MAE aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului

Ministerul Afacerilor Externe aduce, duminică, omagiul său memoriei victimelor Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii acestuia, mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România.
„Promovarea diversităţii, a respectului faţă de celălalt, egalitatea fiecărei fiinţe umane în raport cu celelalte în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale reprezintă principii esenţiale pentru dezvoltarea unei societăţi democratice.
Importanţa combaterii şi condamnării cât mai puternice a narativelor de negare şi distorsionare a Holocaustului este mai evidentă ca oricând, iar adoptarea, în mai 2021, a Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură reprezintă cea mai recentă expresie a eforturilor constante ale României de păstrare a memoriei trecutului, protejare a supravieţuitorilor şi combatere a intoleranţei şi discriminării”, se arată într-un comunicat al MAE.
În acest context, ministerul îşi reafirmă hotărârea de a contribui activ la aceste eforturi, prin susţinerea acordată în procesul de implementare a Strategiei.
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 din 5 mai 2004 a fost aprobată data de 9 octombrie pentru comemorarea oficială, în plan naţional, a Zilei Holocaustului. Această dată marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941. În baza acestei decizii, în fiecare an, la 9 octombrie, autorităţile române organizează manifestări dedicate memoriei Holocaustului, incluzând conferinţe, seminarii, lansări de carte, spectacole, concursuri şcolare.