Vouchere de 8.000 de lei, anunțate de Marcel Boloș

În acest an, statul a acordat numeroase beneficii și vouchere cu scopul de a ușura viața persoanelor care se confruntă cu situații dificile sau care aparțin unor grupuri vulnerabile.
Ca urmare a inflației și a costului ridicat al vieții, care limitează veniturile lunare, aceste vouchere sunt menite să reducă cheltuielile, scrie infofinanciar.
Este vorba de vouchere de 8.000 de lei, o sumă extrem de mare pentru mulți români. Anunțul acestui nou ajutor a venit din partea ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care a explicat oamenilor în ce constă această nouă implementare. Circa 220.000 de familii ar putea beneficia de aceste ajutoare, conform surselor și estimărilor oficiale.
Cetățenii ar putea beneficia de un nou ajutor social menit să ajute la construirea unui trai mai bun în cazul celor care se confruntă cu situații dificile. Este vorba de vouchere pentru renovarea locuințelor și achiziționarea de electrocasnice necesare, precum aragaz sau mașină de spălat.
De la 1 septembrie, aproximativ 220.000 de români vor primi suma de 8.000 de lei, cu scopul de a fi folosită în direcția creșterii nivelului de trai. Conform ministrului Marcel Boloș, aceste noi vouchere dețin un buget total de 200 de milioane de euro.
Suma de 8.000 de lei este împărțită la nivel de două prevederi. Conform oficialilor, există două vouchere separate, cel destinat reparării locuinței și cel oferit cu scopul achiziționării de electrocasnice, ambele având o valoare de 4.000 de lei. Prin însumarea acestora, românii își pot renova locuința și achiziționa cele necesare, cu o sumă destul de mare oferită de la stat.
Cei care vor beneficia de aceste vouchere vor fi aleși în urma unor anchete sociale realizate de experți în asistență socială.
„Dar aici aş vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit şi atunci încercăm prin anchetele sociale şi prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcţiona pe lângă autorităţile locale, să finanţăm cheltuielile de personal. De ce este nevoie de acest lucru? Ca să asigurăm o cât mai bună utilizarea acestor bani, să nu fixăm un standard de la Bucureşti şi după să nu se potrivească pe profilul nevoilor pe care beneficiarii le au”, a explicat ministrul Marcel Boloş.