„Ferma cu povești”: Satul devenit celebru prin reabilitarea unui domeniu aflat în paragină.

Românul Sorin Prada a investit 2 milioane de euro într-un domeniu aflat în paragină, în satul Murani, aflat la 25 de kilometri de Timișoara. Satul a devenit celebru și în mediul virtual, pe Google Maps, fiind accesat de aproape un milion de utilizatori.
Destinația a devenit celebră și în realitate, nu doar în mediul virtual, datorită domeniului nobiliar pe care îl găzduiește.
Sorin Prada spune că a găsit domeniul în paragină, dar a văzut potențialul, așa că s-a apucat de treabă.
„Noi am văzut potenţialul locului. Domeniul ce era într-o paragină totală de 25 de ani. Am început de la minus, nu de la zero, în sensul că un an a durat desţelenirea locului, celor 60.000 de mp, pe care am început să construim un parc tematic și centru de agrement”, spune Sorin Prada, antreprenor.
Atracția domeniului este un conac ce a fost ridicat în 1871 și a fost inclus recent într-un proiect de reabilitare de cel puţin 1 milion de euro. După reabilitate însă, oferă celor care-i trec pragul o oază de liniște, perfectă pentru cei care vor să evadeze din agitația orașului.
„Suntem în ferma cu poveşti, unde avem peste 150 de animale şi păsări. Tărâmul aventurilor, cel mai lung traseu de drumeţie cu obstacole din ţară”, adaugă Sorin Prada, antreprenor.
Satul a devenit atât de popular, încât are 750.000 de căutări pe Google Maps. Unii au fost vrăjiţi de aceste meleaguri şi s-au mutat cu toată familia. „Locuiam la bloc, în agitaţia din oraş, aglomeraţie, vecini, maşini. Anul trecut în toamnă am descoperit Muraniul, fiind în căutarea unui loc de relaxare și liniște”, povesteşte Ciprian Pașca, devenit acum localnic al satului Murani cu 500 de suflete.
În zilele de weekend, satul se aglomerează, ajungând să aibă de trei ori mai multe persoane. Dar această „aglomerație” vine și cu ceva bun. Acum, special pentru turiști, mulți dintre localnici își deschid mici afaceri.
Sursa adevarul.ro