Traficul de persoane, o problemă internaţională; România şi Suedia, de acord cu revizuirea Directivei antitrafic

Specialişti internaţionali în combaterea traficului de persoane pentru exploatare sexuală, ambasadori, supravieţuitoare ale exploatării s-au reunit, miercuri, la Palatul Parlamentului, într-o conferinţă internaţională pentru a dezbate felul în care se pot îmbunătăţi mijloacele de prevenţie şi de combatere a acestui fenomen, prin politici implementate la nivel european.
Cu acest prilej, oficiali ai Suediei şi României s-au arătat de acord cu revizuirea Directivei europene antitrafic, aflată în prezent în proces de revizuire, scrie agerpres.
Intitulată „Abordări noi pentru a combate traficul de persoane pentru exploatare sexuală”, conferinţa a fost iniţiată de Asociaţia eLiberare şi organizată la Senat în colaborare cu Ambasada Suediei la Bucureşti şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie.
Traficul de persoane este risc foarte mare pentru cetăţenii vulnerabili români, în special în condiţiile războiului din Ucraina, a subliniat la rândul său Anna Ekstedt, ambasadoare a Suediei pentru combaterea traficului de fiinţe umane. „De mai bine de 20 de ani Suedia luptă în această direcţie. (…) Există în condiţii de criză o creştere a cererii de victime pentru traficul de prostituţie, şi este foarte important să menţinem vigilenţa împotriva traficului la nivel naţional şi, într-un context în care acest trafic poate să explodeze, să ne asigurăm că nu reducem vigilenţa niciun moment”, a arătat Anna Ekstedt.
În centrul dezbaterilor de la Palatul Parlamentului se află Directiva europeană antitrafic, aflată acum în proces de revizuire, precum şi mai multe istorisiri ale unor oameni direct afectaţi de traficul de fiinţe umane, din care pot fi trase concluziile necesare pentru modificarea adecvată a politicilor publice.
Directiva europeană antitrafic a fost adoptată în anul 2012. Comisia Europeană a propus un prim set de amendamente Directivei, supuse dezbaterii publice. În acest moment, este aşteptat un raport al Parlamentului European în privinţa amendamentelor. Comisia Europeană trebuie să integreze feedbackul Parlamentului European, apoi amendamentele merg către Consiliul UE pentru vot final.
Sursa lumealibera.ro