Iohannis către Charles al III-lea: “Majestatea Voastră, Bine ați revenit în România!”

Președintele Klaus Iohannis a precizat, în alocuțiunea sa, că ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronare are loc în țara noastră.
“Majestatea Voastră, Bine ați revenit în România, țara pentru care de-a lungul timpului ați dezvoltat o afecțiune aparte! Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestății Voastre are loc în țara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse și după preluarea noilor responsabilități.
Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea și recunoștința noastră pentru implicarea autentică în protejarea și celebrarea unor valori care țin de însăși identitatea națională: natura, peisajul rural din țara noastră, dar și moștenirea culturală bogată”, a spus Iohannis, în cadrul unui discurs ce a urmat ceremoniei primirii oficiale și convorbirilor tête-à-tête.
Noul suveran britanic are o prietenie de lungă durată cu România, o țară unde deține proprietăți la Viscri și Valea Zălanului, bazată pe descendența comună și relațiile de rudenie cu Casa Regală a României, dar și pe afinitatea și atașamentul personale ale suveranului britanic pentru România, poporul român și biodiversitatea țării noastre.
“Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați reamintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața erei vitezei și a tehnologiei, ci dimpotrivă.
Fundația caritabilă a Majestății Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc și de a contribui la prezervarea lui prin activități de restaurare a clădirilor sau a obiectelor prețioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viață a unor meserii tradiționale. Ați creat astfel oportunități deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale”, a mai adăugat Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel care a devenit primul monarh britanic care vizitează România în această calitate.
Vizita regelui Charles al III-lea în România are un caracter privat, iar singurul moment public este reprezentat de vizita la Palatul Cotroceni, ca gest de curtoazie.