Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat luni atacurile „îngrozitoare” ale Rusiei asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene, reafirmându-şi în acelaşi timp sprijinul pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, relatează agenţiile internaţionale de presă.

„Aceste atacuri nediscriminatorii asupra civililor reprezintă crime de război”, a scris pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Atacurile cu rachetă „arată disperarea Kremlinului” în războiul din Ucraina, a spus el, potrivit DPA, citează agerpres.

Uniunea Europeană rămâne angajată în sprijinirea Ucrainei, precum şi în tragerea la răspundere a Rusiei, a declarat Michel, precizând că noile atacuri urmează să fie discutate şi de G7.

La rândul său, într-o convorbire telefonică avută cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a condamnat ferm atacurile şi a spus că cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere, se arată într-un comunicat de presă transmis de serviciul său.

În aceeaşi discuţie telefonică, Borrell a respins de asemenea acuzaţiile guvernului de la Minsk că Ucraina ar plănui atacuri asupra Belarusului.

Făcând referire la anunţul liderului autoritar belarus Aleksandr Lukaşenko privind formarea unei unităţi armate comune cu Rusia, şeful diplomaţiei europene „a făcut apel la autorităţile belaruse să se obţină de la orice nouă implicare a Belarusului în acest demers ilegitim şi brutal”.

El a mai cerut Belarusului să nu mai permită ca teritoriul său să fie folosit „ca rampă de lansare pentru atacuri împotriva civililor ucraineni”.

În acelaşi timp, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunţat că a avut la rândul său o discuţie cu omologul său ucrainean şi a reiterat sprijinul SUA pentru Ucraina după aceste „atacuri îngrozitoare”, potrivit Reuters.

„Vom continua să oferim asistenţă economică, umanitară şi de securitate neclintită Ucraina, pentru ca ea să se apere şi să aibă grijă de poporul său”, a scris Blinken într-o postare pe Twitter.

Noile atacuri ale Rusiei au fost condamnate luni şi de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a atras atenţia asupra unei „schimbări profunde a naturii” războiului în Ucraina, potrivit AFP.

Aceste „atacuri deliberate ale Rusiei asupra întregului teritoriu ucrainean şi împotriva civililor reprezintă o schimbare profundă a naturii acestui război”, a spus Macron în timpul unei deplasări în departamentul Mayenne, adăgând că la întoarcerea la Paris îşi va reuni consilierii diplomatici şi militari pentru a analiza situaţia.

Premierul britanic Liz Truss a condamnat la rândul său „atacurile îngrozitoare” ale Rusiei, într-o discuţie pe care a avut-o cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.