Conducta prin care gazele din Azerbaidjan pot ajunge şi în România a fost în sfârşit inaugurată la Sofia, după o întârziere de peste 10 ani.

Prezentă la inaugurarea interconectorului dintre Bulgaria şi Grecia, şefa Comisiei Europene a afirmat că noua conductă schimbă regulile jocului pe piaţa energiei din regiune şi eliberează Europa de dependenţa de gazul rusesc.

Segmentul de 180 de km inaugurat la Sofia va permite conectarea rețelelor de gaze care vin din Asia cu cele care ajung în Europa Centrală, trecând prin România.

Interconectorul va putea transporta până la 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.

Proiectul interconectorului a fost lansat în 2009, dar a fost tergiversat ani de zile. Bulgaria a accelerat lucrările pentru că era dependentă în proporție de 80% de Gazprom.

Experții în energie spun că, după această inaugurare, principala problema rămâne prețul gazelor consumate în timpul iernii.

„Uniunea Europeană a sprijinit acest proiect încă de la început, politic și financiar. Energia înseamnă libertate. Această conductă schimbă jocul, avem ce trebuie pentru a ne rupe energetic de Rusia. Europa are suficient gaz pentru iarnă, primul pas a fost diversificarea surselor. (…) Criza energetică este una foarte serioasă și cere din partea UE un răspuns comun. Ieri am decis să limităm profiturile anumitor companii energetice și să direcționăm profiturile excepționale către căminele și afacerile care se află în situație de risc”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu ocazia inaugurării gazoductului Bulgaria – Grecia.