La un an de la preluarea mandatului, George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Spania, a realizat un bilanț al ultimelor luni și a dezvăluit la ce lucrează în viitor, cât și câteva păreri despre subiecte de actualitate.

Până în prezent, ambasadorul României în Spania s-a declarat norocos, deoarece a întâlnit oameni foarte deschiși, dornici să construiască instituții interesate de potențialul României, scrie stiridiaspora.

În ceea ce privește comunitatea românească, autoritățile spaniole au dat dovadă de înțelegere și deschidere, în spirit european, pentru a ajunge la un acord privind posibilitatea ca românii să își păstreze cetățenia dacă doresc să obțină cetățenia spaniolă.

„În calitate de ambasador, misiunea mea este de a consolida relațiile politico-diplomatice dintre România și Spania, dar pentru mine factorul uman este la fel de important. Națiunile noastre au construit o relație excelentă.”, spune George Gabriel Bologan conform presei străine.

„Comunitatea românească din Spania este una dintre cele mai mari, cu aproape 1,1 milioane de români care trăiesc, studiază și lucrează în Spania, contribuind la dezvoltarea economică și socială a țării gazdă. Trebuie să continuăm pe această cale de consolidare a spiritului european, a solidarității și a promovării valorilor democratice. 

Am avut numeroase întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale, care mi-au confirmat că românii sunt foarte bine integrați și mă bucur să știu acest lucru, pentru că uniți și solidari suntem mai puternici și putem obține prosperitatea și progresul pe care ni le dorim.

De asemenea, am organizat prima sesiune comună a guvernelor României și Regatului Spaniei, care a avut loc la Castellón în noiembrie anul trecut. Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, domnul Marcel Ciolacu, a vizitat România, iar noi am facilitat vizita ministrului român de interne, Lucian Bode, în luna septembrie a anului trecut, ceea ce este foarte important în actualul context internațional, pentru că numai prin colaborare se pot identifica soluții la problemele care apar.”, declară ambasadorul.

George Bologan a discutat și despre obiectivele lui pentru mandatul său. Acesta a subliniat faptul că va continua demersurile pentru obținerea dublei cetățenii, fiind aspect important în procesul de integrare a românilor.

„Obiectivele pe care mi le-am propus sunt multe și acoperă diverse domenii de cooperare bilaterală, dar mă voi concentra asupra resurselor umane, acordând tot sprijinul meu românilor care decid să trăiască, să studieze și să muncească în Spania, pentru a putea trăi cu demnitate. De aceea, vom continua demersurile pentru obținerea dublei cetățenii, pentru că este un aspect important în acest proces de integrare a românilor.

S-au făcut pași importanți în această direcție cu ocazia summitului de anul trecut, dar ne vom intensifica eforturile în cadrul grupului de lucru comun care a fost înființat pentru a identifica soluții și care reprezintă un semn clar de respect și sprijin reciproc. Am observat că mulți dintre românii care trăiesc în Spania sunt apreciați de colegii lor spanioli și de multe ori devin cei mai buni în domeniile lor de activitate, sunt serioși și muncitori, ceea ce mă face mândru”, mărturisește Bologan.