USR și Forța Dreptei vor depune, luni, o moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode (PNL), după eșecul în privința aderării României la Schengen, a anunțat, vineri, liderul USR, Cătălin Drulă, într-o conferință de presă.

„Pentru acest eșec trebuie să existe și responsabili. PNL în frunte cu Lucian Bode trebuie să își asume eșecul votului pentru aderarea României la Schengen. Dincolo de refuzul Austriei la acest vot, este o diplomație neîndemânatică, o diplomație și o reprezentare externă făcută de amatori pentru România, cei care ne-au asigurat luni de zile că este rezolvată problema aderării României la Schengen și în ultimul moment am văzut niște pseudoeforturi care aproape au intrat în domeniul ridicolului, cu oameni din PNL care se filmează cu telefonul la întâlniri diplomatice, cu o agitație mai mult pentru camere.

Diplomația serioasă și dosarele serioase se rezolvă la masa băieților mari în Europa, cu un stat respectat, reprezentat de oameni care sunt respectați”, a afirmat liderul USR, scrie g4media.

Cătălin Drulă a susținut că, „dacă România ar fi avut oameni de stat care să o reprezinte, nu și-ar fi permis niciodată Austria ceea ce a făcut ieri”.

„I-am cerut ieri demisia lui Lucian Bode, este demult timpul să plece. Nu mă mai aștept la onoare, așa că luni vom depune moțiune împotriva lui Lucian Bode, alături de Forța Dreptei. Vom depune această moțiune simplă în Parlamentul României. Este a doua moțiune împotriva acestui ministru, are nenumărate motive pentru a pleca din funcție: de la plagiat la licitații aranjate, dar cel mai grav este dosarul Schengen, cu afectare incalculabilă a viitorului economic al României.

Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, de aceea vom depune această moțiune simplă și ne așteptăm ca orice parlamentar român responsabil să o voteze”, a subliniat Drulă.