Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că există un aviz pozitiv al Comisiei de Monitorizare din cadrul APCE pentru raportul de ţară al României.

Salutăm avizul pozitiv al Comisiei de Monitorizare din cadrul APCE pentru raportul de ţară al României. Documentul relevă progresele făcute de ţara noastră în domenii cheie”, a scris Stroe, pe Facebook.

El arată că în document este apreciat proiectul de desfiinţare a SIIJ, care este calificat drept un pas important.

„Raportul notează şi progresele semnificative realizate de România în lupta anticorupţie şi în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi drepturilor minorităţilor. În ceea ce priveşte protecţia minorităţilor naţionale este menţionat chiar că România poate fi considerat unul dintre exemplele europene de bune practici”, spune Stroe.

Liberalul menţionează că în document este precizat şi faptul că în noile Legi al Justiţiei au fost implementate recomandările MCV, ale Comisiei de la Veneţia şi ale instanţelor judiciare, inclusiv ale CSM, garantul independenţei justiţiei.

Potrivit lui Stroe, Comisia de Monitorizare a decis şi solicitarea opiniei Comisiei de la Veneţia asupra Legilor Justiţiei, arătând că aceasta este o procedură firească pentru toate statele membre UE atunci când se discută despre reforma din domeniu.

„Încă din 2017, am colaborat activ cu această instituţie pe Legile Justiţiei şi îi apreciez rolul de partener şi sprijinul pentru democraţie şi stat de drept la nivelul fiecărei ţări membre. În redactarea noului pachet de legi, ministrul PNL al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a luat în calcul şi a implementat toate opiniile anterioare ale Comisiei de la Veneţia şi recomandările din MCV.

Astfel, este consolidat planul României pentru adoptarea Legilor Justiţiei şi ridicarea MCV. Îndeplinirea acestor angajamente ne duce mai aproape de obiectivul nostru de aderare la spaţiul Schengen până la finele acestui an”, conchide liberalul.