Alina Gorghiu, preşedinte interimar al Senatului, vizită în RM

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 21-23 septembrie, pentru a participa la deschiderea acţiunii „Zilele Filmului Românesc”, la invitaţia lui Adrian Dupu, secretar de stat la Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova (DRRM).
Programul vizitei la Chişinău cuprinde şi o întâlnire cu reprezentanţi ai principalelor ONG-uri din Republica Moldova care se ocupă de problema violenţei domestice şi a egalităţii de gen.
„DRRM îşi propune ca prin această acţiune să întărească, păstreze şi consolideze legăturile dintre România şi Republica Moldova, în vederea exprimării identităţii etnice, culturale şi lingvistice”, se arată în Memorandumul intern privind această vizită, aprobat luni în Biroul permanent.
Alina Gorghiu va fi însoţită în Republica Moldova de Corina Bote, secretar general adjunct al Senatului.