limbii române”, însă nu are majoritatea constituțională de două treimi (din 101 parlamentari – n.red.).

Lupu declara, în 2012, că s-a răzgândit ideologic și că nu mai crede în existența limbii române în Republica Moldova.

M-am răzgândit. Ştiinţific nu mai este limba română, cum spuneam anterior, ci limba moldovenească […] S-a zis cu ştiinţificul, deoarece ştiinţifice sunt tezele susţinute de oamenii de ştiinţă, iar eu astăzi vă zic: voi promovaţi ideile ştiinţifice, însă vă atrag atenţia că ştiinţele sociale sunt cu o puternică influenţă subiectivă. Iar dacă sunt subiective înseamnă că sunt promovate în interese politice”, a precizat Lupu.

Marian Lupu pretexta atunci voalat că „răzgândirea sa” vine din dorința și linia PD-ului de „auto-determinare” a cetățenilor Republicii Moldova, aceasta fiind de fapt linia politică a PD care promova „moldovenismul”, în esență o politică anti-românească și filorusă de negare a istoriei comune și lingvistice a României și Republicii Moldova.

Noi oferim dreptul la auto-identificare etnică, nimeni nu presează pe nimeni”, a adăugat Lupu în cadrul unei emisiuni televizate de Pro TV Chișinău, fapt ce a stârnit controverse la acea vreme.

De altfel, în decembrie 2013, Curtea Constituțională de la Chișinău a statuat că Declarația de Independență din 1991, în care este consemnată „limba română” este un document care prevalează Constituției Republicii Moldova, al cărui Articol 13 a fost modificat politic de guvernarea agrariană filorusă cu „limba moldoveanească”.

De aproape nouă ani de zile, niciun politician de la Chișinău nu a aplicat prevederea Curții Constituționale și astfel în Constituția de la Chișinău există în continuare sintagma de „limbă moldovenească”.