Burduja, vizită în SUA

Ministrul Cercetării a precizat că subiectul a fost ridicat la noul birou special pentru tehnologii emergente din cadrul Departamentului de Stat al SUA şi la Departamentul de Energie subiectul proiectului strategic al laserului de mare putere de la Măgurele.
„Am încheiat şi a doua zi a vizitei în SUA şi ultima zi în Washington D.C. Zi încărcată şi productivă. Am avut oportunitatea să ne întâlnim cu conducerea a două instituţii americane axate pe inovare, cu sprijinul echipei Băncii Mondiale: Small Business Administration, agenţie care oferă sprijin antreprenorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii; şi Virginia Innovation Partnership Corporation, ONG finanţat de statul american, care ajută antreprenorii din tehnologie să lanseze şi să dezvolte noi companii”, scrie ministrul, într-un mesaj publicat pe Facebook-ul personal.
Sebastian Burduja afirmă că a continuat programul cu o vizită la noul birou special pentru tehnologii emergente din cadrul Departamentului de Stat al SUA şi la Departamentul de Energie.
Burduja precizează că a urmat o întrevedere cu Barbara McQuiston, coordonatoarea Acceleratorului de Inovaţie al NATO – pe scurt, DIANA. „România este printre statele membre NATO foarte active pe această direcţie, potenţialul fiind de susţinere a companiilor româneşti inovatoare. În contextul proiectului de cloud guvernamental, am răspuns şi invitaţiei companiei Amazon, care ne-a prezentat propriile soluţii, respectiv companiei NVIDIA, producătorul „creierelor” celor mai performante super calculatoare, cu care vom semna în săptămânile următoare cu acord de sprijin”, spune ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
Potrivit acestuia, cea mai importantă întrevedere a zilei a fost cu E.S. Don Graves, ministru adjunct al economiei, pe care l-am găzduit şi la Bucureşti în septembrie. „Am abordat soluţii pentru creşterea schimburilor comerciale, în special în sectorul IT&C. România este apreciată la superlativ pentru calitatea specialiştilor noştri şi pentru progresele recente în digitalizarea serviciilor publice”, mai spune ministrul.
„O zi, opt întâlniri, opt oportunităţi de a poziţiona România în capitala Americii, împreună cu Ambasadorul României, Andrei Muraru, echipa ambasadei şi colegii mei”, mai scrie Burduja, informează adevarul.