Președintele României a semnat, vineri, decretul privind privind promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Legea privind regimul deșeurilor are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului European din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 noiembrie 2008.

Potrivit expunerii de motive, gestionarea deșeurilor trebuie să fie îmbunătățită și să urmărească gestionarea durabilă a materialelor pentru a proteja sănătatea umană, pentru a asigura utilizarea prudentă, eficientă și rațională a resurselor naturale, pentru a promova principiile economiei circulare, pentru a spori utilizarea energiei din surse regenerabile, pentru a crește eficiența energetică, pentru a reduce gradul de dependență față de resursele importate, pentru a crea noi oportunități economice și pentru a stimula competivitatea pe termen lung.

Actul normativ prevede, între altele, că autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au mai multe obligaţii, între care să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 şi pentru textile din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/ contract/ contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/ pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Potrivit legii, abandonarea, aruncarea sau ascunderea deșeurilor este interzisă. De asemenea este interzisă eliminarea, deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop. Actul normativ stipulează și înăsprirea sancțiunilor.

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a fost adoptată de Camera Deputaților pe 19 decembrie 2022, cu 212 voturi pentru, 0 abțineri și 43 de voturi împotrivă și a fost trimisă către promulgare la președintele Klaus Iohannis pe 21 decembrie.