Premierul Sanchez va începe preşedinţia spaniolă a CUE printr-o vizită la Kiev

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez se va deplasa sâmbătă la Kiev, pentru a reitera sprijinul „de neclintit” al Uniunii Europene pentru Ucraina, în prima zi a preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului UE asigurată de Spania începând cu 1 iulie, informează AFP, citată de Agerpres.
Anunţul cu privire la această vizită a fost făcut joi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei discuţii prin videoconferinţă cu cei 27 de lideri ai Uniunii Europene reuniţi la Bruxelles.
„Şeful guvernului Spaniei a subliniat că primul act al preşedinţiei spaniole va fi de a se deplasa la Kiev pentru a face vizibil (…) sprijinul de neclintit al Uniunii Europene pentru Ucraina, în toate domeniile: militar, umanitar şi economic”, a confirmat la scurt timp biroul de presă al lui Sanchez.
În prima zi a summitului lor de la Bruxelles, liderii europeni şi-au reiterat angajamentul privind sprijinul pe termen lung acordat Kievului în faţa agresiunii ruse, potrivit g4media.
„Este important să dublăm sprijinul pentru Ucraina, pentru capacitatea militară şi ajutorul financiar”, a pledat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ucraina are statutul de candidat de aderare la UE şi speră să obţină deschiderea negocierilor de aderare de la sfârşitul anului 2023.