Greta Thunberg: „Protestele pentru mediu nu sunt o infracţiune”

Activista de mediu Greta Thunberg şi-a reluat rapid campania miercuri după ce a fost reţinută marţi pentru scurt timp de poliţie, în Germania, în timpul unui protest împotriva extinderii unei mine de cărbune, postând pe Twitter că protejarea climei nu reprezintă o infracţiune, potrivit Agerpres.
„Ieri am făcut parte dintr-un grup care a protestat paşnic împotriva extinderii unei mine de cărbune în Germania. Am fost reţinuţi de poliţie, însă am fost eliberaţi mai târziu în aceeaşi seară”, a scris activista suedeză pe Twitter.
„Protejarea climei nu este o infracţiune„, a adăugat Greta Thunberg, despre care nu se ştie unde se află în prezent.
Marţi, aceasta a fost reținută împreună cu alţi activişti pentru mediu care protestau împotriva demolării cătunului Luetzerath din Germania, pentru a face loc extinderii unei mine de cărbune deţinută de grupul german RWE.
Activista suedeză a descris extinderea minei drept o trădare a generaţiilor prezente şi viitoare şi a acuzat Germania că este unul dintre cei mai mari poluatori din lume.