Iohannis: “Aderarea României la Schengen se va afla joi pe masa Consiliului“

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, cu două zile înainte de decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen, că discuțiile și negocierile vor continua până în ultimul moment.
“Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI ai miniștrilor de Interne și Justiție. Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci încă e nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acestei decizii. Suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să aducem decizia unde o dorim noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment“, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unor declarații de presă susținute la sosirea la summitul UE – Balcanii de Vest de la Tirana.
El a recunoscut că deciziile referitoare la România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, iar, prin urmare, “nici rezultatele nu pot fi tocmai identice”.
“Nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie convenabilă pentru ambele părți. O decuplare e o chestiune care s-a mai discutat. Speranța e să avem o decizie pozitivă, să nu fie nevoie să discutăm despre aceste chestiuni“, a declarat Klaus Iohannis, în contextul în care există scenariul în care România ar putea fi primită în spațiul Schengen, iar Bulgaria nu.
Pe de altă parte, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, marți, că Austria se opune integrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen, afirmațiile sale fiind făcute în același context, la Summit-ul UE-Balcanii de Vest, de la Tirana.
Potrivit caleaeuropeana, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se va pronunţa joi asupra aderării României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen, conform agendei provizorii a reuniunii care a fost difuzată presei luni după amiază de către serviciul de presă al Consiliului UE, deşi Austria continuă să aibă obiecții faţă de aderarea României şi Bulgariei, iar Olanda față de cea a Bulgariei, la spațiul de liberă circulaţie.
Pe agenda provizorie a Consiliului JAI figurează joi punctul “Decizia Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România” (posibil) Adoptare, precum şi un punct similar referitor la Croaţia, păstrându-se aceeași agendă care a fost comunicată și săptămâna trecută.
Agenda ar putea suferi modificări în urma reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi, care reunește ambasadorii statelor membre ale UE. Reuniunea respectivă va avea loc miercuri dimineaţă și atunci va fi stabilită agenda finală a reuniunii JAI.
Dacă situația Croației pare a fi una clară, iar cel mai nou stat membru al UE va fi primit în spațiul Schengen, aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen rămân incerte.
După ce România a reușit să clarifice îngrijorările Olandei și Suediei, ultimul stat care mai trebuie convins să nu se opună aderării României la Schengen este Austria.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a precizat că va susține aderarea Croației, în vreme ce va fi foarte critic în ceea ce privește România și Bulgaria, îngrijorările Vienei fiind legate de rutele pentru migranți. Ca parte a eforturilor de a convinge partenerii europene, ministrul român de interne s-a întâlnit la Viena cu omologul austriac prezentându-i date oficiale care atestă că doar 2,7% dintre migranții care au ajuns în UE au tranzitat țara noastră.
În ceea ce privește Bulgaria, opoziția apare și din partea Țărilor de Jos. Guvernul olandez a decis vineri că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei. Premierul olandez Mark Rutte a motivat această decizie prin faptul că ”există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume.
Pentru a aborda aceste îngrijorări, Comisia Europeană a propus luni un plan de acțiune pentru cooperarea cu Balcanii de Vest în vederea abordării provocărilor comune, cu accent pe rutele pentru migrație, cunoscută fiind preocuparea mai multor state membre, îndeosebi Austria, pentru această problemă. Într-o reacție la acest plan, Guvernul de la București și-a exprimat speranța că documentul răspunde preocupărilor Austriei în acest sens.
Mai mult, Comisia Europeană a precizat luni că așteaptă un vot pozitiv din partea Consiliului UE privind aderarea României, Bulgariei și a Croației la spațiul Schengen, în conformitate cu rapoartele sale privind îndeplinirea integrală a criteriilor de aderare, fapt reconfirmat, totodată, de cele două vizite recente ale experților din mai multe state membre în România și Bulgaria.