Bode: „Dreptul la protest e garantat în România, dar la protest pașnic”

Au fost întocmite patru dosare penale după protestele violente ale simpatizanților AUR, de miercuri, de la Palatul Parlamentului, iar 45 de participanți au primit amenzi însumate la aproximativ 50 mii lei. Deputații Ludovic Orban și Csoma Botond, care au fost agresați, își rezervă dreptul de a depune în termenul legal o plângere penală.
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne a comentat, joi, incidentele de la protestele AUR. Oficialul spune că „este inadmisibil să intri în Parlamentul României cu muniție și cu droguri”.
„Am avut parte de două proteste, unul organizat și asumat de organizațiile reprezezentative din învățământ, felicitări organizatorilor – organizat impecabil fără nicio abatere. Al doilea protest cu maximum de participanți undeva la 400, în jurul orei 10 dimineața, neasumat, dar așa cum am putut observa cu toții, organizat neasumat de către AUR”, a declarat joi, Lucian Bode.
„Dreptul la protest, de a protesta e garantat în România dar este garantat dreptul la protest pașnic. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie ca autoritatea statului să fie întărită (…) Este absolut normal să asiguri cadrul legal de a protesta într-un mod pașnic dar în momentul în care protestul devine unul violent, în momentul în care tu vii la protest cu muniție, în momentul în care tu vii la protest cu gândul și cu mesaje de a ataca un demnitar sau pe orice cetățean din țara asta, protestul este unul violent și care trebuie sancționat pe măsură”, a subliniat Lucian Bode.
„Cred ca autoritatea statului trebuie întărită cred că legislația trebuie întărită în acest sens, legislația trebuie modernizată pentru a da posibilitatea forțelor de ordine să acționeze în parametrii anului 2023, pentru că Jandarmeria Română funcționează astăzi după o lege din punctul meu de vedere învechită”, a mai spus ministrul de Interne.
„Până în acest moment, pentru că așa cum bine știți timp de 6 luni de zile autoritățile statului pot identifica participanții la acest protest neautorizat neasumat și pot fi sancționați. Până la acest moment au fost sancționați 45 de participanți cu amenzi însumate la aproximativ 50 mii lei. Au fost întocmite patru dosare penale”, a spus Lucian Bode.
„Legat de cele două dosare penale întocmite pe seama agresiunii la care au fost supuși cei doi demnitari cei doi parlamentari, după discuția pe care colegii mei de la poliție au avut-o atât cu dl Orban cât și Botond ei au spus ca își rezervă dreptul de a depune în termenul legal o plângere penală”, a adăugat Lucian Bode.
„În interiorul Palatului Parlamentului există o instituție care răspunde de securitatea celor care intră în acest perimetru și poate că și acolo măsurile de securitate trebuie revizuite, pentru că este inadmisibil să ajungi să intri în Parlamentul României cu muniție și cu droguri. Tot cei de la AUR, știți că au fost depistați în urma cu câteva luni, cu droguri”, a arătat ministrul de Interne Lucian Bode.
„Este regretabil ce s-a întâmplat, dar forțele de ordine au acționat, din punctul meu de vedere, impecabil, nu au exagerat și au reușit să păstreze în siguranță perimetrul pe care ei îl asigurau acolo, de protecție a Palatului Parlamentului, iar cei care s-au dedat la acte de violență, vor plăti”, a subliniat ministrul.