Maia Sandu a călătorit cu o aeronavă de linie Tarom, care a aterizat sâmbătă seara și nu se cunoaște până acum scopul vizitei sale în România.

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a  aterizat sâmbătă seara, la ora 19.30, pe aeroportul din Oradea, într-o discreție totală.

Contrar protocolului, Maia Sandu a folosit terminalul de pasageri, împreună cu ceilalți călători, scrie adevarul.

Maia Sandu a fost așteptată de mașinile SPP la ieșirea din terminal, acolo fiind văzută lși un autoturism al Consiliului Județean Bihor.

 „După câteva minute de la aterizarea avionului, Maia Sandu a părăsit terminalul cu un buchețel de flori în mână, echipată cu haine confortabile și călduroase, în stilul firesc, lipsit de ostentație, asociat deja cu imaginea sa. Nu s-a oprit pentru declarații, silueta sa mignonă s-a pierdut rapid în automobilul SPP, printre agenții masivi.

Destinația sa în Oradea rămâne necunoscută, se pare că președintele va părăsi Oradea cu aceeași cursă, duminică seara”, scrie ziarul bihon.ro.