Burduja: „12 companii interesate de studiul de fezabilitate pentru Tarniţa-Lăpuşteşti”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis, marţi, că 12 companii din ţară şi străinătate au răspuns apelului SAPE în cadrul consultării de piaţă privind studiul de fezabilitate pentru proiectul centralei hidroenergetice cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti.
„Într-un termen foarte scurt, 12 companii puternice din ţară şi din străinătate au răspuns apelului Societatăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) în cadrul consultării de piaţă privind studiul de fezabilitate pentru investiţia de la Tarniţa-Lăpuşteşti. Salut nivelul extraordinar de interes manifestat şi decizia SAPE de a prelungi consultarea cu încă două săptămâni, pentru a putea avea cât mai multe date utile”, a scris Sebastian Burduja, marţi pe Facebook.
Ministrul Energiei a adăugat că „Tarniţa-Lăpuşteşti este un proiect strategic pentru sistemul energetic românesc şi o chestiune de demnitate naţională. Îl vom face”.
La sfârşitul lunii iulie, Sebastian Burduja a afirmat că speră ca proiectul centralei hidroenergetice cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti să fie finalizat în termen de un an. Liberalul a adăugat că valoarea proiectului este de circa un miliard de euro, „cu o putere instalată între 500 de MW şi un GW, probabil patru turbine”.