„Republica Moldova nu este singură în fața provocărilor”, a declarat, joi, președintele României, Klaus Iohannis, prezent la summitul liderilor de stat europeni organizat la Bulboaca, în Republica Moldova. 47 de șefi de stat și guvern din Europa și lideri ai UE s-au reunit pentru a transmite un mesaj de susținere a celor două țări aflate în vizorul Rusiei.

„Am transmis astăzi, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc în Republica Moldova, un mesaj puternic tuturor cetățenilor moldoveni: nu sunteți singuri! Uniunea Europeană și toți ceilalți parteneri sunt aici, pentru susținerea Republicii Moldova, a cărei consolidare înseamnă de fapt consolidarea rezilienței strategice a Europei.

România a oferit Republicii Moldova un sprijin crucial, inclusiv prin acordarea de asistență financiară substanțială, pentru gestionarea a două provocări majore: procesul de reforme necesare pentru integrarea în UE și combaterea amenințărilor hibride prin care se urmărește compromiterea stabilității statului”, a spus Klaus Ionannis.

Prezent la Bulboaca, ministrul de Interne de la Chișinău, Ana Revenco, a declarat că au existat tentative de destabilizare a summitului, dar au fost contracarate.