Uniunea Europeană acordă mai mult sprijin țărilor din afara blocului, precum Turcia, pentru a le ajuta să facă față migrației, decât le oferă propriilor membri, și-a exprimat vineri nemulțumirea președintele polonez, Andrzej Duda, conform Reuters, citat de Agerpres.

”Nu înțeleg de ce Comisia Europeană și instituțiile europene au cheltuit miliarde de euro pentru a ajuta Turcia, în condițiile în care aceasta a primit un milion de migranți sirieni, dar nu au fost dispuse să ajute Polonia, care a primit milioane de refugiați din Ucraina”, a declarat Andrzej Duda la postul privat de radio Radio Zet.

Cel mai mare membru din estul UE se opune unui acord menit să partajeze responsabilitatea privind refugiații și migranții, criticând Bruxelles-ul că nu îi acordă suficient sprijin în acest sens, scrie caleaeuropeana.

De altfel, acesta, prin vocea prim-ministrului Mateusz Morawiecki va prezenta la Bruxelles un plan pentru ”frontiere sigure”, solicitând reformarea agenției de frontieră Frontex și acordarea de fonduri suplimentare pentru țările însărcinate cu securizarea frontierelor externe ale UE.

Varșovia beneficiază de sprijinul Budapestei, cele două capitale arătându-și opoziția față de acordul privind reforma azilului în cadrul summitului Consiliului European de la Bruxelles, care a intrat în cea de-a doua zi a sesiunilor de discuții cu tema migrației pe masă, anunță aceeași sursă.

Premierii Poloniei și Ungariei au solicitat joi o modificare a declaraţiei finale a summitului pentru a ţine cont de solicitarea ca decizia referitoare la acordul mai sus amintit, care trebuie negociat cu Parlamentul European, fie adoptată cu unanimitate, fapt respins de mai multe țări.

Polonia mizează pe precedent pentru a cere ca  deciziile într-o problemă atât de sensibilă să fie luate ”prin consens”, potrivit unui text văzut de AFP. Ea doreşte, de asemenea, să se menţioneze ”dreptul suveran al statelor membre de a-şi defini politica lor migratorie şi de a decide pe cine acceptă pe teritoriul lor”.

La începutul lunii iunie, Consiliul Uniunii Europene a făcut un pas decisiv în modernizarea normelor UE în materie de azil și migrație prin stabilirea unei poziții de negociere cu privire la regulamentul privind procedura de azil și la regulamentul privind azilul și gestionarea migrației.

Printre măsurile incluse în mandatul de negociere se află și un nou mecanism de solidaritate. Noile norme combină solidaritatea obligatorie cu acordarea de flexibilitate statelor membre în ceea ce privește alegerea contribuțiilor individuale. Aceste contribuții includ transferul, contribuțiile financiare sau măsurile de solidaritate alternative, cum ar fi trimiterea de personal sau măsurile axate pe consolidarea capacităților.

Statele membre dispun de libertatea deplină de a alege tipul de solidaritate cu care contribuie. Niciun stat membru nu va fi vreodată obligat să efectueze transferuri.

Va exista un număr anual minim de transferuri din statele membre în care ajung majoritatea persoanelor care intră în UE către statele membre mai puțin expuse la astfel de sosiri. Acest număr este stabilit la 30.000, în timp ce cifra minimă anuală pentru contribuțiile financiare va fi stabilită la 20.000 de euro pentru fiecare transfer. Aceste cifre pot fi majorate atunci când este necesar, iar situațiile în care nu este prevăzută nicio nevoie de solidaritate într-un anumit an vor fi de asemenea luate în considerare.

Pentru a se compensa un eventual număr insuficient de transferuri asumate, vor fi disponibile compensări ale responsabilității ca o măsură secundară de solidaritate, în favoarea statelor membre care beneficiază de solidaritate. Aceasta va însemna că statul membru contribuitor își va asuma responsabilitatea pentru examinarea unor cereri de azil prezentate de persoane care, în condiții normale, ar face obiectul unei mutări în statul membru responsabil (statul membru beneficiar).

Acest mecanism va deveni obligatoriu în cazul în care angajamentele de transfer nu ating 60% din totalul nevoilor identificate de Consiliu pentru anul respectiv sau nu ating numărul stabilit în regulament (30.000).